Revista presei, între titlurile din ziare şi răfuielile personale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„În gura presei“ şi „Forţa presa“ sunt principalele programe în care se citesc ziarele. Petre Niţeanu, de la B1 TV, spune că rolul său este acela de a explica telespectatorilor informaţiile, iar Radu Cazan şi-a format un stil propriu, foarte alert.  

Majoritatea posturilor TV au în grilă şi emisiuni sau rubrici de revista presei. În timp ce Antena 3 are două programe, „În gura presei“ şi „Revista presei“, Antena 1 redifuzează „În gura presei“.

Televiziunea publică acordă mai mult interes ziarelor pe canalele TVR 3 şi TVR Info, iar B1 TV are o emisiune specială, la miezul nopţii, intitulată „Forţa presa“.

Jurnalista Rodica Culcer crede că aceste emisiuni trebuie să fie o oglindă a ziarelor. „Emisiunea ar trebui să fie sintetică, să prezinte exclusivităţile din ziar şi opiniile editorialiştilor“, a declarat Rodica Culcer.

Despre programul pe care-l face pe B1 TV, Petre Niţeanu spune că vrea să arate publicului şi partea nevăzută a presei.

„Este o emisiune despre ziare, ziarişti şi, în general, despre ceea ce contează în România“, a declarat prezentatorul emisiunii „Forţa presa“. În opinia sa, „un astfel de program trebuie să explice publicului de ce i se livrează o informaţie atunci şi de ce este astfel ambalată“.

Niţeanu spune că a urmărit ani de zile programul „În gura presei“ şi că îi place formatul, dar nu şi caracterul lui Mircea Badea, „pentru că atacă şi oameni obişnuiţi, care nu au aceeaşi putere ca el“.

Limbaj violent

De-a lungul timpului, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a dat mai multe sancţiuni pentru emisiunea „În gura presei“.

De cele mai multe ori, Consiliul a sancţionat programul pentru limbajul violent folosit de prezentatorul Mircea Badea sau pentru încălcarea dreptului la propria imagine a unor oameni. Cu toate acestea, programul realizat de Badea are mulţi fani.

Revista presei la tvr

Postul Antena 3 difuzează şi „Revista presei“, prezentată de Radu Cazan, care durează jumătate de oră. Jurnalistul are un stil personal de a face revista presei, într-un mod alert, care nu este pe placul tuturor. În timpul matinalului, la TVR 1, cei doi moderatori prezintă cele mai importante titluri.

Revista presei de la TVR 3 este realizată de studiourile locale, în emisiunea „Ediţia de provincie“. Fiecare studio are la dispoziţie câte cinci minute pentru a le spune teles-pectatorilor care sunt principalele informaţii din zonă.

TVR Info difuzează un program în care se citesc cele mai importante titluri din ziare, dar fără moderator.

Badea se războieşte cu toţi

image

Antena 3 difuzează emisiunea „În gura presei“, prezentată de Mircea Badea. Controversatul „show-man“ face mai mult o emisiune în care se răfuieşte cu toată lumea decât una de revista presei.

Realizatorul nu a dorit să răspundă întrebărilor pe care „Adevărul“ i le-a adresat, dorind să facă „o pauză de interviuri“, potrivit şefului departamentului PR din Antena 1, Cristina Severin.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite