Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

„Revocarea” lui Geoană costă un milion de euro - Revista presei interne

18 martie 2010, 05:02 |  Autor: Ana-Maria Lazăr | 

Mircea Geoană

Mircea Geoană

 

Presa internă de astăzi scrie despre costurile "revocării" lui Geoană, importarea "instrumentelor de tortură" de către România sau acuzaţiile aduse de China României. Printre alte subiecte, creditorii nu au reuşit să recupereze anul trecut nici măcar o zecime din creanţele companiilor intrate în insolvenţă, iar proiectul de lege pentru tinerii care infiinteaza firme este discutat de Guvern.

„Revocarea” lui Geoană costă un milion de euro. Aceasta ar fi nota de plată, din bani publici, pentru cele zece zile de blocaj din Senat, consumate cu încercarea debarcării PSD-istului. Ştiaţi că parlamentarii au peste 215 zile libere pe an? Dar că, în cele doar 150 de zile în care au program de lucru, senatorii şi deputaţii reuşesc de multe ori „performanţa” să nu facă nimic? În această situaţie se află acum Senatul, supranumit şi Camera superioară a legislativului. De 10 zile, în Senatul României nu s-a mai votat nicio lege. Instituţia este însă în topul ştirilor politice. Semn că, deşi nu au lucrat, senatorii au fost foarte ocupaţi, scrie Evenimentul Zilei.

Pe Aceeaşi Temă

România, importator de tortură. România a importat din Cehia şi Germania dispozitive pentru aplicarea de şocuri electrice, cătuşe şi sprayuri cu substanţe chimice, considerate "instrumente de tortură", arată un raport al organizaţiei Amnesty International. Documentul arată că tranzacţionarea echipamentelor de poliţie şi securitate concepute în scopul torturii este posibilă din pricina lacunelor juridice. "Anumite state membre UE au acordat licenţe pentru exportul unor astfel de instrumente în ţări în care ele par să fi fost folosite pentru tratamente crude, inumane şi degradante", se arată în documentul citat de Jurnalul Naţional.

China acuză România că face chinezării. În provincia Zhejiang, autorităţile au reţinut îmbrăcăminte etichetate drept produse Versace, Dolce & Gabbana şi Hugo Boss, provenind din ţări precum România, Franţa, Italia, Turcia, India, Vietnam etc. Calitatea slabă a unor produse de îmbrăcăminte de lux - etichetate ca fiind produse ale Versace, Dolce & Gabbana, Tommy Hilfiger, Zara, H&M, Hermes, Trussardi şi Hugo Boss - a fost motivul pentru care autorităţile din provincia chineză Zhejiang au confiscat tone de haine, potrivit Gândul.

Bilanţ şocant al falimentelor de criză. Creditorii nu au reuşit să recupereze anul trecut nici măcar o zecime din creanţele companiilor intrate în insolvenţă. Valul de falimente care a cuprins firmele din România în 2009 continuă să se manifeste şi anul acesta. Companiile autohtone intra în insolvenţă în ritm de 70 pe zi, anunţă Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă. Practic, în primele două luni ale anului, aproximativ 4.200 de firme au demarat procedurile de faliment. Rezultatele deschiderii procedurilor de insolvenţă într-un ritm alert se transpun într-un blocaj financiar semnificativ, potrivit România liberă.

Proiectul de lege pentru tinerii care infiinteaza firme, discutat de Guvern. Guvernul a discutat miercuri, în primă lectură, proiectul de Lege ce prevede facilităţi pentru tinerii până în 35 de ani care înfiinţează firme, urmând ca acesta să fie aprobat după ce va fi îmbunătăţit, a anunţat premierul Emil Boc la finalul şedinţei Executivului care a avut loc la Iaşi, transmite Ziuaonline. Proiectul de Lege stabileşte un regim juridic şi fiscal pentru microîntreprinderile înfiinţate de tinerii până 35 de ani, denumite "firme starter". Potrivit proiectului de act normativ, calitatea de "firmă starter" se pierde la împlinirea a 45 de zile lucrătoare de la data scadenţei unei obligaţii de plată sau de raportare ori declarare către organele statului.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole