Topul celor mai bine plătite joburi de acasă - Revista presei economice
0
Presa economică de astăzi scrie despre topul celor mai bine plătite joburi de acasă, posibilitatea ca Patrick Gelin să-şi încheie mandatul la conducerea BRD sau taxa auto record în România: 10.750 €. Printre alte subiecte, 40.000 de persoane îşi pierd viaţa anual în Europa, adică peste 100 pe zi, iar acţiunile COMI au fost cele mai performante în ultima lună.
Topul celor mai bine plătite joburi de acasă. Lucrul de acasă poate aduce mai mulţi bani în perioada de criză decât munca de la birou. Unele firme preferă să lucreze pe anumite proiecte cu freelanceri, mai ieftini decât agenţiile specializate, sau cu angajaţi care nu atrag şi cheltuieli cu chiria. Cel mai bine plătiţi profesionişti care au biroul acasă sunt web-designerii, traducătorii, contabilii şi editorii, scrie Business Standard.
Patrick Gelin ar putea să-şi încheie mandatul la conducerea BRD. Francezul Patrick Gelin, preşedintele BRD-SocGen, ar putea să-şi încheie în câteva luni mandatul la conducerea celei de-a doua mari bănci de pe piaţă, acţionarul majoritar, grupul francez Societe Generale, pregătind un alt bancher francez care să-i preia funcţia, afirmă surse bancare. Gelin, care împlineşte 64 de ani în decembrie, ar putea să se pensioneze, spun sursele citate de Ziarul Financiar.
Taxă auto record în România: 10.750 €. Controversata taxă de poluare auto ajunge să reprezinte, în medie, 5% din preţul unei limuzine sau al unui supercar de lux. Nesemnificativ, şi-au spus zeci de români care şi-au cumpărat maşini noi cu preţuri de la 100.000 la 450.000 de euro. Nivelul taxei de poluare auto pentru autoturismele noi de lux, cele ale căror valori depăşesc 100.000 de euro, poate ajunge la preţul unei maşini de clasă mică din import sau la preţul celei mai scumpe variante de Dacia Logan berlină, anunţă Money.
Sisteme pentru un trafic mai sigur. Conform celui mai recent raport al ACEA (Asociaţia Producătorilor de Automobile din Europa), 40.000 de persoane îşi pierd viaţa anual în Europa, adică peste 100 pe zi. Cu toate acestea, în ciuda creşterii de trei ori a traficului în ultimii 30 de ani, numărul deceselor s-a înjumătăţit în Europa pe parcursul acestei perioade, în mare parte datorită realizărilor tehnologice. "Din punct de vedere tehnologic, am obţinut progrese semnificative în ultimii ani. Pe termen lung, considerăm că este realist să ne propunem drept obiectiv un număr de zero accidente în care să fie implicate camioane, aşa-numita "Viziune zero", declară Carl-Johan Almqvist, noul director din cadrul Volvo Trucks pentru siguranţa produsului şi traficului, citat de Curierul Naţional.
Acţiunile COMI, cele mai performante în ultima lună. Titlurile producătorului de conducte magistrale "Condmag" Braşov (simbol COMI) au fost cele mai performante acţiuni de pe bursă în ultima lună, înregistrând, în perioada 18 august - 18 septembrie, o apreciere de 36,24% (raportat la moneda europeană), până la 0,5 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri. Investitorii care au ales drept plasamente indicii bursieri, în intervalul analizat, au avut şi ei de câştigat. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 7,06% în ultima lună, în timp ce indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 11,53%, scrie Bursa.