Revoluţie şi impostură la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ demarează un amplu serial dedicat judeţelor care au înregistrat cele mai multe victime în decembrie 1989, după fuga Ceauşeştilor. „Misterele Revoluţiei“ debutează cu o serie de articole dedicate Constanţei. „Adevărul“ a elucidat cum au murit, la Revoluţie, 29 de oameni care nu trebuiau să moară.

Având la origine zeci de mărturii, documente şi cărţi, reconstituirea evenimentelor din Constanţa contribuie în  mod decisiv la conturarea unei imagini cât mai clare despre Revoluţia Română. Veţi putea citi dezvăluiri şocante despre acţiunile Armatei Române în decembrie 1989, mărturii despre incidentele soldate cu victime, un interviu cu Radu Mazăre, actualul primar al Constanţei, care a apărat Revoluţia cu arma în mână, şi prezentarea pe larg a unui moment crucial din acele zile, care ar fi putut schimba istoria României post-decembriste: pregătirile făcute la Aeroportul Mihail Kogălniceanu pentru debarcarea trupelor ruseşti. 

Citiţi şi:

Serialul „Misterele Revoluţiei“ se întoarce!

În Revoluţia de la Constanţa au murit 29 de oameni care nu trebuiau să moară. Alţi 88 au fost răniţi, iar traumele lor sunt la fel de inutile. Asta pentru că pe litoral vărsarea de sânge a început târziu, după 22 decembrie, când Ceauşescu era arestat şi gloanţele n-ar mai fi avut niciun rost. Constanţa a căzut însă în capcana diversiunii teroriste lansate la Televiziunea Română (devenită Liberă!) şi a zvonisticii alarmiste care a pus stăpânire pe oraş.

Haosul

Pusă sub presiune de tot acest haos informatic, Armata a fost bulversată total. Trupe aparţinând mai multor unităţi au fost dispuse în diverse obiective fără a exista o colaborare între ele, militarii şi membrii gărzilor patriotice au fost solicitaţi de populaţie să verifice zvonuri de cele mai multe ori lipsite de orice temei, Marina Militară a scos navele de luptă în larg ca urmare a multiplelor ţinte neidentificate care apăreau pe ecranele de radar. Ca o consecinţă a acestor stări de fapt, dar şi a slabei pregătiri a Armatei, s-au produs o serie de confuzii în care militarii şi membrii gărzilor patriotice s-au împuşcat între ei şi au tras asupra unor civili nevinovaţi. În Gara CFR Constanţa, pe Bulevardul 1 Mai, la releul TV de la Tuzla şi în Portul Mangalia s-au produs cele mai tragice situaţii de acest fel.

Haosul care a dominat Constanţa din 22 până în 29 decembrie a lăsat în urmă nu mai puţin de 20 de morţi şi 79 de răniţi. Restul victimelor (9 morţi şi 9 răniţi) s-au produs între 31 decembrie 1989 şi 5 ianuarie 1990 şi au avut legătură cu Revoluţia doar în măsura în care militarii Armatei Române rămăseseră în alarmă ca urmare a evenimentelor din decembrie şi aveau tot timpul la îndemână armament şi muniţie. Oricât de dureros ar suna, trebuie spus că principala cauză a incidentelor produse după 31 decembrie a fost consumul excesiv de alcool în rândul militarilor. „Adevărul" vă prezintă pe larg, în episodul de mâine, conjuncturile în care au apărut cele 117 victime ale Revoluţiei de la Constanţa.

Un apel de la Ceauşescu şi o piatră în geam 

La fel ca în majoritatea oraşelor din ţară, Revoluţia de la Constanţa a început în 22 decembrie 1989. Înainte de această dată, deşi cei mai
mulţi aflaseră despre evenimentele de la Timişoara, constănţenii s-au mulţumit să aştepte. Lucrurile erau atât de liniştite încât, după ce a fugit din Comitetul Central (22 decembrie, ora 12.09), Nicolae Ceauşescu a luat în calcul Constanţa drept o posibilă destinaţie unde s-ar afla în siguranţă şi ar găsi susţinere.

„Pe 22 decembrie, pe la 12 şi ceva, m-a chemat Mihai Marina, primul-secretar al Constanţei, la sediul Judeţenei de Partid. Nu era niciun manifestant în piaţă. Eram mai mulţi în acel birou şi Marina a zis că a primit un telefon de la Tovarăşu' (n.r. -  Nicolae Ceauşescu), care ar vrea să vină să se stabilească la Constanţa. Fiecare se gândea: «Dacă-i zici să vină, ce se întâmplă? Şi dacă-i zici să nu vină, iar e rău». S-a lăsat o tăcere de câteva minute, dar n-am mai apucat să ne hotărâm, că ne-am trezit cu o piatră aruncată prin geam şi s-a declanşat nebunia", povesteşte Constantin Iordache, care în 1989 era comandantul Marinei Militare.

Imediat ce au aflat că „dictatorul a fugit", constănţenii s-au îndreptat buluc spre centrele de putere din oraş. Platoul din faţa Judeţenei de Partid (actualul sediu al Primăriei) s-a umplut de oameni care au început să arunce cu pietre în geamuri şi să forţeze uşile de acces în clădire. După ce s-a trezit cu o piatră în geamul biroului,prim-secretarul Mihai Marina a ieşit în balcon şi a încercat să liniştească mulţimea. Manifestanţii erau însă din ce în ce mai vehemenţi şi i-au cerut lui Marina să arunce cheile de la uşa principală.

La refuzul prim-secretarului, din mulţime s-au desprins trei revoluţionari (Barbu Dănescu, Doru Baciu şi Aurel Ungureanu) care au început să escaladeze coloanele exterioare. Aurel Ungureanu a fost primul care a ajuns la primul-secretar, după ce acesta i-a întins o mână când mai avea puţin până să ajungă în balcon. „I-am spus: bine domnule, de 38 de ori am încercat să intru la tine în audienţă pentru a deschide o cafenea şi tu te uiţi şi nici acum nu mă ajuţi? M-a privit lung şi nu mi-a zis nimic. Am intrat în birou şi am smuls tabloul lui Ceauşescu. Întâi am vrut să-l arunc, apoi m-am gândit că-i pot sparge vreunuia capul", afirmă Ungureanu în cartea „Preţul libertăţii la Constanţa", scrisă de colonelul Ioan Maliciuc.

S-au furat şi hainele din cuiere

Mulţimea a intrat în sediul Judeţenei de Partid şi a început să fure şi să devasteze. „Unii dintre cei pătrunşi în «Casa Albă» nu urmăreau decât ce ar putea să sustragă. S-au furat de toate: televizoare, covoare, inclusiv obiectele de îmbrăcăminte abandonate în cuiere. Astfel a adus Lucian Cristea ofrandă Revoluţiei cojocul său de oaie. Cristea lucra, pe vremea aceea, într-un birou de la parterul Comitetului Judeţean al PCR. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că, deşi pereţii din birouri erau decoraţi cu tablouri de valoare, nimeni nu s-a atins de ele", spune revoluţionarul Dan Mihăescu.

Unul dintre cei mai vehemenţi manifestanţi a fost Lazăr Cercel, un lăutar de etnie rromă care în momentul izbucnirii Revoluţiei se afla în anticamera primului-secretar şi aştepta să intre în audienţă. Văzând că lumea pătrunde în clădire, Cercel s-a adaptat imediat situaţiei. S-a aşezat în fruntea revoluţionarilor şi a intrat în biroul prim-secretarului Marina, pe care l-a ameninţat cu un briceag şi a încercat să-l arunce de la balcon. Au fost momentele de delir ale revoluţiei constănţene, momente în care masele au reacţionat instinctiv, descătuşate după atâţia ani de frustrări. Oamenii se treziseră cu libertatea pe cap şi habar nu aveau ce-ar putea face cu ea. 

"În «Casa Albă» era plin de ţigani care furau. Am încercat să curm chestia asta, dar, preşedintele comitetului fiind ţigan, se susţineau reciproc."
Colonel (r) Ioan Maliciuc
fost vicepreşedinte CFSN Constanţa

117 victime, morţi şi răniţi, au fost în judeţul Constanţa între 22 decembrie 1989 şi 5 ianuarie 1990.

Un ţigan lăutar, primul lider al Constanţei libere

După ce s-au mai dezmeticit din aburii primelor ore de libertate, constănţenii au hotărât că trebuie să se organizeze. Oamenii dornici să preia puterea n-au fost deloc puţini dacă luăm în calcul numai faptul că la Constanţa s-au format mai multe organe provizorii de conducere decât oriunde altundeva în ţară. Unul la Miliţia Municipală, unul la Securitate, unul la Muzeul Marinei şi două la „Casa Albă".

Cel mai important pol de putere a fost în sediul actualei Primării. „Am făcut primul Front unde e biroul primarului de astăzi. Când am intrat, Lazăr Cercel a pus mâna pe telefon, el avea şi oameni acolo, eu eram doar un profesor. Şi foarte bine că a luat cineva conducerea, în clipa aia nu stai să spui ce studii ai. Şi el a luat telefonul şi nu s-a mai mişcat de la masă până a doua zi. El a condus. Deja directorii de fabrici spuneau «Să trăiţi» când suna Cercel", ne-a povestit Nicolae Cuşa, vicepreşedintele Asociaţiei Decembrie '89 Constanţa.

Marinică se implică

Nu toată lumea a privit însă cu ochi buni instalarea lui Lazăr Cercel în fruntea judeţului. „Despre ce se întâmpla la Primărie, un subordonat
mi-a spus în seara de 22 că acolo a preluat ţigănimea. Lazăr Cercel, Metin Cerchez, cunoscuţi pentru bişniţă cu aur şi geci de piele, plus alte lucruri de acest gen. Lazăr Cercel, după ce l-a bruscat pe Mihai Marina, a ieşit la balcon şi a strigat: «De acum, eu sunt primul-secretar şi vă cer să mă ascultaţi». Apoi a dat ordine de înlocuire a directorilor de instituţii, creând o adevărată dezordine", afirmă Ion Ciucur, şeful Miliţiei Constanţa în momentul Revoluţiei.

În paralel cu comitetul format în jurul lui Cercel, într-o altă cameră din „Casa Albă" acţiona încă un organ provizoriu de conducere, avându-l
în frunte pe compozitorul Aurel Manolache. În tot acest haos organizatoric, revoluţionarii vor conta tot pe sprijinul unui lider comunist pentru ca treburile oraşului să poată funcţiona. Gheorghe Marinică, fostul primar al municipiului, a luat măsurile necesare, în seara de 22 decembrie, pentru ca magazinele să fie aprovizionate cu produse de strictă necesitate pentru a doua zi.

Marţi, după Crăciun

Imediat după anunţul privind fuga lui Ceauşescu, o altă masă de manifestanţi s-a îndreptat către sediul Securităţii şi al Miliţiei din Constanţa, aflate în aceeaşi incintă. Au făcut-o în special cei care aveau un interes, asta însemnând rude sau prieteni aflaţi în arest. După ce au agresat câţiva miliţieni şi au incendiat cărţi şi tablouri cu Ceauşescu, manifestanţii au cerut eliberarea arestaţilor. Pentru a potoli furia mulţimii, şefii Miliţiei hotărăsc să elibereze câţiva deţinuţi închişi pentru infracţiuni mărunte, dar această măsură nu a avut niciun rezultat.

„Mulţimea ştia una şi bună: să-i eliberăm pe toţi cei aflaţi în arest. Nici nu e de mirare dacă ţinem cont că majoritatea celor prezenţi în incinta Miliţiei şi Securităţii erau rudele celor din închisoare. Pentru că noi am şovăit, au intrat prin spate, au spart grilajele cu un bulumac de lemn şi i-au eliberat pe toţi, peste 100 de infractori. Erau condamnaţi şi cu crime, şi cu tot felul de infracţiuni. Unii mă acostau pe mine prin curte şi mă întrebau ce să facă, nu voiau să fie condamnaţi şi pentru evadare. Şi le-am zis să vină şi ei înapoi după Crăciun. Crăciunul a picat într-o luni şi, a doua zi, marţi, au venit toţi, în afară de vreo 8-9 pe care i-am căutat şi i-am adus înapoi", povesteşte Ion Ciucur, şeful Miliţiei din Constanţa în 1989.

Infractorii eliberaţi din arest s-au amestecat cu manifestanţii şi au spart camera de corpuri delicte a Miliţiei, de unde au luat cafea, ţigări, blugi şi sticle de băutură. După ce, către seara zilei de 22, masa infractorilor s-a retras, sediile Miliţiei şi Securităţii au fost luate sub pază de Armată. 

Armata preia controlul

La sediul Miliţiei, luat în pază de Armată, revoluţionarii au constituit un comitet de conducere sub şefia colonelului în rezervă Nicolae Miuţescu.

Contraamiralul şi puterea

Constantin Iordache, comandantul Marinei Militare în 1989 Foto: cristian delcea



Haosul organizatoric care a dominat Constanţa în 22 şi în 23 decembrie a fost limpezit la 24 decembrie, când contraamiralul Constantin Iordache a hotărât să organizeze alegeri pentru un comitet unic de conducere. „Domnule, peste tot erau comitete revoluţionare. Şi toţi dădeau ordine în toate părţile. Fiecare comitet voia să fie el buricul. Şi atunci, pe 24 dimineaţa, i-am adunat pe toţi la «Casa Albă», în sala de festivităţi. M-am postat în capul mesei, aveam vreo trei pistolari în spate, şi am zis: «Trebuie să existe un singur organ de conducere». Şi, de comun acord cu sala, am stabilit un număr de oameni care să fie. Ne-am gândit să fie din toate păturile sociale: muncitori, ţărani, intelectuali. Încă eram comunişti, ce să mai!", afirmă Iordache la 21 de ani de la evenimentele din decembrie '89.

O parte dintre revoluţionarii constănţeni îl acuză pe Constantin Iordache că singura sa intenţie a fost aceea de a se instala în fruntea noului comitet, după ce cu o zi înainte încercase să-l aresteze pe Cercel pe motiv că n-ar fi compatibil cu funcţia pe care şi-a arogat-o. Cert este că, deşi a fost propus, contraamiralul Iordache nu a devenit preşedintele noului comitet de salvare naţională. Varianta sa este că nu a acceptat, varianta revoluţionarilor - că nu a fost ales.

Scena balconului

Noul organ de conducere, constituit la 24 decembrie, avea 25 de membri şi era condus de mecanicul Barbu Dănescu şi de locotenent-colonelul Ioan Maliciuc. Comitetul a fost prezentat la microfon din balconul „Casei Albe" în stilul unui spectacol de divertisment şi avea în componenţă inclusiv un elev de liceu şi un campion mondial la lupte, care urma să fie însărcinat cu problemele de educaţie fizică! Majoritatea membrilor aleşi la 24 decembrie, alături de alţii adăugaţi ulterior, au rezistat până în toamna anului 1990, constituind practic Consiliul Judeţean al Constanţei. În cartea „La Revoluţie se şi moare, nu-i aşa?", scrisă de Remus Macovei, se afirmă că un sfert dintre conducătorii revoluţionari ai Constanţei aveau caziere penale.

Judeţul cu peste o mie de revoluţionari

image

Nicolae Cuşa, la 21 de ani de la Revoluţie Foto: Mihai Ciobanu



Dacă înainte de fuga lui Ceauşescu n-au avut curajul să iasă în stradă, constănţenii s-au luptat mai abitir decât toţi când a venit vorba de obţinerea certificatelor de revoluţionari, aducătoare de beneficii. În Constanţa sunt peste 1.000 de revoluţionari cu certificat, mai mulţi decât în oraşe precum Timişoara sau Cluj-Napoca, unde oamenii chiar s-au luptat cu forţele de represiune ale lui Ceauşescu înainte de 22 decembrie. Există luptători remarcaţi la Revoluţie inclusiv în orăşele sau comune precum Negru Vodă sau Valu lui Traian, unde revoluţionarii ar fi apărat un depozit de vinuri!

Cele două cărţi

Nicolae Cuşa, vicepreşedintele uneia dintre cele cinci asociaţii de revoluţionari din Constanţa, a scris chiar el într-o carte tipărită imediat după Revoluţie că în oraşul de pe litoral s-a ieşit în stradă după fuga lui Ceauşescu. Ulterior, Cuşa s-a umplut de penibil scriind o nouă carte în care retractează ce a scris în prima. „S-au trezit unii să spună că ce Revoluţie am făcut noi, că am ieşit după fuga lui Ceauşescu. Dar nu e adevărat, prima mea carte e scrisă sub impactul evenimentelor, mă rog, m-am hazardat. Retrospectiv am scris altfel, am scris adevărul", afirmă Nicolae Cuşa.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite