Resita: Petronela Glinţa, arbitrul campion la lupte

Campioană naţională la lupte feminine, într-o perioadă când nimeni nu auzise de aşa ceva, Petronela Glinţa este una dintre puţinele femei arbitru la lupte.

Profil

Născută - 8 decembrie 1985, la Reşiţa
Educaţie - Facultatea de Ştiinţe Economice
Experienţă - consilier al primarului municipiului Reşiţa

Petronela şi-a început activitatea sportivă cu judo, în 1998, însă nu a rămas mai mult de un an. La judo antrenamentele se făceau în aceeaşi sală cu luptele. Am văzut cum e la lupte, am vorbit şi cu maestrul Dacica şi m-am hotărât să vin la lupte”, a povestit campioana despre experienţa sa. Primul campionat de lupte feminin, l-a avut fix după o săptămână de când a început să practice acest sport.

„Nu a fost o competiţie oarecare, ci un Campionat Naţional de Cadeţi, la care am ocupat locul V, după doar o săptămână. Lucrul acesta m-a ambiţionat, m-a încurajat şi am continuat”.

Prima medalie, la cadeţi

Prima medalie de aur a venit în anul 2000, când a câştigat titlul naţional la cadeţi. Cea mai mare performanţă a sportivei a fost clasarea tot pe locul V, dar la Campionatele Europene, tot de cadeţi, în 2002. După ce a urcat spre seniori, Petronela a reuşit mai multe titluri naţionale de seniori, fiind campioana României la lupte feminine ani la rând. „Atunci când obţii o medalie de aur, parcă toată munca ta este răsplătită. Este foarte plăcut şi, dacă ar fi să mă mai nasc odată, tot luptele le-aş alege”, a spus cu mândrie campioana.

Ambii părinţi ai Petronelei au fost sportivi, şi tatăl şi mama, au susţinut-o şi au încurajat-o să meargă mai departe. Tatăl său a făcut la rându-i lupte, după ce cochetase şi cu boxul, iar mama jucase handbal în tinereţe, aşa că ştiau ce o aşteaptă pe fiica lor şi cum să o pregătească. „Tata era destul de dur. După o competiţie îmi era mai teamă de ce va zice tata decât de maestrul Dacica”, a povestit Petronela.

Cârcoteli de la colegi

La şcoală, colegii se uitau chiorâş, neînţelegând cum o fată practică un sport masculin. În luptele libere, campionatele feminine erau un adevărat pionerat, pionerat pe care Petronela Glinţa nu s-a temut să-l iniţieze, chiar dacă nu a fost prima luptătoare de acest fel, a fost printre primele, mai ales în prisma rezultatelor obţinute. Colegii s-au obişnuit până la urmă cu ideea, cu atât mai mult cu cât era mai băieţoasă, tot în grupurile de băieţi. „Ne mai băteam prin clasă, făceam scanderberg. Nu îmi prea plăceau discuţiile de fete”, a povestit ea.

Nu poate renunţa la sport

Pentru a nu pierde legătura cu sportul pe care-l iubeşte din tot sufletul, Petronela s-a înscris la Şcoala Naţională de Arbitraj, de unde a primit recent recunoaşterea ca arbitru naţional de lupte. Şi aici e un fel de pionerat, având în vedere că Federaţia Română de Lupte nu se poate mândri cu foarte multe femei arbitru.

În timpul facultăţii a ajuns şi la Clubul Rotaract. Mai întâi a făcut figuraţie, prezentând tablouri pentru licitaţiile Clubului Rotary şi a rămas în club. Şi aici, tot de sport s-a ocupat, organizând „Street Ball Challenge”, o cupă de baschet de stradă, pe care o va pregăti şi în acest an.

Întrebări şi răspunsuri

Cum e pe cea mai înaltă treaptă a podiumului?
E un sentiment extraordinar să urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Mai ales că munceşti un an sau chiar mai mult de un an pentru acea medalie şi atunci ţi-o doreşti din tot sufletul.

Cine a fost cel mai sever critic al tău?
Tata. Dacă nu luam aurul mă critica serios.

Cum e să arbitrezi?
A fost o perioadă extraordinară şi de aceea am decis să fac asta. Este altfel decât pe saltea. Credeam că va fi uşor, dar nu este. Sunt situaţii pe care şeful de saltea le vede altfel.

Ce-i place

Are sportul în sânge, dar ascultă muzică, îi place natura, face multe drumeţii, merge cu bicileta şi cu cortul.

Ce nu-i place

Crede că nu este făcută pentru antrenorat. Nu-i place minciuna, dar, în rest, totul e tolerabil.