Reţetă nouă de concert: Ada Milea "2 în 1"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu-i place să i se spună că e compozitoare, artistă, actriţă, cântăreaţă, filosoafă, nonconformistă, tânăr talent. Pur şi simplu, Ada Milea va prezenta pe 12 decembrie, la Teatrul Odeon

Nu-i place să i se spună că e compozitoare, artistă, actriţă, cântăreaţă, filosoafă, nonconformistă, tânăr talent.
Pur şi simplu, Ada Milea va prezenta pe 12 decembrie, la Teatrul Odeon din Bucureşti, spectacolele "Quijote", o poveste inspirată din scrierile lui Miguel de Cervantes Saavedra, şi "The Island", după Gellu Naum, în care va evolua alături de violonistul Alexander Bălănescu.
DVD, carte şi spectacol
Cu această ocazie, vor fi lansate DVD-ul şi cartea Quijote, informează casa de discuri A&A Records. Primul spectacol, "Quijote", va avea începe la ora 18.30, iar apoi, la ora 20.00, Ada Milea va continua cu "The Island", un spectacol greu de încadrat, care se situează între teatru, performance şi concert alternativ, având doar doi interpreţi într-o sumedenie de personaje. Acesta este integral în limba engleză şi a fost prezentat pentru prima oară publicului britanic în luna aprilie. Proiectul a fost adus în această vară şi în România, fiind prezentat în cadrul unui turneu, care a cuprins oraşele Sibiu, Bistriţa, Timişoara, Cluj, Constanţa şi Bucureşti. Preţurile biletelor, care oferă intrare la ambele spectacole, sunt de 35 sau 60 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.
Cine este Ada?
Ada Milea a absolvit Facultatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, secţia actorie. De-a lungul carierei a jucat şi a cântat în regia lui Radu Afrim, a lucrat cu Cirque de Soleil, a compus coloane sonore pentru piese de teatru şi a lansat mai multe albume: "Aberaţii sonore" (Fundaţia Phoenix, 1997), "Republica Mioritică România" şi "Absurdistan" (Intercont Music, 1999/2003), "Apolodor" şi "Quijote".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite