Reşiţa: Şoferii îşi riscă viaţa din cauza parcărilor ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Şoferii îşi riscă viaţa din cauza parcărilor ilegale
Reşiţa: Şoferii îşi riscă viaţa din cauza parcărilor ilegale

Maşinile parcate aiurea, pe trotuare şi la un metru de trecerile de pietoni, obstrucţionează vederea şoferilor pe principalele bulevarde aglomerate.

Numărul insuficient al locurilor de parcare duce la situaţii cu potenţial de risc deosebit. Aproximativ 15.000 de şoferi nu-şi găsesc loc de parcare şi sunt obligaţi să lase maşinile pe unde apucă: pe trotuare, pe refugii, pe carosabil şi chiar pe trecerea de pietoni. Toate aceste maşini cresc riscul producerii unor accidente rutiere, şoferii circulând în zone aglomerate fără a avea vizibilitate.

Pericol public lângă poliţie

Cel mai mare pericol este la intrarea pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie 1918 de pe străduţele din zona Poliţiei. Autoturismele parcate pe trotuar nu lasă nicio şansă conducătorilor auto să se asigure la tramvai şi s-au produs numeroase accidente. „Practic, nu se vede nimic. Vrei să te asiguri uitându-te în stânga, dar nu poţi vedea dacă vine vreun tramvai din cauza maşinilor parcate pe trotuar. Nimeni nu le face nimic, iar cei care ies de pe această stradă îşi riscă viaţa. Dacă ai ghinionul să treacă tramvaiul, dai în el”, a spus Cristian Doroi, şofer.

Vinovaţii fără vină

În cazul unui accident, şoferii sunt singurii responsabili, ei fiind găsiţi vinovaţi de faptul că nu s-au asigurat pentru prioritate. „Amenzi pentru parcarea autoturismelor în zonele pietonale sau acolo unde primăria interzice parcarea au fost aplicate. Parcarea pe trotuar este permisă doar dacă este lăsat un culoar de un metru între maşină şi spaţiul verde, pentru trecători”, a spus Alexandru Ciati, şeful Poliţiei Comunitare.

Pericol
Şoferii nu se pot asigura pentru a da prioritate tramvaielor


"Nu poţi vedea tramvaiul din cauza maşinilor parcate. Şoferii îşi riscă viaţa".
Cristian Doroi, conducător auto reşiţean

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite