Revelion cu 30 de lei pe zi în Munţii Făgăraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care nu au un buget generos pentru vacanţa de iarnă pot petrece la munte, în cabană, cu doar 120 de lei, sejurul de patru zile. Dezavantajele Revelionului în Munţii Făgăraş sunt accesul destul de dificil, doar pe jos, iar în preţ nu este inclusă masa.

Cabanierii din Munţii Făgăraş se întrec în oferte atractive pentru iubitorii de natură, care însă nu au bani să petreacă în staţiunile mai scumpe de la noi sau din străinătate. Astfel, de pildă, la Cabana Turnuri o noapte de cazare costă 30 de lei de persoană, într-o cameră cu mai multe paturi. Ca să ajungă la cabana situată pe mica terasă glaciară din zona Turnurile Podragului, turiştii pot urca din Victoria pe un drum forestier, pe un traseu de 5-6 ore. Accesul se poate face, până la un punct, şi cu maşina. Preţul nu include masa, aşa că fiecare petrecăreţ trebuie să-şi aducă provizii.

Petrecere de Revelion se organizează şi la Cabana Negoiu, situată la 1.540 de metri altitudine, pe creasta piscul Şerbotei. Preţul pachetului este de 300 de lei, cu tot cu masa festivă. Turiştii pot beneficia de trei nopţi de cazare, în camere duble. Preţul este mai mic pentru cei care optează pentru camerele de patru sau şase locuri. Accesul se face din Porumbacu de Sus, pe potecă sau pe drumul forestier, în cel mult două ore şi jumătate.

Preţuri mai mari „la asfalt"

Turiştii mai pretenţioşi se pot orienta către Cabana Barcaciu, situată la trei ore de mers de oraşul Avrig. La cabană se poate ajunge şi cu maşina, dacă nu va ninge prea tare. Pachetul de Revelion include trei nopţi de cazare şi masa festivă şi costă 400 de lei de persoană. Cabanierii îi îmbie pe turişti cu meniuri tradiţionale. Cazarea se face în camere cu şase paturi.Pentru a petrece noaptea dintre ani în judeţul Sibiu, o familie trebuie să scoată din buzunar cel puţin 400 de euro, la o pensiune de două margarete. „Sunt şi oferte la 150 de lei de persoană pe zi, cu demipensiune, dar în general, preţurile încep de la 200 de lei", a mai explicat Dorin Beu.

În Mărginimea Sibiului, turiştii vor avea parte de preţuri cu 10% mai mari. „Este cerere destul de mare. Serviciile de calitate au făcut ca Mărginimea să fie aşa de căutată", a explicat Dorn Beu, preşedintele ANTREC Sibiu. La Păltiniş, preţurile sunt şi mai mari. Cine vrea să facă Revelionul şi să schieze, dacă va fi zăpadă, trebuie să scoată din buzunar de la 1.100 de lei de persoană, cum este cazul unui sejur la Curmătura Ştezi, poziţionată la 15 kilometri de Păltiniş. La Perla Păltinuşului, mai aproape de pârtie, sejurul costă 1.600 de lei de persoană.

În schimb, proprietarii de pensiuni din zona Bran-Moieciu, au scăzut preţurile cu până la 20%. Un pachet de Crăciun, care include cazare, demipensiune şi masă festivă costă între 80 şi 150 de lei de persoană. De Revelion, preţurile pentru o zi de cazare, cu demipensiune şi masă festivă, se încadrează între 160 şi 300 de lei de persoană. Gazdele le oferă turiştilor focuri de tabără, picnicuri pe zăpadă şi plimbări cu sania. Gradul de ocupare nu a depăşit, până în acest moment, 60%.

Sejururile de lux, epuizate

Hotelierii de la munte au vândut deja cele mai scumpe pachete din oferta pentru Revelion. Cei care le-au achiziţionat au primit asigurări că nu vor regreta. Doamnele vor avea parte de tratamente faciale cu bambus şi ciocolată, în timp ce domnii vor avea la dispoziţie săli de fitness, jacuzzi, saună, piscină, masaj, toate incluse de cele mai multe ori în preţul de cameră. În Poiana Brasov, o vacanţă de cinci nopţi care include şi Revelionul costă între 450 şi 700 de euro de persoană. Cele mai mari preţuri se găsesc la Azuga, la un hotel care numără 50 de camere. Un sejur costă acolo 900 de euro. În ciuda preţului, hotelierii asigură că nu mai sunt locuri.

"Chiar dacă trebuie să-mi aduc mâncarea de acasă, prefer să merg la munte cu 30 de lei de Revelion."
Mihai Olaru student

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite