Revoluţia între prieteni

Încheiem astăzi sezonul III din serialul nostru cu un episod exploziv despre „caracatiţa emanaţilor“.

Fără prea multe multe comentarii şi interpretări, „Adevărul" publică astăzi mărturii ale unor personaje-cheie ale Revoluţiei despre condiţiile în care s-au cunoscut înainte de 1989. Dacă-i întrebi cum de s-au adunat toţi, în punctele- cheie ale puterii, la 22 decembrie 1989, îţi răspund că e o coincidenţă. Vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, ca astăzi, 22 decembrie 2011, să concluzionaţi, fiecare în parte, cât a fost coincidenţă şi cât a fost premeditare în Revoluţia română. Fără a se înţelege că schimbarea de regim a fost ceva rău. Îngrozitor a fost doar numărul morţilor: 159 sub Ceauşescu, 957 după fuga acestuia.

Cazimir Ionescu: Am fost pe 21 decembrie la Universitate, dar n-am participat la baricadă. La un moment dat l-am zărit pe trotuarul celălalt şi pe Gelu Voican Voiculescu. Îl ştiam de când ieşise din puşcărie, îl cunoscusem la un ceai. Am trimis un puşti la el să-i transmită că eu am informaţia că au pornit mişcări şi în alte oraşe din ţară. Aveam un atelier la Fondul Plastic unde mai făceam şi noi câte o agapă. Şi la un moment dat un tip l-a adus pe Gelu Voican la un ceai.

Cineva mi-a spus să am grijă că Voican abia a ieşit din puşcărie, că a vrut să-l împuşte pe Ceauşescu. Nu am căutat să mă apropii de el,  ne mai întâlneam într-o librărie - „Salut", „Salut" şi cam atât. (Ziarul „Adevărul" 9 noiembrie 2011) Gelu Voican Voiculescu: Cazimir Ionescu lucra la un institut de economie lângă Leonida. Ne întâlneam la Librăria Papirus. Mă cunoşteam cu el, dar la nivelul de a vorbi cu „dumneata". Nu ne tutuiam. Ne cunoşteam din nişte... fusese şi coleg de liceu cu nevasta mea de atunci. (Comisia „Decembrie 1989")

Gelu Voican Voiculescu: Singurul meu cunoscut şi prieten a fost Aurel Dragoş Munteanu. El îl cunoştea pe Iliescu de multă vreme, şi-mi vorbea de Iliescu. Şi eu îi puneam numeroase întrebări despre Iliescu, pentru că, vedeţi dumneavoastră, de foarte mult timp, de când ăştia (n.r. - securiştii) m-au tot înrăit aşa, eu tot îmi puneam problema de a face ceva. [...] Aveam informaţii despre Iliescu de mult. Îmi amintesc că prin 1986 am văzut un „Stern" (n.r. - revistă din Germania Occidentală) cu Iliescu în centru - „omul care îl va înlocui pe Ceauşescu". Eram foarte receptiv la oamenii care îl cunoşteau pe Iliescu, pentru că nu ascund că eram preocupat de a acţiona. (Comisia „Decembrie 1989")

Misteriosul Harosa

Gelu Voican Voiculescu: Pe Brucan l-am cunoscut o singură dată. În parc, cu un prieten de-al meu, Viorel Harosa, care îl cunoştea pe Brucan şi mi l-a prezentat. Era cam prin 1988, era primăvară, era plăcut afară. Deci asta este singura ocazie în care ne-am întâlnit. Brucan a dat mâna aşa cu mine. Nu spune nimic asta. [...] Viorel Harosa era redactor la Editura Meridiane. Îl cunoştea pe Iliescu, l-a şi dus de câteva ori cu maşina. Şi-l întrebam ce fel de om e. Rezulta că el este foarte supravegheat, nu se putea. Şi eu eram supravegheat. Atunci nu puteam risca un contact. Vă mărturisesc intenţionalitatea mea, că asta explică anumite lucruri. (Comisia „Decembrie 1989")

Viorel Harosa, omul care îi cunoştea pe Brucan, Iliescu şi Voican, a ajuns, după Revoluţie, locţiitorul şefului Unităţii Militare 0215 (celebra „Doi şi-un sfert", înfiinţată de Gelu Voican Voiculescu din securişti reciclaţi). Conform „Evenimentului zilei", Harosa a fost angajat cadru activ cu gradul de colonel în data de 2 februarie 1990. Până atunci, Harosa scrisese cărţi în calitate de critic de artă. În iunie 1991 a fost trecut în rezervă şi şi-a pierdut urma. Trăieşte în judeţul Braşov, dar foştii colegi din „Doi şi-un sfert" afirmă că „este foarte bolnav şi are dificultăţi de vorbire".

„...să mă duc la Iliescu, să-l văd, să-l tatonez"

Gelu Voican Voiculescu: Vă mai pot spune că intenţionam să intru în contact cu Iliescu, dar n-am avut curajul. [...]Aveam manuscrisul unei lucrări tehnice de epurare a apelor, pregătită de tatăl meu, pe care el a publicat-o şi acuma trebuia republicată. Tata murise între timp. Un redactor de la Editura Tehnică pe care îl cunoşteam mi-a propus: „Domnule, nu o mai publica, că reeditarea nu se mai plăteşte. Pune-o pe numele dumitale, actualizeaz-o şi, mă rog, îţi plagiezi tatăl".

Ei, toată chestia asta pe mine mă dezinteresa: să briez într-o poveste din asta în care nu aveam nicio legătură, de epurare a apelor. Dar era pretextul de a mă duce la directorul Editurii Tehnice. Sub pretextul acestei contractări de carte voiam să mă apropii de el. Exista o tendinţă pentru că şi eu vedeam în Iliescu un tip căruia îi este rezervat ceva. N-am dus niciodată la capăt planul, de frică. Dar, v-am spus, eram pregătit să mă duc la Iliescu, să-l văd, să-l tatonez.(Comisia „Decembrie 1989")

2004: Ion Iliescu şi Victor Atanasie Stănculescu, încă în tandreţuri Foto: mediafax

Doi bărbaţi în smoching ce-şi privesc brâurile...

Gelu Voican Voiculescu: La premiera filmului „Mircea", al lui Sergiu Nicolaescu, îl văd în sfârşit pe domnul Sergiu Nicolaescu, aşa, în carne şi oase. Am stat la câţiva metri şi ne-am privit unul pe altul. Eu purtam brâu şerpar, dânsul avea un brâu de mătase, era îmbrăcat într-un smoching şi, probabil, pe această chestie amândoi ne-am privit aşa... Aveam barbă, păream un personaj, şi ne-am privit. Uite, şi dânsul îşi aminteşte (n.r. - Sergiu Nicolaescu era prezent la audierea lui Voiculescu, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei „Decembrie 1989"). Şi peste câteva zile ne-am găsit la Revoluţie. (Comisia „Decembrie 1989")

Naşi, fini, rude, colegi

Între Silviu Brucan, Teodor Brateş şi Petre Roman există ceva legături. Brucan a fost preşedinte al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966. Hortensia, mama lui Petre Roman, s-a angajat la Radiodifuziune în 1954, printr-un transfer de la Editura Politică. A lucrat în Radio până în 1975, când s-a pensionat. Teodor Brateş a fost coleg, la Radio, cu Hortensia Roman şi i-a fost subordonat lui Silviu Brucan, între 1965 şi 1966. La Revoluţie, deşi fără funcţie oficială, Silviu Brucan a fost „starostele" grupului de la TVR. 

Teodor Brateş şi Bebe Ivanovici, celebru pentru fabrica de certificate pe care a diriguit-o în anii '90, au realizat împreună o carte-interviu. În volumul „Cui îi este frică de adevăr?", Brateş şi Ivanovici dezbat Revoluţia din Televiziunea Română, ridicându-şi unul altuia mingea la fileu. Ivanovici vorbeşte şi despre legăturile sale cu familia Brucan, care au debutat în anii '70, pe când el era un mărunt inginer la Electroaparataj: „Am fost naşul fiului lui Brucan, Vlad Brucan, care a murit, Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Vlad Brucan era un tânăr cu «probleme» şi ne-a fost încredinţat nouă, la fabrică, să ne ocupăm de el. Trebuie s-o spun pe cea dreaptă: fura din casă lucruri, le vindea pentru a avea bani pentru tot felul de distracţii dubioase. După ce a venit la noi, s-a produs o schimbare în bine cu el. Domnul Brucan a aflat toate astea şi când Vlad a devenit major am discutat cu el să-l însurăm pe fiu. Am făcut câteva vizite în strada Herăstrău 16, în cartierul nomenclaturii şi am discutat serios despre căsătoria lui Vlad. În sfârşit, am devenit naş". Peste ani, Brucan seniorul şi Bebe naşul au făcut Revoluţia împreună, în TVR.

LA CENACLU, LA SCRIITORI

Cazimir Ionescu l-a propus pe Mircea Dinescu, pe 26 decembrie 1989, pentru o funcţie în CFSN. „Da, noi ne ştiam de la cenaclu. Am cochetat cu poezia şi mă duceam pe la cenacluri, la Uniunea Scriitorilor", spune Ionescu.

34 de episoade a avut sezonul din toamna anului 2011 al serialului „Misterele Revoluţiei".

Scurt istoric al „Misterelor"

Stimaţi cititori, ne adresăm din nou dumneavoastră pentru a vă face cunoscut că un nou sezon din „Misterele Revoluţiei" a ajuns la un binemeritat sfârşit. Ediţia toamnă-iarnă 2011 a „Misterelor Revoluţiei" a fost a treia, după succesele fulminante înregistrate în martie-mai 2010, respectiv aprilie-iulie 2011, soldate cu volumele „Crimele Revoluţiei", respectiv „Teroriştii printre noi". Judecând după reacţiile din public, acest al treilea sezon a deranjat cel mai mult „emanaţii" Revoluţiei. În total, s-au adunat până acum 155 de episoade, şi se vor mai aduna.

Eminescu, Caramitru - Iliescu, Stănculescu

Ion Caramitru, despre momentul „22 decembrie 1989", imediat după pătrunderea sa şi a lui Mircea Dinescu în Studioul 4 al TVR: Ştiu că la un moment dat, nu o dată ci de vreo trei ori, cineva mi-a spus: „Te caută Iliescu la telefon". Şi eu am spus: „Ce să vorbesc cu domnul Iliescu? Nu am ce vorbi". Nu am vorbit la telefon, dar când a ajuns în Studioul 4 a ţinut să mă îmbrăţişeze. (Comisia „Decembrie 1989")

Ion Caramitru, despre întâlnirile antirevoluţionare cu Ion Iliescu: Domnul Iliescu mergea la teatru. Au fost situaţii în care am fost aşteptat de Domnia Sa după spectacol. Şi vi le şi spun care sunt: după Hamlet, după spectacolul pe care l-am făcut cu Johnny Răducanu, care s-a numit "Dialoguri", iar la al treilea, cel din 1989, l-am invitat chiar eu. L-am cunoscut într-o seară, după un spectacol Hamlet, când m-a aşteptat în faţa teatrului, să-mi strângă mâna şi să-mi spună că a înţeles foarte bine în ce măsură acest spectacol se luptă împotriva ideologiei comuniste şi a lui Ceauşescu în special. A doua oară, tot aşa, m-a aşteptat după spectacol.

Iar a treia oară a fost după spectacolul "Eminescu după Eminescu", care a avut loc la Ateneul Român - dacă nu mă înşel, în iunie 1989. Ţin minte că la acel spectacol a venit împreună cu generalul Stănculescu, au stat unul lângă altul, iar generalul Stănculescu a venit la cabină şi m-a felicitat pentru spectacol şi mi-a transmis şi din partea domnului Iliescu aceleaşi felicitări". (Comisia „Decembrie 1989") Mircea Dinescu: "Eu l-am văzut pe Ion Iliescu prima dată la o piesă de teatru a Gabrielei Adameşteanu, la Teatrul Bulandra. Acolo am văzut un domn înconjurat de... cred că erau Ion Caramitru, Ana Blandiana, Gabriel Dimisianu, Geta Dimisianu. Eu nu ştiam cine e ăla şi am întrebat. Mi s-a răspuns: „Este Ion Iliescu" (emisiunea „Tănase şi Dinescu", Realitatea TV, 2 decembrie 2011)

Iliescu şi Măgureanu, la o plimbare prin pădure

2004: Ion Iliescu şi Victor Atanasie Stănculescu, încă în tandreţuri Foto: mediafax

Virgil Măgureanu, despre „racolarea" lui Iliescu, în 1981: Am hotărât să-l întâlnim pe Ion Iliescu la Cehu Silvaniei, în Sălaj. El mi-a atras atenţia din Bucureşti: „Măi, să fie puţină lume!". „Păi nu, că vom fi în principal noi doi şi mai am un prieten acolo, un primar, Vasile Vlaica. El ne va primi şi ne va da o masă undeva, ştiu şi locul".

Era undeva într-o pădure, o cabană deasupra Cehului, frumos loc! Încep să zbârnâie telefoanele, se spune că vine Ion Iliescu cu tot comitetul judeţean. Ne aşezăm la o masă într-o poiană. Acuma, de mâncare nu-mi ardea. Iliescu m-a luat pur şi simplu şi m-a pus lângă el. Atunci am profitat niţel de ocazie şi l-am luat la o plimbare prin pădure. Acolo a avut loc aşa-zisa racolare, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el. Acolo i-am spus eu despre faptul că el este perceput ca viitorul preşedinte al României" (Virgil Măgureanu în interviu cu Mihai Alex Stoenescu, „De la Regimul Comunist la Regimul Iliescu", Editura RAO, 2008)

Iliescu şi Militaru,la o plimbare prin parc

Nicolae Militaru: Ideea iniţierii unui Comitet al Salvării Naţionale a existat încă din iarna lui '80-'85. Se preconiza ca în fruntea partidului să fie pus Ion Iliescu. Acest Comitet al Salvării Naţionale s-a transformat în Front în 1987. (Revista „Baricada" 1991)

Nicolae Militaru, despre întâlnirile cu Ion Iliescu, din anii '80: Am fost înregistraţi de Securitate în Parcul Tineretului, unde ne întâlneam în prima marţi din fiecare lună, şi am făcut imprudenţa să ne întâlnim de mai multe ori în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, pe acelaşi circuit. Am mai fost şi prin Bucureştii Noi dar ne-au localizat şi au pus aparatură şi ne-au înregistrat. (Comisia „Decembrie 1989")

Ion Iliescu: Am avut câteva întâlniri conspirative, cu participarea a 4-5 persoane; după aceea, am decis să ne vedem numai câte doi; au apărut şi multe elemente de lipsă de rigoare, mai ales generalul Militaru nu manifesta suficientă prudenţă. (Comisia „Decembrie 1989")

Când regizorul i-a ordonat generalului

Sergiu Nicolaescu: Pe Victor Atanasie Stănculescu şi pe Vasile Milea îi cunoşteam din 1947, de la un curs politic făcut la Şcoala Militară de la Sibiu. Pentru că intrasem cu cea mai mare notă la Şcoala de Ofiţeri de Marină, am fost trimis la acest curs, la Sibiu. Stănculescu şi Milea mă ştiau bine de atunci. Cursul ăsta politic a ţinut trei luni. Peste ani ne-am cunoscut mai bine. Cu Milea am avut relaţii mai strânse. El mi-a recomandat să aduc la Bucureşti acea unitate de la Ploieşti. Se întâmpla chiar în decembrie 1989, cu câteva zile înainte de Revoluţie. Mi-a zis că e o unitate foarte pregătită şi mi-a mai spus: „cu această unitate poţi să cucereşti Bucureştiul în trei zile". Mi-a rămas în cap ce mi-a spus Milea. În seara de 22 decembrie am vorbit cu Victor Stănculescu să dea ordin să fie adus regimentul din Prahova la TVR. I-am spus:  „Dă-mi 01065!". Şi a dat ordin Armatei I, iar de acolo s-a dat ordin la Ploieşti". („Adevărul", 14 decembrie 2011)

„Ape" tulburi, cu Iliescu şi Cico Dumitrescu

Cico Dumitrescu, în „Adevărul", martie 2010: Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape", acolo am fost colegi. Sunt poveşti că am studiat împreună la Moscova. Eu nici n-am învăţat la Moscova! Eu am studiat la Sankt-Petersburg!

La 22 decembrie 1989, Cico glăsuia la Televiziunea Română Liberă: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!" Ulterior, Cico a fost ridicat în grad până la rangul de amiral. Între 1995 şi 1996 a fost numit în funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului de logistică din cadrul Ministerului de Interne. Între anii 2000-2004 a fost consilier de stat în Departamentul Securităţii Naţionale din Administraţia Prezidenţială pe când la Cotroceni domnea Iliescu.

"Pe Victor Atanasie Stănculescu şi pe Vasile Milea îi cunoşteam din 1947, de la un curs politic.''
Sergiu Nicolaescu revoluţionar