"România nu acordă suficientă atenţie familiilor cu copii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"A fi părinte înseamnă a fi responsabil şi nu a deţine o proprietate. Când relaţiile familiale merg prost şi interesele copilului sunt în pericol, autorităţile publice nu numai că au

"A fi părinte înseamnă a fi responsabil şi nu a deţine o proprietate. Când relaţiile familiale merg prost şi interesele copilului sunt în pericol, autorităţile publice nu numai că au dreptul să intervină, dar sunt datoare să intervină. În ţările din Europa mai este mult de lucru în ceea ce priveşte abolirea pedepsei corporale asupra copilului. Ca adulţi, avem dreptul de a respecta integritatea fizică şi morală a copilului. Noi trebuie să-i ajutăm pe copii să crească frumos, să-i educăm şi nu e normal ca ei să treacă prin viaţă îmbătrânind pur şi simplu. Vreau o Europă liberă de pedepse corporale", a declarat, ieri, Maud de Boer-Buquicchio, secretar general adjunct al Consiliului Europei, la cea de-a 28-a ediţie a "Conference of European Ministers responsible for Family Affairs:
Changes in parenting: children today, parents tomorrow
", care se desfăşoară până astăzi la Lisabona. Potrivit Social Policy Department al Consiliului Europei, în prezent, în România, 10% din familii sunt cu un singur părinte. Acestea sunt expuse mai mult diferitelor riscuri, în comparaţie cu alte familii, rata sărăciei în cazul lor fiind de aproape 30%. (28,9%). Majoritatea acestor familii, 90%, sunt susţinute numai de femei. În anul 2003, rata natalităţii a fost de 9,8%, rata fertilităţii a fost de 1,3 copii la o femeie, în timp ce rata mortalităţii a fost de 12,3%. Potrivit Social Policy Department, în România "se acordă o insuficientă atenţie familiilor cu copii care trăiesc în condiţii foarte grele şi sunt foarte sărace. Există un risc mare de abuz, iar familiile nu sunt suficient sprijinite". În alte ţări, cum este şi Bulgaria, există o scădere a ratei natalităţii şi a căsătoriilor. Totuşi, este o creştere în migraţie. Majoritatea persoanelor care migrează au vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, ceea ce înseamnă o pierdere a oamenilor de valoare şi a forţei de muncă. Guvernul bulgar lucrează la elaborarea unor strategii pe termen lung pentru a încuraja naşterile, educaţia şi dezvoltarea copiilor în ţară, accesul uşor la serviciile sociale, de sănătate. În Ungaria a scăzut dramatic naşterea şi a crescut numărul deceselor. Totodată, rata divorţurilor este destul de mare. În anul 2004, 77.000 de căsătorii s-au destrămat şi doar 44.000 de persoane s-au căsătorit.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite