Romania - intre dorinta de a fi "sef de post la Marea Neagra" si criza interna a Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Externe al Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu, si fostii ministrii de Externe, Adrian Nastase, Mircea Geoana si Petre Roman au participat la prima dintre dezbaterile Adevarului, dedicata

Ministrul de Externe al Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu, si fostii ministrii de Externe, Adrian Nastase, Mircea Geoana si Petre Roman au participat la prima dintre dezbaterile Adevarului, dedicata strategiilor de politica externa. Toti participantii au apreciat drept util demersul nostru, pronuntandu-se pentru o politica externa proiectata pe termen lung, in functie de interesele nationale permanente.
Geoana reproseaza "dezaxarea" politicii externe
Evenimentul, o premiera pentru publicistica romaneasca, calificat de invitatii nostri drept "extrem de util", a iscat un viu schimb de replici, nu lipsite de umor si ironii. De dragul lor, seful diplomatiei romane, Mihai-Razvan Ungureanu, l-a lasat sa-l astepte cateva minute pe premierul Calin Popescu Tariceanu, care convocase o sedinta extraordinara de guvern. Toti fostii ministri de Externe au cazut de acord ca temele mari de politica externa nu ar trebui schimbate o data cu alternanta la guvernare. Mircea Geoana a folosit ocazia pentru a-i reprosa lui Mihai-Razvan Ungureanu o "dezaxare" a politicii externe indusa de actuala guvernare, "o preferinta obsesiva extraeuropeana", ce genereaza, in opinia sa, resentimente in Europa. Fostul sef al diplomatiei romane nu a ezitat sa recunoasca ca si el s-a lovit de un asemenea resentiment atunci cand Romania a semnat Tratatul cu CPI. Geoana a facut apel la "revenirea intr-o zona de echilibru a politicii externe romanesti". Ungureanu a contracarat raspunzandu-i ca Romania nu se mai afla in situatia de a alege intre Bruxelles si Washington, "ca intr-o drama psihanalitica, in care copilul e fortat sa aleaga intre mama si tata", subliniind ca nu distantele egale intre cei doi poli sunt esentiale, ci pozitionarea tarii trebuie sa fie eficace. Chiar daca ieri a fost ziua sa onomastica, Petre Roman a raspuns prezent la provocarea Adevarului. El a recunoscut ca "Romania a intrat, acum, fara voia ei, intr-o vicisitudine a istoriei, UE aflandu-se intr-o criza interna chiar in momentul in care Romania avea toate sansele sa intre in Uniune la 1 ianuarie 2007". Adrian Nastase, care a venit ceva mai tarziu, fiind retinut de ultima sedinta din sesiunea de vara a Parlamentului inaintea vacantei, i-a dat dreptate lui Roman: "Planeta Saturn a intrat in casa UE". Roman a preluat stafeta, cerand Guvernului sa combata valul de euroscepticism din cercurile de afaceri romanesti. Actualul si fostii ministri de Externe si-au disputat "paternitatea" strategiei dedicate Marii Negre. Reprosul lui Adrian Nastase la adresa actualei puteri a fost ca este perceputa de statele riverane drept "sef de post" la Marea Neagra, iar aceasta politica "trezeste doar enervare".
Ungureanu: "in concursul regional de frumusete il prefer pe Basescu"
In ceea ce priveste competitia pe plan regional, important este cat de rapid se misca Romania fata de alte state in ceea ce priveste valorile democratice, sustine Mihai-Razvan Ungureanu. La aceasta, Mircea Geoana a tinut sa-i reaminteasca faptul ca Romania nu mai este "principalul exportator de democratie" in zona, actorii principali fiind acum Ucraina si Georgia. Concurenta intre potentialii exportatori de democratie din zona a fost asemanata de Mircea Geoana cu un "concurs regional de frumusete" in care Traian Basescu este eclipsat de Iuscenko si Sakasvili. "Il prefer pe presedintele Basescu", a replicat Ungureanu. Si problema Transnistriei a aprins spiritele. Mihai-Razvan Ungureanu a sustinut ca "dosarul" transnistrean se afla pe masa diplomatiei Uniunii Europene si a NATO doar de sase luni. El l-a ironizat pe Adrian Nastase, aflat in fruntea MAE in 1992, ca ar fi lasat mostenire un "dulap cu sute de schelete". Unul dintre ele este excluderea Romaniei de la negocierile privind pacificarea Transnistriei. La dezbaterea lansata de Adevarul au mai fost prezenti presedinti - fosti si actuali - ai comisiilor parlamentare de politica externa, ambasadorul Frantei la Bucuresti, E.S. Herve Bolot, reprezentanti ai ambasadelor Poloniei, Marii Britanii, Ucrainei, Ungariei si ai Republicii Moldova in Romania, precum si fosti diplomati si reprezentanti ai societatii civile. In editia de luni a ziarului nostru vom prezenta pe larg dezbaterile asupra politicii externe a Romaniei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite