Roberta Anastase: "Guvernul îşi va asuma răspunderea lunea viitoare în faţa Parlamentului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent, că probabil lunea viitoare, premierul Emil Boc îşi va putea asuma răspunderea în faţa Camerelor reunite.

"Marţi vom avea Birouri Permanente reunite şi, în mod obişnuit, termenul pentru depunerea amendamentelor este de 3-4 zile, timp suficient pentru ca lunea viitoare premierul să poată să-şi asume răspunderea în faţa Camerelor reunite", a spus Roberta Anastase.

Mai citiţi şi:

Roberta Anastase: Proiectul legii lustraţiei va intra miercuri în dezbaterea plenului Camerei

Roberta Anastase vrea să dărâme gardul Parlamentului

Ea a mai adăugat că este un termen procedural şi vor încerca să micşoreze termenele cât mai mult posibil.

"Mie mi-e frică să nu fie tergiversată luarea unei astfel de decizii. Astfel, prin aceste termene ele sunt foarte mult scurtate", a mai spus Anastase.

Întrebată dacă părerea ei este că Executivul trebuie să demisioneze dacă pachetul legislativ de austeritate nu va fi pus în aplicare, Anastase a răspuns afirmativ. "Da. E un punct de vedere absolut unanim. Chestia asta n-a negat-o nimeni şi e firesc ca lucrul ăsta să se întâmple", a susţinut democrat-liberala.

Roberta Anastase a explicat că este firesc ca atunci când se va dovedi că reducerile respective nu produc rezultate, Guvernul să plece.

"Se referea domnul Şeitan, probabil, la o astfel de chestiune în contextul în care eşuează luarea unor asemenea decizii. Dar cred în acelaşi timp că în momentul în care ar eşua luarea unor astfel de decizii, nu ar mai avea rost această echipă guvernamentală. Noi sperăm ca lucrurile să se întâmple aşa cum ne-am programat şi deciziile pe care le vom lua în ceea ce priveşte pensiile să aibă un caracter temporar, aşa cum am spus de la început", a explicat preşedintele Camerei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite