Reşiţa: Poliţiştii şi jandarmii, cu ochii pe petrecăreţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de poliţişti şi jandarmi vor veghea oraşul astăzi ca să-i „înăbuşe” pe petrecăreţii care ar putea avea intenţia să vandalizeze parcuri sau obiectele de mobilier urban. Mobilizarea este una preventivă, astfel încât manifestările care au loc în minivacanţa de 1 Mai să se desfăşoare într-un climat liniştit.

„Jandarmii şi poliţiştii cărăşeni vor acţiona în Reşiţa pe parcursul desfăşurării activităţilor prilejuite de Ziua Internaţională a Muncii, Zilele Tineretului, de concursul de karting, la meciul de handbal şi la semifinala Challange Cup UCMR – Beşiktaş”, a declarat căpitan Lucian Istrăţescu, ofiţer de presă al Inspectoratului de Jandarmi. Forţe de ordine vor fi prezente şi  în staţiunea Băile Herculane, pe timpul desfăşurării simpozionului internaţional de yoga, în comuna Gârnic la Caravana motocicliştilor montani.

 Şoferii vor fi şi ei atent supravegheaţi de peste 100 de poliţişti de la Serviciul de Circulaţie.

 „Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi la orele de vârf pe principalele artere din zonele turistice”, a declarat Adriana Beţa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie din judeţ.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite