Retailerii internaţionali, încă interesaţi de România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România s-a clasat pe locul 7 din 67 de ţări în funcţie de numărul retailerilor internaţionali de top intraţi pe piaţă anul trecut, potrivit unui studiu al firmei CB Richard Ellis (CBRE).

Principalele atuuri au fost creşterea puterii de cumpărare şi deschiderea unor noi centre comerciale. Dacă în Serbia deschiderea unuia dintre cele mai mari malluri locale a atras numeroşi retaileri internaţionali, în România, în 2008, s-au deschis opt mall-uri doar în Bucureşti.

Ţările care au înregistrat un procentaj mai ridicat decât România sunt Arabia Saudită, Kuweit, Serbia, Indonezia şi Emiratele Arabe Unite. Potrivit studiului, 2008 a fost unul dintre cei mai activi ani în ceea ce priveşte intrarea unor branduri internaţionale.

România a devansat ţări din zona centrală şi est-europeană, precum Rusia, Ucraina, Bulgaria, Cehia, Slovacia şi Polonia. Printre mărcile care au deschis recent magazine pe piaţa autohtonă se numără C&A, Peacocks sau Stradivarius.

Chiar dacă anul 2009 este marcat de criza financiară internaţională, se pare că acest lucru nu a afectat intenţiile marilor retaileri, iar GAP şi-a deschis recent un magazin într-unul din marile malluri bucureştene.

Londra, oraşul brandurilor

Studiul plasează capitala Marii Britanii pe primul loc în topul celor mai atractive oraşe pentru mărcile internaţionale de top. Londra este urmată de Paris, cu 50%, şi de New York, cu 47%. Bucureştiul ocupă doar locul 76. Studiul a analizat 280 dintre retailerii internaţionali de top din 67 de ţări.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite