Un fost securist şi-a cumpărat cu pâine titlul de revoluţionar - Revista presei interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internă de astăzi scrie despre modul de obţinere a certificatului de revoluţionar de către un fost securist, raportul Comisiei Europene pe tema justiţiei sau perspectivele economiei globale din punctul de vedere al BM. Printre alte subiecte, aproape 50% dintre spitale şi farmacii nu mai primesc medicamente, iar Aproape 50% dintre spitale şi farmacii nu mai primesc medicamente că Divertis are o ofertă şi pentru un alt post de tele


Un fost securist şi-a cumpărat cu pâine titlul de revoluţionar.

Un fost ofiţer de Securitate din Timişoara, cu patalama de poliţie politică de la CNSAS şi Curtea de Apel, urmează să devină cetăţean de onoare al Timişoarei pentru că poartă titlul de revoluţionar. Peste câteva luni, numele lui Eugen Romulus Iancu urmează să fie înscris alături de cel al lui Corneliu Coposu şi de cel al lui Paul Goma în rândul cetăţenilor de onoare ai Timişoarei, la propunerea Fundaţiei Naţionale a Revoluţiei din Decembrie 1989-Timişoara. În urmă cu 25 de ani însă, el era un tânăr şi zelos locotenent în cadrul Serviciului I/B al Securităţii Timiş, după cum arată documentele deţinute de CNSAS şi depuse în instanţă pentru constatarea de lucrător al Securităţii. Revoluţia l-a surprins ca angajat la Fabrica de Pâine din Timişoara şi asta s-a dovedit şansa lui de a trece de partea bună, a revoluţionarilor, scrie Cotidianul.

Raportul pe justiţie, la toamnă.
Ministrul afacerilor europene din Suedia, ţara care va prelua preşedinţia UE, a declarat ieri că raportul Comisiei Europene (CE) pe tema justiţiei pentru România şi Bulgaria va fi publicat cel mai probabil la începutul lunii septembrie, urmând ca apoi Suedia şi CE să se consulte pe tema continuării Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). „Iniţial, raportul CE pe tema Mecanismului de Cooperare şi Verificare urma să fie publicat în iulie. Acum, înţeleg că a fost puţin amânat, până în septembrie”, a spus ministrul suedez al afacerilor europene Cecilia Malmstrom, potrivit Evenimentul Zilei.

BM: Economia scade cu 4%.
Perspectivele economiei globale rămân "neobişnuit de incerte", avertizează Banca Modială. Instituţia şi-a modificat iar în sens negativ prognozele de creştere economică pentru 2009, în cazul României previzionând o scădere de 4% a PIB, care confirmă o dată în plus intrarea în recesiune. Această nouă prognoză nefavorabilă, publicată de Banca Mondială (BM) la sfârşitul săptămânii trecute, vine după ce, în februarie, experţii acestui for indicau o creştere economică de 0-2% în România în 2009, revizuită în sens negativ de la estimarea de 3,2% dată în decembrie 2008, anuţă Jurnalul Naţional.

Aproape 50% dintre spitale şi farmacii nu mai primesc medicamente. Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente din România a sistat livrările la aproape jumătate din spitalele şi farmaciile cu care avea contract, din cauza datoriilor mari acumulate şi a depăşirii termenului legal de plată, a declarat, luni, preşedintele ADMR, Viorel Vasile, citat de Gândul. „Din păcate, am fost obligaţi să punem filtru la distribuţia medicamentelor. Farmaciile care au datorii mai mari de 120-150 de zile nu mai primesc medicamente. La fel, spitalele care au datorii mai vechi de şase luni. Din păcate, suntem şi noi presaţi de producători. Astăzi m-am întâlnit cu doi dintre producători şi ne-au cerut banii. Noi nu avem bani pentru că nu ne-au plătit spitalele sau farmaciile cu care avem contract. Unele datorii au peste un an“, a explicat Viorel Vasile.

Scandal în Divertis. Cristi Greţcu a atenţionat conducerea Antenei 1, în direct, la “Duminica în familie”, că Divertis are o ofertă şi pentru un alt post de televiziune. Colegii lui sunt stupefiaţi de declaraţie şi îi vor cere explicaţii în cursul zilei de luni. “Vă invit să ne vedeţi din toamnă. Nu vă garantez că ne veţi vedea pe acelaşi post de televiziune. Pentru conducerea Antenei 1, noi avem o ofertă pentru ei, cât şi pentru alt post de televiziune”, a zis Cristi Greţcu duminică, în ultima emisiune a Mihaelei Rădulescu, transmisă de la Piatra Neamţ, scrie Cotidianul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite