Reţeaua Caraman, glonţ pe ţeavă între NATO şi KGB

Al treilea episod al miniserialului "Şaizecişioptul românesc" va încerca astăzi să intre în culisele afacerii "reţeaua Caraman". O reţea de spionaj anti-NATO creată de Securitatea lui

Al treilea episod al miniserialului "Şaizecişioptul românesc" va încerca astăzi să intre în culisele afacerii "reţeaua Caraman". O reţea de spionaj anti-NATO creată de Securitatea lui Dej, în anii '50, cu logistică sovietică de tip KGB păstrată şi de Securitatea lui Ceauşescu, până la sfârşitul anilor '60. O reţea care a reuşit să scoată zeci de dosare de importanţă strategică de la NATO.

Care a racolat mai mulţi oficiali occidentali printre care şi pe celebrul Ch. Hernu. Şi care a recuperat din exil elite precum marele Henri Coandă. O echipă de spioni care a jucat la multe capete. O reţea de elită încă foarte controversată, cu multe necunoscute.

Simula. Georgescu. Ionescu. Vişan. Cismaru. Paduraru. Mirea. Ilie. Negrea. Tincu. Tomescu. Iacobescu. Cândva, în anii "60, nişte tineri în plină forţă. Acum - câţi or mai fi în viaţă -, doar nişte bătrânei simpatici. În perioada 1958-1968, toţi cei menţionaţi au făcut parte din elita spionajului românesc.

Împreună cu Mihai Caraman, în anii "60, au format cea mai redutabilă echipă de agenţi secreţi externi ai securităţii: reţeaua Caraman. Li s-a spus: "Cei 13 care au zguduit NATO".

"Umbra" lui de Gaulle la Bucureşti

"Când s-a aflat că generalul de Gaulle urma să vină la Bucureşti în vizită oficială în mai 1968, autorităţile române au intrat în panică. Căci nu era vorba de un şef de stat fără probleme, ci de unul pe care duşmanii lui încercaseră deja să-l asasineze. Se ştia că îi plăcea să se amestece cu mulţimea şi nu era deloc o treabă uşoară să i se asigure paza.

Caraman a fost atunci însărcinat cu securitatea lui de Gaulle. S-a petrecut cu acest prilej un lucru inimaginabil: patronul unei reţele de spionaj în activitate a cedat temporar comanda echipei adjunctului său, şi anume lui Iacobescu, în timp ce el organiza în ţara lui paza şefului unui stat pe care îl penetra de nouă ani până în propria lui gospodărie şi defila alături de acest şef de stat pe marile artere ale Bucureştiului".

Astfel povestesc Pierre Accoce şi Daniel Pouget, în carte "Cei 13 români care au zguduit NATO", despre modul cum a fost ales Mihai Caraman, în mai '68, să fie "Umbra" liderului de la Palatul Elysee.

Într-adevăr, în mai '68, Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, face o vizită la Bucureşti într-o perioadă în care "piaţa" internaţională a evenimentelor politice era destul de densă, iar tabla de şah a istoriei fremăta de mişcări - surpriză.

O reţea cu mai multe capete

Cel mai mediatizat, dar încă enigmatic caz al spionajului românesc a fost şi a rămas "reţeaua Caraman". Pregătită în laboratoarele Moscovei şi cu acordul tacit al serviciilor secrete de la Bucureşti şi Paris, "reţeaua Caraman" (implicată într-o amplă operaţiune externă a KGB, codificată "Saphir") a reuşit, în anii "60, să dea o puternică lovitură NATO. Cum?

Prin racolarea a trei înalţi funcţionari (ulterior, unul s-a "sinucis" şi alţi doi au fost condamnaţi) şi sustragerea a peste 60 de dosare ultrasecrete. Mantelarea reţelei s-a făcut în anii '50 (1958), când la Moscova era tătuc Hrusciov, la Bucureşti - Dej şi la Paris, generalul de Gaulle. Demantelarea ei s-a făcut pe mâna lui Brejnev, Ceauşescu şi Pompidou.

Întâmplător sau nu, reţeaua Caraman a funcţionat în Franţa - cu dublă comandă, de la Bucureşti şi de la Moscova - exact în perioada 1958-1969 cât la conducerea "Hexagonului" s-a aflat generalul de Gaulle.

Omul care, pe de o parte, era interesat să tragă interesele NATO pe propria spuză şi, pe de altă parte, să cadă la înţelegere - o înţelegere secretă, evident, cu ruşii, pentru a slăbi influenţa americană în Europa. Iluzia generalului s-a prăbuşit în august 1968, odată cu invazia trupelor Tratatului de la Varşovia, coordonate de la Moscova, în Cehoslovacia.

Probabil că generalul de Gaulle a pariat mult pe dublul culoar Paris-Moscova, via Bucureşti, creat de antenele din Kremlin ale reţelei Caraman.

O reţea despre care s-a spus mereu că a jucat nu la dublu, ci la triplu. Tot întâmplător sau nu, la o lună de la căderea regimului de Gaulle (27 aprilie 1969), cădea şi reţeaua Caraman. Pe 20 mai 1969, Mihai Caraman era retras la Bucureşti. La timp pentru a nu fi arestat la Paris, după ce locotenentul său, Ion Iacob, alias Dan Iacobescu, defecta la "duşmani" americani, via Scoţia (Marea Britanie).

Defectorul Iacobescu, condamnat la moarte

"Mă numesc Dan Iacobescu (…). Oficial, sunt secretar trei al misiunii române pe lângă UNESCO (…). Este doar o acoperire. În realitate, sunt ofiţer de informaţii cu grad de căpitan în Securitate. Sunt în misiune în Franţa de mai mulţi ani (…). Nu mai pot rămâne aici. Viaţa mea este în pericol (…). Mă pun la dispoziţia dumneavoastră (…). Am exercitat o activitate ilegală pe teritoriul dumneavoastră, timp de zece ani.

O reţea activă şi structurată (…) eram foarte numeroşi (…). Toţi lucrăm pentru URSS (…). Eu, mâna dreaptă a şefului reţelei, vă dau tot: ofiţeri activi şi sursele lor, obiectivele, ţintele deja atinse, implicaţiile politice şi legăturile cu KGB".

Acestea au fost primele cuvinte ale lui Ion Iacob, alias Dan Iacobescu, numărul doi în reţeaua Caraman până în momentul defectării sale, în 1969, în Anglia, după o plecare precipitată de la Paris.

Defectarea lui Iacobescu a fost o adevărată lovitură nu atât pentru reţea în sine, cât pentru Securitate şi, mai ales, pentru KGB. În ţară Iacobescu a fost anchetat în lipsă şi condamnat la moarte, prin sentinţa numarul 347/1970 a Tribunalului Militar Bucureşti.

Dacă ar fi să ne luăm după generalul Pleşiţă, spionul Iacobescu, împreună cu alţi aproape 30 de "defectori", se află şi acum pe o listă neagră. Şi, oricând, poate fi executat de o mână nevăzută. Cert este că Ministerul Public, prin Parchetul General, aşa cum a procedat în cazurile Pacepa şi Turcu, nu a făcut nici până în prezent recurs la condamnarea la moarte a lui Iacobescu.

Un as al spionajului, pe mâna Moscovei

Mihai Caraman (foto). Alias Michel. Constituţie atletică: 1,75 m şi 75 kg. Ar fi putut să fie o glorie a stadioanelor. Fizic incontestabil, chip seducător. Nonşalant, cu o cultură solidă - egiptologie, China antică etc.- , pe care o etala cu plăcere.

Era fermecător atât în relaţiile cu bărbaţii, cât şi cu femeile. Nu ar fi putut lăsa indiferenţi nici pe marii regizori de filme. Ar fi putut juca chiar şi în rolul "Agentului 007". A fost asemuit cu marii aşi ai spionajului mondial: Richard Sorge, Russel Harold Phiby, sau Rudolf Abel. A fost decorat de ruşi. A fost pus la zid - n-a lipsit mult să nu fie condamnat la moarte ca trădător pe mâna ruşilor - de către regimul Ceauşescu.

Regimul Iliescu l-a resuscitat şi i-a oferit, după '90, şefia SIE. "Dacă ar fi fost neamţ, omul acesta ar fi trăit ca un chiabur prusac, au comentat, în anii '70, analiştii de la DST. Ca un român cu totul special, generalul Caraman nu priveşte înapoi cu mânie. El îşi trăieşte acum anii senectuţii între vila de la Cheia şi cea din Bucureşti. Strada Washington, colţ cu Paris. Ce mică e lumea. Lumea spionilor.