Robotul-gândac ce "mănâncă" tumorile canceroase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chirurgul teleghidat, dotat cu aparatură video şi zeci de minibisturie, este un medic eficient, căruia nu-i tremură mâna niciodată Ideea de a lăsa un gândac să se plimbe liber prin

Chirurgul teleghidat, dotat cu aparatură video şi zeci de minibisturie, este un medic eficient, căruia nu-i tremură mâna niciodată

Ideea de a lăsa un gândac să se plimbe liber prin corp poate fi chiar înspăimântătoare, demnă de filmele horror. Totuşi, oamenii de ştiinţă de la Universităţile Shiga şi Ritsumeikan, din Japonia, cred că noul robot-chirurg, care a fost prezentat publicului ieri, în premieră mondială, va revoluţiona tehnica medicală, deschizând larg drumul către operaţii de mare fineţe.

Principalul avantaj al "gândacului" este chiar forma de insectă, care îi va permite să avanseze uşor în orice direcţie. El are pe "cap" o cameră video şi în interiorul corpului toată aparatura necesară extirpării unei tumori. El poate să coasă, să facă "ţesături" din fire artificiale (care apoi se resorb) şi, practic, va putea face orice tip de operaţie. Ţintele centrale vor fi însă tumorile canceroase din interiorul intestinului. Din exterior, o echipă de chirurgi îl va dirija prin intermediul unui computer, care va folosi atât imaginile locale, furnizate de robot, cât şi hărţile tridimensionale realizate prin rezonanţă magnetică de cele mai performante scanere.

Chirurgi cu joy-stick

Ca să aibă dimensiuni cât mai mici, robotul este legat de exterior cu două "fire", unul optic şi pentru alimentare electrică, iar celălalt sub formă de tub. Întreaga aparatură de investigare, sursa de energie şi computerul vor fi plasate lângă masa de operaţie. Chirurgul va opera cu ajutorul unui joy-stick, exact ca şi copiii care se joacă pe video. Operaţiile pe colon, care presupun extirparea unei zone mai întinse a acestuia, sunt în prezent foarte riscante, aproape 75% din pacienţii operaţi pierzându-şi viaţa în următorii trei-patru ani. Cu ajutorul "gândacului", procentul celor care vor scăpa cu viaţă va creşte până la 98%, ceea ce reprezintă aproape o revoluţie în chirurgia pe intestin.

Doar 2,5 centimetri

Robotul-chirurg are numai 2,5 centimetri lungime şi este introdus în corp, printr-o singură incizie, până în apropierea locului de unde urmează să se extragă tumoarea. Printr-un tub care îl leagă de exterior, "gândacul" va anestezia local pacientul, va administra medicamente şi va "ronţăi" tumorile, transformându-le într-o pastă ce poate fi aspirată prin tub. "Corpul metalic " al robotului este închis într-o carcasă de plastic, ca să nu poată fi afectat de lichidele acide şi, din acest motiv, el poate rămâne în interior chiar mai multe zile, dacă e nevoie. Testele realizate timp de trei ani pe animale au dovedit că robotul-chirurg este deosebit de fiabil şi eficient.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite