Revoltă la Teatrul „Radu Stanca”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absenţa actorilor sibieni de pe lista nominalizărilor pentru premiile UNITER l-a revoltat pe directorul Teatrului „Radu Stanca”.

Lipsa Sibiului din peisajul premiilor Uniunii Teatrale din România a stârnit un scandal fără precedent în ultimii ani, în lumea culturală la Sibiu. Directorul teatrului Radu Stanca, Constantin Chiriac, a mers ieri seară să ceară explicaţii UNITER-ului pentru „jignirea” de a nu nominaliza nicun actor la gala ce va avea loc luna viitoare la Bucureşti. Chiriac a mărturisit că nu se aştepta ca Sibiul să nu aibă nominalizaţi, mai ales că instituţia pe care o conduce este solicitată să participe la 28 de turnee internaţionale. „Nici toate teatrele din România la un loc nu vor merge la câte turnee merge anul acesta Teatrul «Radu Stanca» din Sibiu. Mă surprinde faptul că nu avem actori nominalizaţi”, a explicat Chiriac. Şi primarul Klaus Johannis s-a arătat iritat de situaţie. „Sunt dezamăgit că nu au fost nominalizaţi şi actori sibieni. L-am chemat pe directorul teatrului şi i-am cerut să îmi dea în scris o explicaţie”, a spus primarul Sibiului.
UNITER, ferm pe poziţie
Chiar dacă Chiriac a mers vineri la sediul Uniunii Teatrale din România şi a cerut socoteală în privinţa nominalizărilor pentru gala din aprilie, reprezentanţii UNITER spun că nu se mai schimbă nimic. Contestaţii apar în fiecare an.
„Juriul este format din trei critici, care au mers la spectacole pe tot parcursul anului 2008 şi apoi au făcut nominalizările. E normal ca teatrele nenominalizate să aibă obiecţii. UNITER îşi asumă însă acţiunile şi, ca atare, nu se va schimba nimic”, a explicat Pamelia Pricopie, PR al UNITER.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite