Robert Stein pledează vinovat în procesul de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele 80 de milioane de dolari avute pe mână, oficialul american a deturnat 10 procente

Oficialul american din Irak Robert Stein, arestat în toamna anului trecut pentru corupţie, a decis să pledeze vinovat în procesul care a început la Washington. Stein este acuzat de implicare în furtul a peste două milioane de dolari din banii Autorităţii Provizorii din Irak, care a administrat ţara între 2003 şi 2004.
Fost responsabil cu atribuirea contractelor de reconstrucţie a Irakului, având de administrat fonduri de peste 82 milioane de dolari, Stein este acuzat că a favorizat firmele unui alt american, Philip Bloom, stabilit cu afaceri în România, şi el arestat în acest caz. În schimbul contractelor preferenţiale, Bloom i-ar fi dat lui Stein, drept mită, bani şi cadouri de aproximativ un milion de dolari. De altfel, şi Bloom trebuie să facă faţă unui proces în care este acuzat de conspiraţie şi spălare de bani. Stein a declarat că din banii furaţi sau primiţi de la Bloom a cumpărat armament, o maşina, bijuterii şi două proprietăţi în SUA. Drept răsplată, Stein a mărturisit că i-a facilitat lui Bloom contracte de reconstrucţie în Irak în valoare de 8,6 milioane de dolari. Astfel a câştigat Bloom dreptul de a renova sediile Academiei de Poliţie din Al Hillah şi Bibliotecii din Karbala.
În Romania, Philip Bloom este cunoscut ca partenerul de afaceri al fostului preşedinte BRD Groupe Societe Generale, Bogdan Baltazar, la firma de consultanţă "Baltazar, Bloom&Pîrvulescu". Deşi are în ofertă consultanţă pentru firmele româneşti care doresc să facă afaceri în Irak, "Baltazar, Bloom&Pîrvulescu" nu a încheiat nici un astfel de contract.
Bloom intermedia favoruri sexuale
Potrivit "The New York Times", Philip Bloom avea o casă în Bagdad unde aducea femei pentru a oferi favoruri sexuale unor oficiali pe care spera să-i influenţeze în acest mod. Unul dintre beneficiari a fost şi Robert Stein. Deşi avocaţii lui Bloom au refuzat să comenteze această informaţie, se cunoaşte faptul că Stein a dat o declaraţie scrisă în care îşi recunoaşte vinovăţia. Bloom, care este acuzat de conspiraţie şi spălare de bani, nu este menţionat direct în declaraţia lui Stein. Prejudiciul adus de Stein este aproximat la cel puţin două milioane de dolari, fostul oficial american primind mită în valoare de cel puţin un milion de dolari, în bani şi bunuri. Stein şi-a însuşit alţi 600.000 de dolari, în bani şi bunuri, din fondurile care aparţineau Autorităţii Coaliţiei. Documentele judiciare susţin că reţeaua de corupţie a fost mult mai amplă, incluzând cel puţin şapte americani.

Corupţia a înghiţit 20 la sută din fondurile alocate Irakului
Potrivit publicaţiei americane "Marketplace", din cele 22 de miliarde de dolari cheltuite până acum de administraţia americană pentru reconstrucţia Irakului, aproximativ 20 de procente din suma totală au fost sifonate, luând calea plăţilor informale.

Bush şi Blair au convenit să atace Irakul, indiferent de rezultatul inspecţiilor ONU
Presa britanică a publicat ieri fragmente din stenograma discuţiilor dintre preşedintele George Bush şi premierul Tony Blair, din 31 ianuarie 2003, provenind dintr-un memoriu al Foreign Office. Potrivit documentului citat, cu aproape două luni înainte de invazie şi în absenţa unei rezoluţii ONU, Bush s-a arătat decis să atace Irakul, indiferent dacă inspectorii ONU găseau sau nu dovezi concrete ale presupusului program irakian de înarmare atomică. La rândul său, Blair i-a promis aliatului american "sprijinul ferm" în cazul unei invazii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite