Revoluţionar-căpuşă: „Sus Băsescu!“, „Jos Băsescu!“

Dacă, în 2007, după referendum flutura steagul lângă preşedinte, azi Daniel Perju îşi mobilizează gaşca în Piaţa Universităţii, supărat că nu mai primeşte indemnizaţia-pomană de aşa-zis revoluţionar.

Miercuri, 25 ianuarie 2012. Suntem în Piaţa Universităţii din nou, dragi cititori, unde vântul bate îngrozitor. Ultraşii au dispărut, nu-i picior de student, până şi curioşii care mai staţionau în zonă, zilele trecute, au dispărut cu desăvârşire. Da, după cum spuneam, e un frig tăios, iar Piaţa Universităţii e populată cu vreo 200 de protestatari, cu chiciură în bărbi şi buzele crăpate de la vânt. Majoritatea revoluţionari, deşi ei zic că nu-i chiar aşa. Că nu au venit să protesteze pentru redobândirea indemnizaţiilor de luptători pentru libertate, ci că sunt preocupaţi de actuala soartă a ţării. Per ansamblu: şomajul, Roşia Montană, scăderea natalităţii, banii pentru cultură, caracterul moral al lui Traian Băsescu etc.

Pentru moment însă, acest ultim aspect, şi mai ales persoana în cauză, trezeşte sentimentele cele mai tăioase printre cei prezenţi. La cafenea, mon cher! Se apropie discursul preşedintelui şi fiecare revoluţionar mai cu dare de mână se retrage către cafeneaua din Pasajul Universităţii, unde se află cel mai apropiat televizor.

Printre aceşti viitori telespectatori îl identificăm şi pe un anume Daniel Perju (53 de ani), revoluţionar asumat, preşedinte al unei fundaţii obscure. Acelaşi om care, imediat după ce Traian Băsescu câştiga referendumul din 2007, şi se întorcea în Piaţa Universităţii să le mulţumească oamenilor, se aşeza lângă preşedinte şi flutura mândru steagul României. Ce vremuri...

O discuţie sinceră

Daniel Perju intră aşadar în cafeneaua de la Universitate şi se aşază chiar în locul de sub plasmă. Este însoţit de două femei şi de încă un revoluţionar, extrem de vorbăreţ. Parlamentează câteva minute despre soarta unui ceai de lămâie, înlocuit din greşeală de chelnăriţă cu un alt sortiment, după care îşi aprinde o ţigară tacticos şi o întreabă încet pe femeia din faţa sa: „Auzi, tu m-ai auzit vorbind la camere. Vreau să-mi zici sincer.

Crezi că aş avea vreodată şansă să candidez la o funcţie oficială?". Femeia îl priveşte atentă şi pe faţa ei răsare un zâmbet gigantic: „Da, ai vorbit foarte frumos. Nu te-ai repetat, şi ai avut câteva idei foarte bune". Cei doi zâmbesc şi fumează în linişte.

Mai sunt câteva minute până la discurs. Fac o previziune asupra potenţialului mesaj al preşedintelui. „Cel mai bine ar fi să-l demită pe Boc. Dacă ar pleca şi el ar fi şi mai bine", opinează Perju. „Să plece toţi, dă-i dracu'", urlă revoluţionarul însoţitor. În sală se face linişte. Figura lui Băsescu inundă plasma, iar de sub aceasta, Perju priveşte fără să clipească la ecran, de parcă ar vrea să ia lumină.

„Ăsta nu zice nimic de noi..."

Începe discursul preşedintelui. Prima parte, cea despre realizările Guvernului Boc, este ascultată de cei prezenţi într-o linişte ca la olimpiada pe faza naţională. „Ăsta e nebun mă... Ce discurs e ăsta?", se întreabă Perju. N-apucă să-şi ducă la capăt ideea, că Băsescu zice că trebuie să ne axăm pe minerit. Femeia de lângă, probabil o opozantă feroce a proiectului minier „Roşia Montană", se ridică şi, scuturată de o criză de nervi, iese din cafenea. „Plăteşte tu!", îi aruncă lui Perju. Acesta fumează liniştit şi priveşte în continuare ecranul.

„Poate zice şi de noi ceva", se implică mai timid revoluţionarul vorbăreţ. „Zice pe dracu'... Nu vezi că e cu zona euro şi criza", i-o taie scurt „mentorul". Discuţia dintre cei doi este întreruptă de o criză de râs generală şi isterică, prilejuită de folosirea de către preşedinte a cuvântului „demnitate". „Băăăăi, tu vorbeşti băăăăi?", se aude cineva urlând din spate. „Gata, hai că a dat-o pe liber", zice Perju, observând că Băsescu nu mai citeşte din discurs, ci vorbeşte direct spre camerele de televiziune.  „Ăsta nu zice nimic de noi, mă", presimte sumbru partenerul de discuţii. Perju îl aprobă din cap.

După discurs: „Huoooo! Ne-am pierdut vremea"

Discursul curge, iar în lipsă de altceva, revoluţionarul se aruncă spre câteva consideraţii analitice. „Foarte periculos discursul ăsta. E cu două tăişuri. Nu ştiu cum o să-l primească piaţa". În jurul său se aude un oftat generalizat, combinat cu câteva râsete. Băsescu tocmai a spus că va folosi referendumul când va considera că e nevoie. Şi se termină tot. „Huooooo", mai zice domnul Perju, acompaniat de restul oamenilor.  „N-a zis nimic ăsta, ne-am pierdut vremea". Îşi ia haina şi se întoarce încet spre piaţă.  Afară e frig tare de tot şi scările rulante au înţepenit.

"„Auzi, tu m-ai auzit vorbind la camere. Vreau să-mi zici sincer. Crezi că aş avea vreodată şansă să candidez la o funcţie oficială?''
Daniel Perju agitator

Piaţa de după discurs

- „Băsescu nu a spus niciun cuvânt despre  schimbarea Guvernului Boc sau despre alegeri anticipate. Şi-a recunoscut gafele, dar nu vrea, în niciun chip, să-şi dea demisia". Ionuţ (23 de ani), student
- „Băsescu e rupt total de realitate! A încercat să-şi ascundă aroganţa, dar nu a dovedit decât că şi-a epuizat orice mesaj". Cristian Dobrescu (24 de ani), student la Politehnică
- „Nu vroiam să auzim de la Traian Băsescu decât un singur lucru: că îşi dă demisia. Nu am cerut-o numai noi, revoluţionarii, ci toţi care de 13 zile vin să protesteze în Piaţa Universităţii". Nicolae (56 de ani)

Daniel Perju, un revoluţionar controversat

În 1989, Daniel Perju era muncitor la Uzina „1 Mai" din Ploieşti. Imediat după Revoluţie s-a implicat în mişcarea sindicală, iar apoi a  devenit revoluţionar cu „merite deosebite".

După 2000, a înfiin­ţat o asociaţie numită pompos „Liga Naţională a Luptătorilor din Decembrie 1989 şi Integrare Euroatlantică", dar considerată de mulţi ca fiind „fabrică" de certificate pentru revoluţionari impostori.

În 2007, după ce Traian Băsescu a câştigat referendumul şi a ieşit în Piaţa Universităţii să salute mulţimea, Perju apare în fotografii chiar lângă actualul preşedinte, agitând energic un drapel tricolor.