Revelion pentru nostalgicii anilor ’80 la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revelionul 2009 aduce la Cluj artişti internaţionali care au avut succes în trecut,  dar nu mai sunt în vogă. CC Catch şi Samantha Fox vor cânta în centrul oraşului în noaptea dintre ani.

Primăria clujeană va organiza, la cumpăna dintre ani, o petrecere în stradă cu muzică live şi focuri de artificii. Reprezentanţii municipalităţii nu au dorit deocamdată să ofere detalii referitoare la programul de Revelion. Surse din showbiz au precizat, însă, pentru „Adevărul de seară”, că printre artiştii internaţionali care vor veni la Cluj se regăsesc CC Catch şi Samantha Fox, iar dintre vedetele autohtone Crush şi Alexandra Ungureanu.

Artistă fără pretenţii

Paul Nancă, managerului Fundaţiei Culturale Phoenix, care se ocupă de booking-ul extern al Samanthei Fox, ne-a confirmat că aceasta ar urma să sosească la Cluj de la Londra în ziua de 31 decembrie şi să plece în 2 ianuarie 2009. “Nu a avut solicitari speciale, în afară de cele normale pentru un artist de standardul ei, un apartament într-un hotel de 5 stele, room service 24 de ore şi o sticlă de şampanie în noaptea de Revelion”, a spus Nancă.

Fox, mai ieftină decât Bănică Jr.

Samantha Fox ar urma să încaseze în urma concerului de la Cluj aproximativ 10.000 euro. Potrivit manangerului Fundaţiei Phoenix, unii artişti români cer mai mulţi bani decât cei internaţionali. „De Revelion, onorariul pe care un cântăreţ îl cere este dublu faţă de o zi obişnuită. Samantha Fox va primi mai puţin decât Ştefan Bănică Jr, de exemplu”, a subliniat Paul Nancă. Conform organizatorilor de evenimente, Ştefan Bănică Jr are un onorariu de 10.000-12.000 euro/concert de Revelion.

 
Fox, comparată cu Madonna şi Lady Di

De-a lungul carierei sale, Sam Fox a fost comparată cu Marilyn Monroe şi Madonna, mai ales din cauza alurii şi a vitalităţii sale fascinante. Când presa britanică a anunţat, în anii ‘80, numele celor mai fotografiate fotografiate femei,pe listă figurau Margaret Thatcher, Prinţesa Diana şi Samantha Fox.

Samantha Fox - cântăreaţă pop-dance, model şi actriţă  - a electrizat piaţa muzicală în anii ’80-’90.  Denumită primul sex-simbol al Marii Britanii, Fox încearcă din răsputeri să revină în prim-plan din punct de vedere muzical. Din nefericire, cântăreaţa nu mai reuşeşte să se impună aşa cum o făcea în perioada sa de glorie.


Hit-urile CC Catch, cele mai remixate din lume

În vara anului 1985, C.C. Catch a debutat ca solistă cu piesa "I Can Lose My Heart Tonight". Pe numele ei real Caroline Catharina Müller, artista s-a retras din industria muzicală în plină glorie, la începutul anilor ’90, fără a încerca să revitalizeze un stil care-şi traise gloria, disco-ul. În prezent, hit-urile cu semnătura C.C.Catch se numără printre cele mai remixate din lume, mai ales în Europa. DJ-i faimoşi includ piesele în set-urile lor, amintind tuturor de nebunia disco a anilor ’80.


Piese de top CC Catch şi Sam Fox

Piesele cântate de CC Catch care au făcut furori sunt “Cause you are young”, “Heaven and Hell”, “Heartbreak Hotel” şi “Strangers by Night”.
Printre piesele cele mai cunoscute ale Samanthei Fox se regăsesc  “Touch Me” (1986), “I Wanna Have Some Fun” (1988), “Just One Night” (1991) şi “Watching You, Watching Me” (2002).  Albumul „Touch Me” s-a clasat pe locul I topurile în15 ţări şi în Top 5 în alte numeroase state, inclusiv în Statele Unite ale Americii.
 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite