Roaming mai ieftin în toată Europa, de la 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii europeni, participanţi la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie al UE, au adoptat, ieri, reglementările privind reducerea preţului plătit de

Miniştrii europeni, participanţi la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie al UE, au adoptat, ieri, reglementările privind reducerea preţului plătit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile efectuate în străinătate, transmite Reuters.

Peste trei săptămâni, în 25 iunie, textul va fi adoptat oficial de statele membre, iar în 29 iunie va fi publicat în Monitorul Oficial al UE.

Reglementările, care au fost aprobate după un an de dezbateri aprinse la nivelul blocului comunitar, prevăd reducerea tarifelor de roaming la un sfert sau o cincime din preţurile actuale şi vor intra în vigoare la sfârşitul acestei luni.

"Este o zi bună pentru cetăţenii Europei, întrucât vor putea să telefoneze mai ieftin în perioada vacanţei", a declarat ministrul german al economiei, Michael Glos.

În primul an, tariful maxim pentru efectuarea unui apel în străinătate va fi de 49 de eurocenţi pe minut, în timp ce limita de preţ pentru apelurile recepţionate va fi de 24 eurocenţi pe minut.

În al doilea an, tarifele vor scădea la 46 de eurocenţi, respectiv 22 de eurocenţi, iar în al treilea, la 43 de eurocenţi, respectiv 19 eurocenţi. Plafoanele vor fi ulterior eliminate, în cazul în care nu vor fi reafirmate de statele comunitare şi Parlamentul European.

Operatorii au fost avertizaţi

Comisarul pentru Telecomunicaţii, Viviane Reding, a avertizat încă o dată operatorii de telefonie mobilă că Executivul Uniunii va urmări tarifele aplicate de companii pentru trimiterea în străinătate a mesajelor text şi a altor date.

"Operatorii trebuie să ştie acest lucru, să ia în serios aceste semnale şi să aducă preţurile la un nivel normal, astfel încât să evite introducerea unor noi reglementări", a declarat Reding în faţa miniştrilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite