Revoluţia, începută de un rapsod turnător

La fel ca în multe alte oraşe din România, şi la Focşani scânteia evenimentelor din 21 decembrie 1989 a fost declanşată de un civil racolat de Securitate. La Braşov, la Galaţi, la Bacău şi în alte oraşe ale ţării, turnători racolaţi de Securitate au stârnit masele ori s-au infiltrat în centrele de putere nou formate.

În decursul ultimului an am radiografiat Revoluţia română în zeci de oraşe. Nu de puţine ori, am constatat că în miezul evenimentelor care s-au petrecut la 22 decembrie 1989, cu puţin înainte de fuga lui Ceauşescu, sau imediat după, s-au aflat persoane care aveau legături strânse cu Securitatea.

Timpul şi arhivele CNSAS au demonstrat că la Braşov, la Galaţi, la Bacău şi în alte oraşe ale ţării, oamenii Securităţii au stârnit masele ori s-au infiltrat în centrele de putere nou formate. La Focşani, tonul Revoluţiei a fost dat de un cântăreţ: Paraschiv Usturoi, pe care tot oraşul îl ştia după numele de scenă, Puiu Siru. El a decedat în 2009, în urma unui atac de cord. Înainte de 1989 însă, Puiu Siru apăruse de câteva ori la Televiziunea Română împreună cu formaţia sa de muzică, OZI.

În 1977, a semnat un angajament cu Securitatea. Avea 21 de ani. "Când am semnat angajamentul, eram un proscris. Fusesem eliminat de trei ori din şcoală, dezertasem din Armată. Eu eram un rocker, un copil nevinovat. Habar nu aveam cu ce se mănâncă istoria. Am semnat ce mi s-a dictat", declara Siru, în presa locală, în 2008, când cazul a ieşit la iveală, iar Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a cerut Tribunalului Bucureşti să decidă dacă a avut calitatea de colaborator. Tot în 1977, Usturoi a primit numele conspirativ "Zamparo", iar documentele din dosarul său atestă că l-a turnat, între alţii, şi pe actorul Horaţiu Mălăele, care susţinuse un spectacol cu "şopârle" la Focşani.

Relaţia apropiată dintre Puiu Siru şi securiştii din Focşani este confirmată de mai multe persoane, între care şi şeful Securităţii Vrancea, Aurel Ţambrea. L-am întrebat pe Ţambrea dacă Siru a fost urmărit de Securitate, iar răspunsul lui este edificator: "Mă faceţi să râd. El era şeful unei orchestre cu care noi ţineam programele artistice. Aveam şi noi programe artistice cu oameni talentaţi din unităţile Ministerului de Interne: cântam muzică uşoară, populară. Şi Puiu Siru acompania programul. Toată lumea de la noi îl saluta cordial: «Ce faci, băi, Usturoi?». Hai să fim serioşi. Eu n-aş putea spune că a fost informator, dar era apropiat de noi".

Siru era unul dintre privilegiaţii oraşului: „Avea o maşină Aro şi pleca de multe ori în străinătate", îşi aminteşte Georgeta Carcadia, şefa culturii vrâncene înainte de Revoluţie. Constantin Mândroiu, preşedintele asociaţiei de revoluţionari din Vrancea, adaugă: „Ştiu că Puiu Siru a fost informator. În 20 decembrie 1989 îşi spăla maşina, un Aro, în curtea Securităţii. El se ducea mereu acolo şi dădea raportul. Puiu a mai controlat şi nişte pui de ţigani, pe care i-a întărâtat să scrie pe containere lozinci anticomuniste. Incitau lumea, asta făceau".

Don Quijote de la Vrancea

Puiu Siru a lăsat posterităţii o carte închinată sieşi, intitulată „Don Quijote de la Vrancea". Povesteşte foarte puţin despre anii premergători Revoluţiei („Am fost eliminat de la şcoală pentru că am mers în blugi, au fost primii blugi din Vrancea, ascultam Beatles şi Jimi Hendrix"). Siru spune în carte cum a ajuns să stârnească revoluţia din Focşani: „În 17 decembrie 1989, m-am dus cu Gabi Cotabiţă (n.r. - abia se încheiase Gala Muzicii Tinere la Casa de Cultură din Focşani) să luăm un bidon cu vin de la IAS Coteşti. Acolo aveam un prieten, Nicu Pupăză, şef de cramă. Am deschis Radio Europa Liberă, acolo, în cramă, şi am zis: «Gata, s-a terminat cu Ceauşescu!». Am plecat şi le-am spus şi celorlalţi artişti, Doru Dumitrescu, Silvia Dumitrescu şi soţii Pocorschi, că totul s-a terminat".

Pe 21 decembrie, Siru a fost la socri, în Ialomiţa: „Am văzut pe drum trupe înşirate pe kilometri". În dimineaţa de 22 decembrie, Siru a intrat în Casa de Cultură, a scos boxele şi un microfon, scule pe care le folosea la concertele formaţiei sale, şi a început să cheme lumea în faţa Casei de Cultură. Lângă el se mai aflau nişte adolescenţi care, cu câteva luni înainte, încercaseră să fugă din ţară, dar fuseseră prinşi la graniţă. Practica Securităţii era ca fugarii şi delincvenţii să fie forţaţi să devină informatori. Siru susţine că primul apel de la microfon l-a făcut în jurul orei 10 dimineaţa. Nu a întâmpinat niciun impediment din partea Miliţiei. După un timp, s-a mutat cu scule cu tot în balconul Ateneului Popular.

Siru a luat din nou cuvântul şi a spus: „Armata, Miliţia şi Securitatea sunt de partea noastră. Nu avem de cine să ne temem". În aceeaşi zi, Puiu Siru fost unul dintre cei care au intrat în sediul Securităţii pentru a-i dezarma pe ofiţeri. Dezarmaţi, securiştii nu au mai intrat sub incidenţa instigărilor lansate prin TVR - „securiştii terorişti îl apără pe Ceauşescu".

'În 1990 aveam şi bani, şi glorie. Eram artist şi câştigam bine. I-am irosit pe partide, pe campanii electorale, pe editat ziare. Puteam să încep o afacere şi stăteam la masă cu «şalăii» Vrancei.''
Puiu Siru  rapsod turnător

Poetul care s-a trezit şef peste un judeţ întreg

Poetul Liviu Ioan Stoiciu a condus judeţul Vrancea timp de 73 de zile, din 22 decembrie 1989 până la 5 martie 1990. Înainte de asta fusese bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Vrancea. A fost ales numărul 1 în judeţ fiindcă mai cocheta cu Radio Europa Liberă şi fiindcă, în toamna anului 1989, semnase o listă de protest faţă de perspectiva realegerii lui Nicolae Ceauşescu la Congresul al XIV-lea al PCR. La începutul lunii decembrie a anului 1989 a avut parte de un proces public de condamnare în prezenţa oamenilor de cultură din Vrancea, şi urma să fie dat afară din serviciu.

Avea 39 de ani

Pe 21 decembrie 1989, harnicul poet vrâncean a vorbit la telefon cu un prieten de la Bucureşti. „În difuzor se auzeau împuşcăturile care erau atunci în centru. Am zis «gata, acum trebuie să fac ceva». Şi mi-am dat întâlnire cu mai mulţi scriitori în dimineaţa următoare, pe 22 decembrie, la ora 8.00, la Biblioteca Judeţeană. Ieşim în stradă!". Dar, dintre scriitori n-a venit decât unul. „În timp ce aşteptam, am auzit că în sudul oraşului, muncitorii nu mai vor să lucreze.

Am ajuns la poarta platformei industriale: puzderie de securişti prin jur. Acolo am auzit că a fugit Ceauşescu. Toată lumea a auzit, muncitorii şi inclusiv securiştii, care au dispărut instantaneu. Am fugit şi eu acasă, la televizor, l-am văzut pe Dinescu, după care am revenit la platforma industrială. Erau mii de oameni ieşiţi în stradă. Şi m-au pus în frunte, cu steaguri. E ca şi cum cineva a făcut un scenariu, iar eu l-am jucat. Prea se potriveşte scenariul peste tot. Când am ajuns în Piaţa Unirii, Casa Albă era devastată".

La balconul Ateneului Popular, Stoiciu l-a văzut pe Puiu Siru. „Puiu chema la microfon numai activişti de partid. M-am plictisit şi am vrut să mă duc acasă. Numai că, la un moment dat, m-a văzut Puiu Siru. M-a chemat şi m-a prezentat ca mare disident. Pe loc s-a stabilit să mă pună preşedinte de judeţ. Le-am spus că eu fac poezii, nu ştiu să le dau mâncare şi apă. Nu s-a putut discuta cu ei. Şi aşa am ajuns preşedinte. Aveam 39 de ani".

''Am găsit în CPUN cel puţin 10 persoane care s-au dovedit a fi fost ofiţeri sau informatori de Securitate. Nu ştiu ce au ăştia de tot ies în faţă.''
Liviu Ioan Stoiciu poet

Cafeluţele

Unul dintre zvonurile care a dat fiori la Focşani a fost cel al otrăvirii cafelei în Comitetul Judeţean de Partid. Revoluţionarii care băuseră cafea pentru a rezista stresului s-au resemnat cu gândul că vor muri. Dar n-au murit.

Diviziunea muncii într-o Securitate de judeţ. Astăzi: Vrancea

Pe Aurel Ţambrea (83 de ani), şeful Securităţii vrâncene în 1989, l-am întâlnit într-o clădire din centrul oraşului, care acum este sediul mai multor firme şi redacţii de ziare, dar în urmă cu câteva decenii era clădirea Securităţii. Ţambrea a fost ţinut sub pază la Revoluţie de disidentul numărul unu al Vrancei, poetul Liviu Ioan Stoiciu, ajuns şef de judeţ.

„Stoiciu... urla tare despre Ceauşescu, avea o diaree la gură, ceva de speriat... «Lăsaţi-l în pace, că dacă-l luăm, îşi dă importanţă», le-am spus băieţilor. Era un bibliotecar, el zicea că e şi poet". Stoiciu susţine că, la finele anului 1989, a existat o tentativă de asasinat asupra lui (să fie aruncat din tren), fiindcă semnase protestul public împotriva realegerii lui Ceauşescu. Ţambrea se jură că nu a vrut să-l omoare pe poet: „Pe sănătatea mea şi pe cuvântul meu că nu am vrut să facem aşa cu poetul. Nu era practica, cel puţin a mea. Niciodată nu s-a vorbit despre ceva de genul: «Ai grijă, când pleacă trenul, improvizează şi aruncă-l». Exclus".

Aurel Ţambrea (stânga), un securist de modă veche

Ţambrea spune că în Securitatea vrânceană erau 40 de cadre şi că mijloacele de care dispuneau erau precare. „După Revoluţie s-au sculat mulţi că, vezi Doamne, au fost urmăriţi de Securitate cu tehnică de ascultare. Nu ştiu dacă e secret sau nu, dar vă spun că noi, la Focşani, aveam numai 10 magnetofoane care urmăreau persoanele care aveau montată tehnică de ascultare pe telefon sau în casă. Dar eu nu puteam să ascult nimic fără aprobarea Procuraturii.

Ascultarea asta nu era probă în justiţie. Deci, aveam 10 aparate, nu puteam să ascultăm tot judeţul cu ele. Cum se proceda? Aveam subofiţeri care stăteau şi aşteptau să apară o luminiţă pe panou, însemna că sună telefonul. Subofiţerul asculta şi, când i se părea că e interesant, apăsa pe buton şi începea să înregistreze. Deci nu se înregistra automat. Apoi, aveam ofiţeri de redare, luau la mână casetele şi scriau cu pixul pe hârtie ce idei se desprind din discuţii. Foile astea trebuie să fie şi acum în arhivă, pe undeva. Casetele însă erau refolosite. Înregistram unele peste altele, ca să facem economie".

„Codiţa"

Multe poveşti tragice, comice şi absurde s-au derulat sub „antetul" Direcţiei Securităţii Statului. Puţini oameni implicaţi au curajul să vorbească despre ele. Ţambrea ne-a spus una: „Am păţit un caz de te doare capul cu ascultările astea. Aveam tehnică de ascultare în camera în care dormea mama unui individ care fugise peste graniţă. Şi într-o noapte, pe la ora două, primesc telefon de la subofiţerul care asculta. Şi îmi spune: «S-a întors fugarul acasă!». Dacă raportam la Bucureşti, descindeau cu dubele, cu tam-tam. M-am dus la birou, am ascultat o dată, de două ori şi mi-am dat seama că amărâta asta visa, domnule, vorbea în somn: «Of, măi, mamă, bine că te-ai întors». Am verificat apoi şi am constatat că visa, săraca". Ţambrea a făcut cerere de retragere din cadrul Securităţii în ianuarie 1990. Trăieşte şi azi în Focşani, spune el, cu „codiţa" de la contraspionaj după el.

''Noi, la Focşani, aveam numai 10 magnetofoane care urmăreau persoanele care aveau montată tehnică de ascultare pe telefon sau în casă.''
Aurel Ţambrea fost şef al Securităţii Vrancea

Decembrie 1989 - morţii Focşanilor

La Focşani au murit trei oameni în timpul Revoluţiei: un iranian care studia medicina la Iaşi, un tânăr care se ducea la rude, într-o comună de lângă Focşani, şi un paznic la şantierul unui drum naţional. Iranianul Kayvan Hirrhan a fost împuşcat pe 24 decembrie de căpitanul Marian Niţu, de la UM 01470. Kayvan Hirrhan venise la Focşani să-şi petreacă sărbătorile de iarnă la prietena sa. Constantin Mândroiu, preşedintele asociaţiei de revoluţionari din Vrancea, spune: "Arabul ăsta a fost băgat în camera de gardă după ce l-au prins la un filtru rutier. Şi după ce l-au dezlegat, ar fi încercat să scape şi l-au împuşcat".

Vasile Apostolie, un tânăr de 19 ani, se deplasa la o rudă din comuna Goleşti. Pe drum a fost confundat cu un terorist pentru că avea un ritm de mers susţinut. A fost împuşcat în dreptul unui pod care trecea peste un canal de irigaţii, aflat pe atunci în construcţie. Vinovaţi de moartea acestui se fac patru militari de la UM 02280 Coteşti, Vrancea. Aceiaşi militari l-au omorât, cu aceeaşi rafală de foc, şi pe Marin Catană, paznic la materialele de construcţie al canalului de irigaţii.

Moartea a mai dat târcoale pe lângă turnul de apă din Focşani. Liviu Ioan Stoiciu susţine că a văzut cu ochii lui simulatoare pe respectivul turn. Aurel Ţambrea, fostul şef al Securităţii, crede că acolo s-a încercat o diversiune care să secere câţiva ofiţeri de Securitate. "Costică Malerov, şeful Garnizoanei Focşani, a cerut la un moment dat să plece ABI-ul nostru la un castel de apă, de unde se trage, cică, spre marea unitate militară a oraşului. ABI-ul e apă de ploaie, ce putea să facă? Dar Malerov l-a sunat pe inspectorul-şef de la Securitate, colonelul Panait, să trimită ABI-ul acolo. Eu am bănuit că e o capcană precum la Ministerul Apărării şi am insistat să nu se ducă ABI-ul nostru. Şi nu s-a mai dus". Colonelul Malerov a decedat la începutul acestui an.

Mahalagioaica şi alde Costică Argint

În 1989, prim-secretar în Vrancea era o femeie, Niculina Moraru. Îi succedase Mariei Ghiţulică. Legenda spune că soţii Ceauşescu preferau femeile în conducerea Vrancei pentru că aici era dezvoltată industria uşoară, unde lucrau multe femei; bărbaţii nu erau de încredere întrucât vinul curgea în Vrancea ca apa de la robinet. "Madam Ghiţulică era o femeie de toată isprava, cică avea trei facultăţi. Madam Moraru... muncitoare şi ea, dar cam spurcată la gură", îşi aduce aminte Aurel Ţambrea, starostele securiştilor din judeţ.

Horia Dumitrescu, muzeograf la Focşani, îşi aminteşte o scenă cu "Morăriţa": "Niculina Moraru a vizitat o fermă de vaci şi s-a enervat când a aflat cât de mică era producţia de lapte: «Mai mult lapte dau eu dacă mă mulgeţi, decât vacile astea!», a spus ea. Încolo, o femeie deosebită". La Revoluţie, Niculina Moraru a fugit din oraş cu ce avea pe ea. În urma ei au venit ţiganii şi i-au furat tot din casă. Martorii acelor zile spun că ţiganii au cărat până-n seară cu căruţele covoare persane şi mobilă.

Tot în cârca sărmanilor ţigani a fost pusă şi devastarea sediului Comitetului Judeţean. Constantin Mândroiu: "Alde Argint au fost tartorii, Costică şi cu frate-său, Mitică. Ştiau că la subsol se aflau ţigări şi mâncare. Au intrat vreo cinci inşi, şi alţi 20 aşteptau afară. Au scos marfa pe geam. După aia au cerut certificate de revoluţionar, dar nu le-am dat". Costică Argint şi-a făcut faimă după Revoluţie cu titlul său de „rege al   ţiganilor din Italia", a fost condamnat pentru ultraj şi eliberat. Pe când era ministru de Externe, Adrian Cioroianu l-a salutat cordial pe Argint: „Să trăiască domnul Argint!". Şi mult n-a mai stat la minister.

REVOLUŢIA VRANCEZĂ, o istorie în limba lui Voltaire

Există o singură carte care prezintă pe larg o imagine a Revoluţiei de la Focşani şi aceea e scrisă de un francez, în limba franceză. „Eseu despre fanatismul contemporan", se numeşte lucrarea sociologului Michel Dion, care a mai semnat, totodată, şi lucrări despre cultura pop-rock în arta Madonnei. A apărut la prestigioasa editură pariziană L'Harmattan şi dedică 40 de pagini Revoluţiei din Vrancea.