Restaurarea Palatului Moskovits începe în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Poveştile Oradiei Mari” continuă cu Palatul Moskovits, edificiu  proiectat de fraţii Vágó, arhitecţi recunoscuţi pe plan european.

Când orădenii aud de Palatul Moskovits, unii se gândesc la cel de pe strada Republicii, alţii la clădirea de pe colţul străzii Vasile Alecsandri. Nimeni nu greşeşte, ambele poartă numele Moskovits, prenumele fiind cele care fac diferenţa. În acest episod al campaniei Adevărul de Seară „Poveştile Oradiei Mari” îl vom prezenta pe cel de-al doilea, aflat pe strada Vasile Alecsandri, la numărul 1, Palatul Moskovits Adolf şi Fii.
La începutul secolului XX, în partea de sud a Pieţei Unirii, în direcţia Bisericii cu Lună, pe colţ se găsea casa Nicolits, iar lângă ea, casa Diamandi, aşa cum menţionează Peter I. Zoltan, în lucrarea „Clădirile monument ale Oradiei”. Cu timpul ambele au fost cumpărate de familia Moskovits, una dintre cele mai înstărite din Oradea acelor vremuri. În presa locală a vremii a apărut următorul text, surprins de asemenea în lucrarea lui Peter I. Zoltan: „Pe colţul Pieţei Sz. Laszlo şi Zoldfa au început deja lucrările pentru construcţia Palatului Moskovits Adolf şi Fii, cu trei etaje, care va fi una dintre cele mai măreţe şi atrăgătoare clădiri din Oradea. Aceasta va fi construită pe baza planului arhitecţilor din Budapesta Vago Laszlo şi Jozsef, de către firma Incze Lajos şi fii”. Acest articol apărea în 1910, iar doi ani mai târziu presa semnala inaugurarea magazinelor de la parterul clădirii, dovadă că aceasta a fost finalizată pe la sfârşitul anului 1911.

Influenţe de Secession vienez

Despre cei care au realizat proiectul clădirii, fraţii Vágó László (1875-1933) şi József (1877-1947), se ştie că s-au născut la Oradea într-o familie de evrei cu nouă copii. Vágó László a urmat cursurile de arhitectură la „Şcoala Superioară de Industrie a Construcţiilor” din Budapesta, iar Vágó József la Universitatea Politehnică din Budapesta. Proiectele acestora au fost puternic influenţate de arhitectura secession vieneză. Palatul Moskovits Adolf şi Fii se încadrează în acest stil arhitectural, reprezentativ pentru oraşul nostru. Clădirea monument a fost construită în două etape, 1910 şi 1911, fiind un imobil de raport, menit a fi închiriat, care este organizat în jurul unei curţi interioare închise. Are subsol, parter cu mezanin şi trei etaje, cu apartamente de diverse mărimi, unele având o cameră, în timp ce altele sunt mai spaţioase şi dispun de cinci încăperi.

Între primele patru clădiri restaurate

S-a stabilit că Palatul Moskovits Adolf şi Fii va fi printre primele patru clădiri monument restaurate prin parteneriat cu Primăria, în 2009. „Lista construcţiilor care vor fi reabilitate anul viitor mai cuprinde Sinagoga Neologă, Palatul Fuchsl şi Casa Darvas La Roche”, ne-a confirmat Doina Lucaci, şef al serviciului de Birou Marketing Cultural şi Promovarea Imaginii Patrimoniului din cadrul Primăriei Oradea. Palatul are 26 de apartamente şi patru spaţii cu altă destinaţie. Orădenii îl frecventează fie pentru a achiziţiona autoturisme de la salonul auto Nissan şi Dacia, fie pentru a se răsfăţa cu meniul primului restuarant cu profil medieval din Oradea, Leonesse. În acest an, locatarii clădirii s-au revoltat fiindcă li s-a cerut să plătească impozit, deşi legea clădirilor monument îi scuteşte de această obligaţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite