Revelionul la munte, mai scump ca în 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Un sejur de cinci zile, de sărbători, pe Valea Prahovei, costă între  500 şi 2.000 de euro, în funcţie de serviciile oferite. Operatorii din turism au făcut publice, ieri, tarifele practicate pentru Crăciun şi Revelion. Preţurile au crescut faţă de 2007 cu 3-10%.

Participanţii la Bursa de turism care a avut loc ieri în Poiana Braşov au fost interesaţi în special de ofertele de Crăciun şi de Revelion pentru Valea Prahovei, Predeal şi Poiana Braşov, secuime şi cele agroturistice din zona Bran-Moeciu-Fundata.
Mulţi dintre proprietarii de hoteluri au majorat tarifele practicate anul trecut cu 3-10%.

„Dorim să atragem în continuare în unităţile de cazare turiştii români, care reprezintă aproximativ 85% din totalul clienţilor noştri. De aceea sunt necesare aceste burse, unde împreună cu agenţiile de turism, să reuşim să oferim pachete care să fie accesibile pentru cât mai mulţi”, a declarat Daniel Vasilescu, preşedintele Asociaţiei Patronatelor din Turism.

Programe de fidelizare

În Poiana Braşov, preţurile variază de la 500 de euro la 2.000 de euro de persoană, pentru un sejur de cinci zile. În preţ sunt cuprinse, de la caz la caz, cine festive în fiecare seară, dar şi acces la serviciile suplimentare: centru Spa, jacuzzi, saună, masaj, program artistic.

„Încercăm să diversificăm ofertele pentru turişti, atât la nivelul calităţii serviciilor oferite, cât şi în privinţa meselor festive. În ultimii ani, intenţia noastră a fost să ne fidelizăm clienţii, care, dacă sunt mulţumiţi, revin şi ne fac, poate, cea mai eficientă reclamă”, ne-a declarat Gheorghiţă Marius, şeful unui hotel din Poiana Braşov.

Aşteptări mai mari

Lucian Barna, directorul unui complex de patru stele din staţiune, spune că numărul de turişti pe care îl aşteaptă în acest an este mai mare decât anul trecut: „Am încercat să diversificăm atât posibilităţile de distracţie, cât şi pachetele de servicii pentru care turiştii pot opta, astfel încât să fie accesibile pentru o masă cât mai mare”.

Multe locuri, deja rezervate

Tarifele din Poiana Braşov se menţin în aceleaşi limite şi pentru Predeal şi Valea Prahovei. Oferte au venit şi de la hotelierii din secuime, o zonă foarte frumoasă, dar încă „virgină”, după cum ne-a declarat Dobrita Ildiko, referent marketing la o societate din Odorheiu Secuiesc.

„Oferta noas­tră este 240 de euro/5 zile, iar majoritatea locurilor pentru Crăciun şi Revelion au fost deja rezervate. Zona noastră nu prea este cunoscută, de aceea am venit la această bursă, dar şi pentru a vinde serviciile pentru perioada de după Anul Nou”.

Mai atractive ca preţ sunt ofertele pensiunilor agroturistice. În cazul pensiunilor din zona Branului, un sejur de cinci zile de Revelion costă între 250 şi 600 de euro/persoană.

Se vând deja sejururile pentru litoral 2009

Reprezentanţii hotelierilor de pe litoral au venit şi ei cu oferte pentru sezonul estival următor. Pentru cei care fac rezervări din timp, se fac reduceri substanţiale. De pildă, în staţiunea Venus, preţurile variază de la 45 de euro, dacă plata se face până în aprilie, până la 94 de euro pentru un sejur de 6 zile/persoană, la un hotel de două stele plus (cu televizor şi frigider în cameră). În Mangalia, la un hotel de trei stele, tarifele variază de la 140 lei/zi/ persoană, până la 240 lei/zi/persoană, în funcţie de perioada contractată.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite