Rezerviştii din India, chemaţi la arme pentru protecţia tigrilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre simbolurile tradiţionale ale Indiei, respectiv tigrul, se află într-un mare pericol, riscul de extincţie fiind mai prezent ca niciodată. Din acest motiv, guvernul indian, în

Unul dintre simbolurile tradiţionale ale Indiei, respectiv tigrul, se află într-un mare pericol, riscul de extincţie fiind mai prezent ca niciodată. Din acest motiv, guvernul indian, în frunte cu premierul Manmohan Singh, încearcă să pună în practică cele mai inedite metode de salvare a acestuia.

Un studiu realizat de Wildlife Institute of India, prezentat recent la reuniunea Consiliului pentru Flora şi Fauna sălbatică Indiană (al cărui preşedinte este tocmai premierul Manmohan Singh), arată că, în rezervaţiile din această ţară, numărul tigrilor a scăzut dramatic în ultimii ani. În prezent, se estimează că nu există mai mult de 1.500 de exemplare, faţă de 3.600, cât fuseseră recensate acum cinci ani.

Acum un secol, în aceleaşi zone existau peste 100.000 de tigri, mai arată studiul. Printre principalele cauze ale acestui declin nemaiîntâlnit se află vânătoarea şi contrabanda excesive, precum şi reducerea habitatului frumoaselor feline, afectat din ce în ce mai mult de activitatea umană.

Pentru a veni în ajutorul acestora, prim-ministrul Manmohan Singh a propus înfiinţarea unor echipe de paznici, alcătuite din foşti militari. Aceştia ar urma să patruleze prin rezervaţiile de tigri în încercarea de a zădărnici orice acţiune de braconaj. Mai mult, înaltul oficial indian a mai propus înfiinţarea unui "birou de prevenire a infracţiunilor", care să fie condus de responsabili ai poliţiei.

Pro şi contra rezervişti

Nu toţi cei implicaţi în aceste demersuri sunt însă de acord cu măsurile propuse de premier. Spre exemplu, Belinda Wright, director al Wildlife Protection Society of India, este sceptică în privinţa eficienţei rezerviştilor.

"Aceştia vor să se bucure mai mult de pensie, decât să facă pe detectivii prin rezervaţiile de tigri", susţine ea. "Cu toate acestea, este un real progres faptul că însuşi prim-ministrul se implică personal în problema salvării populaţiei de tigri, ceea ce arată că situaţia a devenit chiar tragică", a mai spus Wright.

Într-adevăr, şi alţi cercetători consideră că tigrii ar putea dispărea complet din fauna planetei în doar câteva decenii. În afară de distrugerea habitatului, ei mai sunt ameninţaţi cu extincţia şi din cauza faptului că sunt consideraţi adevărate "farmacii ambulante", precum în medicina tradiţională chineză, ceea ce menţine un procent ridicat de animale ucise anual.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite