Revoluţia de la Bacău, ceva deosebit

În urbea moldavă nu s-au înregistrat morţi. A fost mai mult, aşa, voie bună. Serialul „Misterele Revoluţiei“ vă propune, în episodul de astăzi, o radiografie a evenimentelor derulate în decembrie 1989 în oraşul Bacău.

Mai important decât răspunsul la întrebarea „a fost sau n-a fost revoluţie la Bacău?" este faptul că în oraşul lui Bacovia n-a murit niciun om în decembrie 1989. Băcăuanii n-au fost ei prea hotărâţi împotriva regimului, au ieşit pe străzi abia după fuga lui Ceauşescu (22 decembrie, ora 12.09), dar măcar au rămas cu capul pe umeri şi n-au căzut în plasa diversiunilor.

Era destul de cald la Bacău în 22 decembrie 1989, aproape zece grade, dar lumea nu se încumeta să iasă în stradă, ci stătea cu urechile ciulite la veştile care veneau dinspre Bucureşti. Primii care s-au îndreptat spre Judeţeana de Partid au fost câţiva actori şi maşinişti de la Teatrul Bacovia, care până atunci îşi făcuseră „curaj" la restaurantul „Bistriţa". Aceştia n-au îndrăznit să forţeze intrarea în clădire până ce nu au început ­să-şi facă apariţia coloanele de muncitori dinspre zona industrială.

„Lucram la Uzina de Avioane Bacău, eram schimbul 2 şi, la un moment dat, un vecin de-al meu mi-a strigat să deschid repede televizorul. Am deschis şi l-am văzut pe Dinescu cum anunţa că a fugit Ceauşescu. Am plecat direct la uzină, m-am alăturat colegilor şi ne-am îndreptat spre centrul Bacăului. La un moment dat am intrat în consiliu şi ne-am dus în birou la prim-secretarul Tănase. Era speriat, i-am zis că s-a terminat cu ei şi o să fie ceva nou. N-a opus niciun fel de rezistenţă", povesteşte revoluţionarul Constantin Ţugui.

Activistul Hrebenciuc, chemat de acasă

Cei care au pătruns în Judeţeana de Partid pe 22 decembrie s-au constituit ­într-un organ provizoriu de conducere, avându-l în frunte pe actorul Geo Popa. Revoluţionarii şi-au dat seama însă, după scurt timp, că nu sunt capabili să ţină în mâini frâiele judeţului. Mulţi dintre ei s-au dat singuri la o parte pentru a le face loc activiştilor din regimul care teoretic stătea să cadă.

Un exemplu este cel al lui Viorel Hrebenciuc, în prezent unul dintre cei mai importanţi oameni politici din România. Deşi era membru în secţia economică din Comitetul Judeţean al PCR, a fost chemat pentru a face parte din noul FSN Bacău. „Hrebenciuc cunoştea foarte bine economia Bacăului. Era nevoie de oameni cu experienţă pentru asigurarea hranei populaţiei şi cineva l-a propus pe Hrebenciuc, pe care l-au chemat de acasă. A fost activ, ne-a ajutat, era foarte bun organizator. La momentul ăla nu s-a gândit nimeni că e din vechiul regim sau ceva. I s-a apreciat calitatea de economist mai mult decât provenienţa din vechiul regim", mai spune Constantin Ţugui.

Iordache Ciupercă, preşedintele singurei asociaţii de revoluţionari din Bacău, este mult mai vehement: „Revoluţia a fost furată de echipa a doua a partidului comunist, la Bacău şi în toată ţara. Oamenii sistemului s-au chemat unii pe alţii de acasă şi s-au refăcut imediat. Procurorul Dragu, care făcea parte din Comitetul Politic Executiv şi anchetase revolta din 1987 de la Braşov, s-a băgat pe acolo să ia funcţie de conducere. Şi are şi certificat de revoluţionar". 

Revoluţionari de „profesie" - patroni

Fie că făceau parte sau nu din vechiul sistem, aşa-zişii revoluţionari din Bacău n-au dus-o rău deloc după 1990. Viorel Hrebenciuc a ajuns om mare la Bucureşti, Dumitru Sechelariu şi Corneliu Iacobov, prezenţi şi ei în balconul revoluţiei băcăuane, au devenit mari oameni de afaceri, iar Sechelariu chiar primarul Bacăului. Inclusiv despre Romeo Stavarache, actualul edil al urbei moldave, se spune că ar fi participat la evenimentele din decembrie 1989. În ziarul de mâine vom publica un amplu interviu cu Dumitru Sechelariu. Hrebenciuc şi Stavarache au refuzat să vorbească despre participarea lor la Revoluţie.

Revoluţie şi Etnobotanice

Sunt 33 de revoluţionari cu certificat în judeţul Bacău, conform unui tabel nominal oferit de asociaţia din oraş în care sunt menţionate şi profesiile pe care aceştia le aveau în 1989 şi cele pe care le au în prezent. Zece dintre ei au „meseria" de patron, chiar dacă Revoluţia i-a prins electricieni, ospătari sau lăcătuşi-mecanici.

Însuşi Iordache Ciupercă, preşedintele asociaţiei, derulează mai multe afaceri împreună cu fiul său, care s-a ocupat până de curând inclusiv cu comercializarea de plante etnobotanice. „Etnobotanice înseamnă orice plantă care vine în contact cu omul. Are şi el un «biznis», care e problema?", explică Iordache Ciupercă. Ba, mai mult, fiul său spune că etnobotanicele sunt nişte plante prietenoase: „Nu sunt aşa rele, depinde de psihicul omului. Dacă îi dau o gumă de mestecat lu' unu şi îi zic că e drog, să vezi cum se strâmbă, spune că s-a drogat".  În decembrie 1989 ne plăcea să spunem (şi o mâzgăleam şi pe ziduri): „De Crăciun ne-am luat raţia de libertate". Acum, cu acelaşi spirit revoluţionar, am dat-o pe etnobotanice.

"Hrebenciuc cunoştea foarte bine economia Bacăului. A fost activ, ne-a ajutat, era foarte bun organizator.''
Constantin Ţugui revoluţionar din Bacău

"Revoluţia a fost furată de echipa a doua a partidului comunist, la Bacău şi în toată ţara.''
Iordache Ciupercă lider al revoluţionarilor din Bacău

Un diversionist care a ajuns şofer la Ambasada Ungariei

Iordache Ciupercă se poartă cu pieptul gol, ca la Revoluţie

Cei care au participat la Revoluţia din Bacău merită totuşi felicitaţi măcar pentru gestionarea lucidă a evenimentelor. Au fost şi aici dezinformări şi persoane care au încercat să provoace vărsare de sânge, dar nu s-a înregistrat nicio victimă. „În seara de 22, când era linişte şi bine, a apărut unul care se numea Emil Tamaş, era locţiitorul Penitenciarului Bacău. Era în manta de vânători de munte, deşi el nu era de la vânătorii de munte, era ofiţer de Miliţie, înarmat până în dinţi. A început să arunce zvonuri.

S-a jucat cu câteva creiere, îşi făcuse o celulă şi dădea ordine. Le zicea la militari «hai să ne mobilizăm, să facem, să dregem». Omul voia să facă vărsare de sânge cu orice mijloace. Venea cu zvonuri, că suntem atacaţi de securişti, că se îndreaptă tancuri spre Bacău, că vor să pună explozibil la combinatul chimic. Noroc că am fost vigilenţi şi am stat cu ochii pe el", afirmă Iordache Ciupercă, liderul revoluţionarilor băcăuani.

Întâmplător sau nu, Emil Tamaş fusese detaşat la Bacău cu şase luni înainte de Revoluţie, iar după decembrie '89 a fost din nou mutat, la Târgu-Mureş. „Acest Tamaş a acţionat şi în martie la Târgu-Mureş, după care a dispărut subit din România. Ghinionul lui a fost că m-am întâlnit eu cu el în Canada, la «Chateaux de Dracula», o crâşmă unde se întâlneau românii de acolo. Şi acest Tamaş era şofer la Ambasada maghiară din Canada. L-am recunoscut la acea petrecere organizată de un român, ne-am dat mâna şi am programat o întâlnire, dar el n-a mai venit. Era omul ungurilor, agent secret, avea gradul de locotenent-major. Tamaş a devenit omul de taină al lui Hrebenciuc, care l-a trimis apoi comandant de Poliţie la Târgu-Mureş. Eu m-am certat cu Tamaş, am stat mereu cu ochii pe el, de-aia n-a putut să creeze haos", mai susţine Ciupercă.

La ţară: popa şi dascălul iau cu asalt Primăria

Sunt unii care spun că Revoluţie n-a fost decât la Timişoara, la Bucureşti şi în alte câteva oraşe mai mari ale ţării. Preotul Costel Balaban nu se numără printre ei. El crede că Revoluţie a fost peste tot, inclusiv la el, în comuna Motoşeni, judeţul Bacău, şi cere să i se „deie" drepturile pe care le merită.

În decembrie 1989, părintele Balaban avea 29 de ani şi o parohie frumoasă în comuna Motoşeni, aşezare mare, cu peste 3.000 de locuitori. Veştile care veneau dinspre Timişoara, începând cu 17 decembrie, l-au prins într-un moment uşor delicat: „Umblam cu «Ajunul» în perioada aceea. Cu o zi înainte avusesem şi un mic accident: am rămas fără «frâni» pe nişte dealuri şi m-am dus cu maşina într-o turmă de oi. Când am auzit ce se întâmplă la Timişoara, mi-a trecut supărarea şi am zis că trebuie să vină şi la noi", mărturiseşte preotul.

Sfat: nu faceţi nici ce zice, nici ce face popa Balaban

Părintele Balaban a aflat de la televizor de fuga lui Ceauşescu, reamintindu-şi instantaneu că bunicului său îi luaseră comuniştii calul şi căruţa din curte. „După ce l-am văzut pe Caramitru la televizor, am acţionat. M-am dus la dascălul meu, nea Ifrim, să vedem ce facem. Nea Ifrim, cu frică mare, căci avea 70 de ani, mă lua cu «stai uşurel!», nu prea voia, dar l-am luat pe sus şi am plecat spre Primărie. Am intrat frumos pe uşă, că era deschisă, şi ne-am dus la primar. Blând ne-am dus, nu cu ghioaga. Când ne-a văzut, zice: „«Ce, popo, ai venit ca uliul aici? Te împuşc!». Nu m-am speriat şi le-am zis să plece, că s-a terminat cu ei. N-au avut încotro şi au plecat acasă", povesteşte părintele Balaban.

Pericolul: Un glonţ, pur şi simplu, în cap

Pentru a putea ţine în mâini frâiele comunei, preotul i-a luat alături şi pe câţiva profesori şi ingineri de la CAP, alături de care a constituit Consiliul Comunal al Frontului Salvării Naţionale Motoşeni. Părintele Balaban n-a ieşit din Primărie în zilele Revoluţiei decât pentru a ţine slujba de Crăciun, unde a rostit şi o predică frumoasă: „Fraţilor, după 50 de ani iată că am scăpat de regimul...". În rest a fost acolo, gestionând vidul de putere care se crease.

„La un moment dat, eu eram şeful, că intrasem primul în Primărie. Ne-am organizat frumos, a venit inginerul Condruţ de la CAP, a venit profesorul Bâclea. Pe Condruţ l-am pus primar, eu n-am vrut, că eram preot şi nu puteam. Ţineam legătura cu Bacăul în permanenţă, că erau şi tot felul de zvonuri. Se zicea că vin teroriştii să «deie» foc satului, să ne radă de pe faţa pământului. Era teama aceea, se adunase lumea din sat în faţa Primăriei. Am intervenit, că eram preot şi trebuia să-i liniştesc. Strigau şi ei: «Jos primaru', jos ăla, jos ăla», să li se dea pământul înapoi. Erau câţiva care au vrut să meargă să ia vacile, oile şi căruţele de la CAP, dar ne-am opus. Ziceau: «Mergem, să ne deie oile şi vacile, că sunt ale noastre»".

Preotul Costel Balaban n-a agreat postarea lui Ion Iliescu în fruntea ţării şi susţine că tocmai din acest motiv, în ianuarie '90, a plecat din FSN-ul local şi şi-a văzut mai departe de parohie. Dar sângele de revoluţionar a început să fiarbă iarăşi în el după anul 2004, când a aflat de Legea 341, prin care participanţii la Revoluţie erau recompensaţi cu şi mai multe drepturi decât până atunci.

Preotul şi-a făcut dosar, dar comisia a considerat că aportul său n-a fost suficient pentru a primi un certificat de revoluţionar. „Am depus dosar şi nu am primit nimic nici până în ziua de azi. Mă judec cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi merg până la ­CEDO dacă e nevoie. De ce să nu-mi deie? Riscul pentru mine acolo în sat era şi mai mare decât pentru  cei de la Bucureşti. Am intrat în Primărie. Ultimul cătun din ţara asta face parte din teritoriul României. Eu nu am vrut să cer, dar când am văzut atâta nesimţire, am zis că am şi eu copii, familie. Mi-am riscat viaţa, putea să vină şeful de post şi să mă împuşte şi pi mini. Eu, ca preot, eram mai expus decât toţi, mai expus decât Bâclea. Puteam să mă trezesc cu un glonţ, pur şi simplu, în cap", s-a înfierbântat faţa bisericească.

„Dacă nu eram eu, rămâneau comuniştii"

Preotul nici n-a vrut să audă de faptul că în alte oraşe din ţară au existat oameni care au ieşit pe stradă când Ceauşescu era încă la putere, oameni care s-au luptat cu forţele de represiune. „Ce vreţi să spuneţi, că eu atunci nu mi-am riscat viaţa? Am fost primul, adunându-i pe ceilalţi: «Haidi, băi! Hai să mergem!». Mi-am lăsat copiii acasă şi m-am dus ca la război, cum zice şi cântecul «sărută părinte copiii şi fraţii»".

Sfinţia-sa foloseşte greşit, dacă nu chiar oportunist, un vers din „Treceţi, batalioane române": „Sărută, părinte, copiii şi fraţii". De fapt, cântecul e aşa: „Sărută-ţi, copile, părinţii şi fraţii". Continuă popa Balaban: „Nu ajunge bugetul? Atunci să anuleze totul. Alţii au fost unde a tras Armata? Şi eu unde am fost? Putea să mă împuşte şeful de post. El era într-o misiune continuă, avea mitralieră. Eu am făcut armata şi ştiu. Dacă nu eram eu, rămâneau comuniştii la putere în Motoşeni. Eu am şi îngropat un martir al revoluţiei. Eu merit, alţii poate nu merită nici «bună ziua»". Se supărase rău părintele Balaban şi noi am zis să ne ierte păcatele, că suntem tineri şi poate nu ştim, şi că, oricum, iertăm şi noi greşiţilor noştri. „Vă iert, mă, feciori, vă iert. Dacă va fi, va fi, dacă nu, poate mai vine altă revoluţie, poate altădată. Mergeţi sănătoşi", ne-a binecuvântat părintele.

"Mi-am riscat viaţa, putea să vină şeful de post şi să mă împuşte şi pi mini. Eu, ca preot, eram mai expus decât toţi.''
Costel Balaban preot în comuna Motoşeni

Bice, puşcoace şi uitatele prăjituri cu frişcă

Revoluţia a fost paşnică la Bacău, şi a fost foarte bine aşa. Presa locală publica articole pline de speranţă, dar veghea şi la liniştea urbei moldovene. Articolul „O sursă de confuzie şi teamă", publicat în ziarul „Deşteptarea" din 24 decembrie 1989, avertiza: „În diferite zone ale oraşului, mulţi copii şi adolescenţi sunt înarmaţi cu bice şi în special cu «puşcoace», care, utilizate, produc sunetul caracteristic ce poate fi uşor confundat cu cel al armelor de foc. (...) Facem apel către toţi părinţii ai căror copii deţin astfel de «instrumente» producătoare de confuzie să interzică şi să supravegheze folosirea inocentelor «puşcoace» evitându-se în acest fel posibile incidente cu urmări de nedorit".

Tot din ziarul „Deşteptarea" se recompune euforia care domina Bacăul la sfârşitul lui decembrie '89. Din articolul „Pentru bucuria copiilor" aflăm că fetele de la raionul de jucării al magazinului «Luceafărul» lucrau peste program spre bucuria celor mici pentru care, în acele zile, se procurau de zor „fermecătoare chinezării ce zăceau de mult timp în depozite".

1.300 kg piept de curcă

Veştile bune săreau în ochi din toate colţurile paginilor de ziar. Dacă Teodor Brateş se dădea în spectacol pe micile ecrane, prăjitura cu acelaşi nume făcea furori în cofetăriile din Bacău: „La Complexul Alimentar 1 Mai s-a băgat marfă: 350 kg de lămâi, 1.300 kg piept de ­curcă, 2.000 kg mălai, ş.a. La cofetăria Select s-au primit 50 kg de tort şi 2.000 de prăjituri dintre cele mai diverse («Bibescu», «Reduta» şi «Brateş», uitatele prăjituri cu frişcă, eclere, etc)". Oamenii muncii priveau şi ei înainte cu speranţă. „Acum, când pornesc la lucru, îmi vine să cânt", titra acelaşi cotidian „Deşteptarea".

Din nefericire, în această stare de voie bună, şi-au făcut apariţia şi pungaşii. Cetăţeanul C.A. a căzut în plasa escrocului Vasile Anghelin, care l-a impresionat recomandâdu-se drept fost deţinut politic. Invitat acasă de cetăţeanul băcăuan, Anghelin şi-a dat arama pe faţă. „La plecare a luat cu el şi căciula de 800 de lei a soţiei celui care-l invitase acasă", se menţiona într-un articol. Tot în „Deşteptarea", câţiva cititori vigilenţi atrăgeau atenţia asupra panoului postat la intrarea în municipiu, pe care rămăsese emblema vechiului regim şi deviza „Bacău - municipiu erou?". „Ce fel de erou este municipiul Bacău?", se întrebau băcăuanii.

"La cofetăria Select s-au primit 50 kg de tort şi 2.000 de prăjituri dintre cele mai diverse («Bibescu», «Reduta» şi «Brateş»).''
ziarul „Deşteptarea" 28 decembrie 1989