Romani din inima Ardealului, gata sa joace fotbal cu testele stramosilor?

Am mari indoieli in ce priveste nemurirea sufletului. Si chiar daca n-as avea, nu cred ca testamentul spiritual al unui om, fie el si o personalitate culturala de dimensiunile lui Lucian Blaga,

Am mari indoieli in ce priveste nemurirea sufletului. Si chiar daca n-as avea, nu cred ca testamentul spiritual al unui om, fie el si o personalitate culturala de dimensiunile lui Lucian Blaga, trebuie sa devina litera de lege pentru urmasi - doar e vorba de spirit, nu de litera. Ca Blaga a dorit ca de la mormantul sau din cimitirul Lancramului sa se vada Rapele Rosii, mi se pare un detaliu poetic aidoma fluierasului de os, mult zice duios, fluierasului de soc, mult zice cu foc, pe care ciobanul Mioritei vrea sa le aiba la cap in mormant. Ca o sala de sport pentru elevii Lancramului, aflata in constructie, urmeaza sa obtureze spiritului lui Blaga privelistea Rapelor Rosii, sa ma ierte zecile de distinsi intelectuali semnatari ai protestului publicat in Adevarul, nu mi se pare o tragedie. Dimpotriva, cum sa nu-l bucure pe cel ce scria "O, vreau sa joc, cum niciodata n-am jucat!/Sa nu se simta Dumnezeu/in mine/un rob in temnita - incatusat", imaginea unor trupuri subtiri si curate, descatusate in salt si strigat in nemurirea tineretii? Pe mine, caz extrem, ca simplu decedas m-ar face fericit sa stiu ca peste mormantul meu se va face un teren de tenis si n-o sa aud canii, ci copiii pocnind mingile. Deci - nu e vorba de un bordel sau de o carciuma, ci de o sala de sport scolar, iar viata trebuie sa mearga inainte, ar fi o pretentie faraonica, straina lui Blaga, s-o opresti de dincolo de moarte. Asa am gandit pana ieri, cand am avut in fata fotografiile de la locul sinistrului. Dupa cum puteti vedea, cuvantul sinistru e foarte potrivit: ce Rapele Rosii, chiar zidul, vechi de 200 de ani, al cimitirului, a fost pur si simplu sfartecat, spulberat, iar in locul lui, intrand practic in cimitir (aud ca au fost dislocate si oseminte) se ridica schelaria salii de sport. Imaginea este de-a dreptul hidoasa din punct de vedere arhitectonic si reprezinta un sacrilegiu fata de spatiul de cult al mortilor, ca sa nu mai vorbim de mormantul lui Blaga, aflat la 10-15 m de aceasta oroare. Pe de alta parte, e firesc ca atunci cand elevii care vor juca baschet sar la cos sa vada pe fereastra cruci si lumanari? Vreau sa stiu si eu ce autoritate locala, cuprinzand si un arhitect, a aprobat asa ceva. Aflu ca o intreaga comisie din Bucuresti, de la Ministerul Transporturilor si Locuintei sustine cu entuziasm profanarea - de ce nu ma mir? Insa faptul ca exista o lista cu 500 de semnaturi ale localnicilor care vor ca locul sa arate exact asa te pune pe ganduri - sa fi devenit romani din inima Ardealului niste cetateni ai neantului, capabili sa joace fotbal cu testele stramosilor? Cred cu tarie in vorba zisa cu liniste de bunica mea: mortii cu mortii si viii cu viii. Cum spuneam, viata merge inainte, ca un triumf asupra mortii. Dar, daca gandim ca locuitorii din Lancram, supunandu-ne "binefacerilor" chicioase si absurde ale autoritatilor politice, atunci nu numai pentru Lancram, pentru intreaga Romanie, viata face pasi mari inapoi.