Cele mai sexy românce la "Dansez pentru tine"- Revista presei mondene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai sexy românce la "Dansez pentru tine"- Revista presei mondene
Cele mai sexy românce la "Dansez pentru tine"- Revista presei mondene

Revista presei mondene scrie despre frumoasele vedetele ce vor concura la "Dansez pentru tine", despre tratamentul original pe care Tânţăreanu îl urmează după operaţia de cancer sau cum şi-a dat Adrian Filote, şoferul Monicăi Columbeanu, demisia. Printre alte subiecte, povestea neştiută a amantei lui Irinel, iar securitatea o considera pe Herta Muller o prostituată drogată.

Cele mai sexy românce la "Dansez pentru tine"! Zeci de frumuseţi autohtone s-au perindat prin „ringul viselor" de la PRO TV, însă ediţia care va începe pe 23 octombrie le-a adunat pe cele mai dotate la capitolul bust. Click! vă prezintă superlativele fiecărui concurent. O bombă-sexy, o blondă fatală, o adolescentă zvăpăiată şi o soţie de miliardar ultramediatizată. Cu alte cuvinte, Andreea Mantea, Tania Budi, Alina Chinie şi Monica Columbeanu îşi vor folosi atât abilităţile de bune dansatoare, cât şi atuurile fizice pentru a impresiona membrii juriului şi a rezista cât mai mult la concursul „Dansez pentru tine".

Operat de cancer, Ţânţăreanu se tratează cum ştie el mai bine. Veşnic pus pe glume şi cu chef de petrecere, pe Ţânţăreanu nu a reuşit să-l sperie nici boala. Milionarul în vârstă de 65 de ani a suferit, acum două săptămâni, la Paris, o operaţie complicată la colon, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Întors pe moşia de la Corbeanca, el se „tratează" tot cu ce ştie: două pahare de vin pe zi şi sex de cinci ori pe săptămână, scrie Click!.

"Am lăsat-o în stradă pe Monica". Adrian Filote, cel care i-a fost şofer Monicăi Columbeanu până acum câteva zile, a vorbit în premieră despre perioada petrecută alături de “scorpia de la Izvorani”, aşa cum a fost supranumită de angajaţii ei. Fostul concurent de la “Dansez pentru tine” spune că soţia lui Irinel este o persoană dificilă şi că a renunţat la colaborarea cu ea pentru că nu mai suporta stresul la care era supus în fiecare zi. Despărţirea s-a făcut brusc, în trafic, atunci când, enervat, tânărul a anunţat-o că nu mai vrea să-i fie şofer, după care a coborât din maşină şi a lăsat-o singură, scrie Libertatea.

Povestea neştiută a amantei lui Irinel. Originară din Iaşi, Mariana Roşca a venit în Bucureşti la vârsta de 16 ani. La scurt timp după ce a ajuns în Capitală, aceasta s-a angajat ca stripteusă la localul Sexy Club, reuşind să îşi aducă apoi şi sora cu care nu de puţine ori a făcut echipă pe scena. Probabil pentru a nu se blaza, Mariana, care în prezent are 30 de ani, a decis că este mai bine să plece în străinătate. Asta a şi făcut, ea ajungând în Austria, unde, în perioada 2002-2003, a activat ca dansatoare, dezvăluie CanCan.

Securitatea o consideră o prostituată drogată
. Acordarea Premiului Nobel pentru literatură, alaltăieri, scriitoarei de origine romană Herta Muller a făcut valuri în locurile unde s-a născut şi a trăit, pană la vârsta de 34 de ani, proaspăta laureată. În mica localitate Niţchidorf, din judeţul Timiş, părerile sunt împărţite. Oamenii sunt supăraţi pentru că Herta a vorbit urât despre România şi nu-i împărtăşesc bucuria primirii unui asemenea premiu. Cei care au cunoscut-o, însă, pe Herta Müller în anii studenţiei şi în perioada următoare spun că scriitoarea are toate motivele să fie supărată, pentru că a suferit enorm din cauza regimului comunist şi a Securităţii, scrie Libertatea.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite