România a păcălit gherilele columbiene - Revista presei interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a păcălit gherilele columbiene - Revista presei interne
România a păcălit gherilele columbiene - Revista presei interne

Presa internă de astăzi scrie despre colaborarea româno-americană pentru anihilarea reţelei "Al Kassar", problemele tehnice ale medicilor de familie sau lipsa oamenilor calificaţi pentru rezolvarea problemelor femeilor agresate. Printre alte subiecte, olimpicii români au probleme cu finanţarea de la stat, iar Comisia Europeană supraveghează construirea reactoarelor 3 şi 4.


România a păcălit gherilele columbiene.

Ofiţerii americani antidrog şi procurorii români au decapitat reţeaua internaţională de trafic de arme „Al Kassar”. Un raport ONU a aşezat România pe harta comerţului ilicit cu muniţie uşoară. Analiza întocmită de experţii ONU are în centru cazul a doi traficanţi, cunoscuţi furnizori de arme pentru reţelele teroriste internaţionale, condamnaţi definitiv de justiţia americană în luna februarie a acestui an. În 2006 şi 2007, Kassar şi complicii lui au intenţionat să cumpere arme de la Romarm, ompanie aflată în subordinea Ministerului Economiei, şi au fost capturaţi printr-o operaţiune secretă coordonată de Drug Enforcement Administration (DEA) - departament al justiţiei americane responsabil cu lupta împotriva traficului de droguri, scrie Evenimentul Zilei.

Bolnavul, „trădat“ de calculator.
Medicii de familie se plâng că pierd 15 minute pentru înregistrarea unui singur pacient în sistemul informa­tic integrat, că bugetul este prea mic, lista cu pacienţii înscrişi este prea mare şi nu-şi permit să angajeze mai multe asistente medicale.  Subfinanţarea sistemul sanitar se simte în toate zonele, de la cabinetul medicului de familie la laboratoare de analize, farmacii şi spitale. „Situaţia din sistem ne afectează pentru că pa­cienţii nu-şi pot cumpăra medica­men­tele, medicii nu pot prescrie toate in­ves­ti­gaţiile pe care le-ar considera nece­sare, iar dacă un bolnav ajunge la spi­tal nu va găsi nimic acolo, potrivit Cotidianul.

Femeile agresate devin bătaia de joc a statului. Iar atunci când totuşi centrele funcţionează, cei care răspund la telefon nu consideră că e vreo grabă în a primi victimele. Şi celelalte patru tipuri de centre pentru victimele violenţei suferă de aceeaşi boală, a existenţei mai mult cu numele. Toate acestea, pe bani publici sau din fonduri europene. La unele adăposturi, centre care spun că primesc victime în regim de urgenţă, cei care răspund victimelor la telefon consideră că "urgenţa" poate să aştepte şi două-trei zile până să fie primită. Sau acesteia i se pun condiţii imposibil de îndeplinit în timp scurt, încât femeile ajung să se lipsească, scrie Jurnalul Naţional.

Elevii români olimpici, fără un leu în buzunar. Cel mai bun rezultat obţinut de către elevii români la olimpiadele internaţionale era cât pe ce să fie doar un vis. După ce, iniţial, Ministerul Educaţiei intenţionase să nu mai dea bani pentru deplasarea lotului naţional la Olimpiada de Astronomie şi Astrofizică desfăşurată, săptămâna trecută, în Iran, motivând criza de fonduri, scrisorile repetate ale profesorilor care i-au pregătit anul acesta pe liceeni au înduplecat conducerea instituţiei să vireze sumele pentru cumpărarea biletelor de avion, scrie Gândul.

Comisia Europeană supraveghează construirea reactoarelor 3 şi 4. O delegaţie a Comisiei Europene va sosi în decembrie în România, pentru a se informa în legătură cu situaţia reactoarelor 3 şi 4 ce vor fi ridicate la Cernavodă, urmând ca la începutul anului viitor să se pronunţe asupra proiectului. „Delegaţia vrea să vadă la faţa locului anvelopele deja existente. Totodată, membrii delegaţiei se vor informa şi în legătură cu situaţia actuală a unităţilor 1 şi 2 a singurei centrale nucleare din România“, a declarat ieri Tudor Şerban, secretar de stat din Ministerul Economiei, citat de Gardianul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite