Reţete eficiente în lupta împotriva corupţiei

Multitudinea de instituţii anticorupţie care se calcă pe picioare tinde să facă puţin credibilă şi neserioasă lupta împotriva corupţiei pe termen mediu şi lung. Instituţiile

Multitudinea de instituţii anticorupţie care se calcă pe picioare tinde să facă puţin credibilă şi neserioasă lupta împotriva corupţiei pe termen mediu şi lung.

Instituţiile anticorupţie se confruntă cu trei mari probleme:

1. Deficitul de transparenţă în desfăşurarea activităţii şi prezentării rezultatelor

2. Furnizarea "discreţionară a informaţiei" către mass-media

3. Lipsa de viziune pentru prevenirea corupţiei în România pe termen mediu şi lung.

Unul dintre primele lucruri care trebuie făcute este conştientizarea instituţiilor anticorupţie de importanţa creşterii transparenţei faţă de societatea civilă şi opinia publică. În acest sens, fiecare instituţie anticorupţie are nevoie de o strategie de comunicare şi de relaţionare cu societatea civilă.

Ca element de transparenţă, este foarte importantă sporirea accesului societăţii civile şi al cetăţenilor la informaţiile privind activitatea acestor instituţii. Este nevoie ca acestea şi societatea civilă să poată avea un dialog permanent, prin care societatea civilă să poată influenţa direct viziunea şi activitatea celor din urmă.

Un astfel de mecanism funcţionează în acest moment la nivelul Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI, înfiinţat printr-un program de twinning de către britanici, sub denumirea de Comitet Strategic care a reuşit, după opinia experţilor Uniunii Europene, să crească semnificativ transparenţa, eficienţa şi responsabilitatea DGA. Este însă nevoie de un proces în care toate instituţiile anticorupţie să renunţe la "misticism" şi "secretomanie" şi să colaboreze cu toţi actorii societăţii civile.

Mai puţine instituţii anticorupţie

Un al doilea element important este reprezentat de reducerea numărului de instituţii anticorupţie sau de reducere a competenţelor, scăderea "inflaţiei" acestora ducând în cele din urmă şi la o creştere a eficienţei luptei anticorupţie. Această măsură este esenţială pentru renunţarea la sistemul "înfiinţăm o comisie pentru a îngropa problema" practicat cu succes în ultimii 17 ani de după Revoluţie. Statul a mers pe acest sistem, schimbând legile şi înfiinţând noi instituţii şi structuri pentru a arăta bunăvoinţă şi hotărâre în reducerea corupţiei, în loc să încerce să eficientizeze instituţiile deja existente. În prezent există prea multe instituţii care pot furniza informaţii sau instrumenta un dosar de la început şi până la final: DNA, DGA, SRI, ministerul public, tribunalele, Corpul de Control din mai toate ministerele, direcţiile de audit intern, comisiile de etică, serviciile de protecţie internă, Poliţia-IGP etc.

Ping-pong instituţional

Toată această serie de instituţii creează confuzie şi birocratizează soluţionarea cazurilor de corupţie. Pentru a putea eficientiza acest proces, trebuie reduse o parte din aceste instituţii. Apare în mod evident necesitatea găsirii unor criterii de performanţă pentru cele care rămân. Este foarte importantă includerea în rândul acestor criterii a principiului transparenţei şi responsabilităţii în exercitarea activităţii, pe care din păcate foarte puţine instituţii publice din România îl îndeplinesc.

Suprapunerea de competenţe este o mare problemă, de exemplu suprapunerea competenţelor DNA şi cu cele ale DGA. Într-un astfel de caz se impune în mod evident o "recalibrare" a eforturilor şi resurselor alocate pentru "suprapunerea" de activităţi. O recomandare de îmbunătăţire ar fi aceea de renunţare la acele structuri care se dublează.

Un alt exemplu de "călcare pe bombeuri" în materie de competenţe este cel al DNA şi DIICOT în cazurile de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) comise în grup organizat şi prin care s-a creat o pagubă mai mare de un milion de euro. Prin o ordonanţă de urgenţă, guvernul a luat competenţa DIICOT privind aceste cazuri şi a dat-o DNA, pentru a fi încadrate la cazuri de mare corupţie. Întrebarea este însă alta: Oare acest "ping-pong" instituţional în materie de competenţe nu va afecta rezolvarea la timp a cazurilor? Oare nu va creşte (în loc să scadă) perioada de rezolvare a acestora? Oare nu o să înceapă plimbarea dosarelor între DNA şi DIICOT mai abitir decât până acum?

La toate aceste întrebări probabil că guvernul ar fi putut răspunde mult mai simplu prin comasarea celor două instituţii, şi nu prin fracţionarea competenţelor, astfel încât să existe o abordare unitară şi coerentă.

În prezent există prea multe instituţii care se amestecă în instrumentarea unui dosar de corupţie