Reşiţa: Viaţa de pescar începe cu cel puţin 100 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pescarii debutanţi pot începe aventura cu undiţa nouă la ştiucă, la Secu sau la Dunăre, pentru că perioada de prohibiţie este ridicată.

Pescarii tineri care vor să vină acasă cu peşte din baltă trebuie să plătească taxele aferente şi să ştie o serie de legi, nu doar tainele peştelui. “Este recomandabil ca orice pescar începător să cunoască legislaţia în vigoare, specificul bălţilor şi perioada în care este posibil pescuitul în acea apă. Un strict necesar, pentru o partidă de pescuit neprofesionist, este compus din băţ, nailon, plute, viermuşi şi nadă”, a afirmat Andrei Tima de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Aparent simplu, pescuitul  necesită câteva dotări.

Pentru a putea face o captură, orice tânăr trebuie să aibă două undiţe de cinci metri lungime care costă 60 de lei bucata, o rolă de fir special pentru care va scoate din buzunar 13 lei. Un set de ace costă 4,5 lei şi unul de plumbi se vinde cu cinci lei. De asemenea, pescarul începător va mai plăti cinci lei pe  plute. Pentru 10 linguri de momeală va achita trei lei. O cutie de râme se poate achiziţiona cu 2,5 lei. „Pescuiesc de la şapte ani. La noi în zonă se mai pescuieşte la Secu. Eu prefer însă Dunărea”, a spus Florin Becheru, pescar veteran.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite