PwC îşi trimite toţi angajaţii în concediu fără plată de 15 zile - Revista presei economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PwC îşi trimite toţi angajaţii în concediu fără plată de 15 zile - Revista presei economice
PwC îşi trimite toţi angajaţii în concediu fără plată de 15 zile - Revista presei economice

Presa economică de astăzi scrie despre trimiterea angajaţilor în concediu fără plată de către PwC, scoaterea la vânzarea a afacerilor pe internet sau riscul de a pierde definitiv 169 mil. euro fonduri Phare, la care se supune România. Printre alte subiecte, băncile-mamă reduc expunerea în România, iar piaţa regională de energie face încă un pas.


PwC îşi trimite toţi angajaţii în concediu fără plată de 15 zile.

Liderul pieţei de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers (PwC) România, cu afaceri de 41 mil. euro în anul fiscal 2008, va acorda tuturor angajaţilor 15 zile de concediu fără plată obligatoriu ca parte a strategiei de eficientizare a costurilor. Măsura se va aplica în perioada octombrie 2009 - iunie 2010 şi vizează toţi angajaţii, prin rotaţie, spun reprezentantii PwC, citaţi de Ziarul Financiar.

Mii de afaceri, scoase la vânzare pe internet.
Vânzarea afacerilor pe internet a devenit un adevărat fenomen, în condiţiile în care, în perioada septembrie 2008-septembrie 2009, doar pe portalul okazii.ro postările s-au dublat, ajungând la 2.000 de anunţuri. Numărul anunţurilor de vânzare publicate pe portaluri interne precum okazii.ro sau ­anuntul.ro, dar şi externe ca businessesforsale.com ori buybusiness.com este în continuă creştere în ultimele luni, potrivit Business Standard.

România riscă să piardă definitiv 169 mil. euro fonduri PHARE.
România riscă să piardă definitiv 169 milioane de euro fonduri PHARE, existând riscul ca şi alte 745 milioane pentru proiecte de infrastructură (ISPA) să fie pierdute, dacă nu sunt trimise cereri de rambursare până anul viitor, se arată în raportul special pe fonduri al CE, consultat de NewsIn. România riscă să piardă în curând 169,055 milioane din fondurile de preaderare PHARE care acoperă proiecte de întărire a capacităţii instituţionale, adaptarea legislaţiei la cea a UE şi proiecte de coeziune socio-economică, scrie Money.ro

Băncile-mamă reduc expunerea pe România. Cele 9 grupuri bancare ce au semnat acordul de la Viena au primit acceptul de principiu al FMI, UE şi BNR să îşi poată reduce expunerea pe România, posibilitate stipulată şi în acordul iniţial în cazul unor oportunităţi de investiţii reduse, au spus surse din piaţa financiară, citate de Curierul Naţional. Astfel, la ultima întâlnire dintre cele nouă mari grupuri financiare şi reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene (CE) şi ai Băncii Naţionale a României (BNR), care a avut loc pe 24 septembrie la Bruxelles, băncile au solicitat instituţiilor să le permită reducerea expunerii pe România faţă de data de referinţă stabilită, respectiv 31 martie 2009, motivând că oportunităţile de investiţii sunt reduse şi nu permit utilizarea lichidităţilor la nivel optim.

Încă un pas pentru piaţa regională de energie.
Memorandumul de cooperare între România, Ungaria şi Austria pentru dezvoltarea pieţei regionale de energie va fi finalizat în curând. Lucian Palade, director în cadrul OPCOM (operatorul pieţei noastre de energie), a declarat: "Aşteptăm ca Memorandumul să fie semnat, în curând, la nivelul ministerelor responsabile cu domeniul energetic din cele trei ţări. Deşi documentul nu este unul angajant din punct de vedere legal, el reprezintă un pas important în concretizarea proiectului de piaţă regională", scrie Bursa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite