Reşiţa: Moise Mândrea a petrecut 40 de ani în spatele catedrei
0
Bănăţeanul povesteşte cum a devenit învăţător la insistenţele tatălui său care şi-a dorit ca băiatul lui să fie un domn.
Profil:
Născut: 04.01.1934 în satul Zorlencior, Caraş-Severin
Educaţie: Şcoala Pedagogică din Caransebeş
Experienţă: învăţător, bibliotecar şi director al Căminului Cultural din Brebu
Familie: căsătorit, două fete, cinci nepoţi şi două strănepoate
Moise Mândrea este un bătrânn extrem de simpatic. De-a lungul vieţii, în cei aproximativ 40 de ani pe care i-a petrecut la catedră, a reuşit să educe şi să înveţe sute de copii. Domnul Moise este vesel, deschis şi senin. Povesteşte cu mare drag despre copilăria sa, tinereţe şi armată. Povesteşte ca şi când acest lucru s-ar fi petrecut în urmă cu puţin timp.
Munca grea i-a influenţat alegerea
„Primele clase le-am studiat în Zorlencior. Din clasa a IV-a, tata a decis că trebuie să urmez şcoala la Lugoj. Pentru că el era ţăran simplu, vroia să mă facă un domn. Aşa că am plecat spre oraş şi am continuat şcoala la Coriolan Brădiceanu. La un moment dat, am vrut să renuţ pentru că am luat bătaie de la unul dintre pedagogi, dar pentru o greşeală a unor colegi mai mari. Am suferit. Atunci tatăl meu m-a dus la pădure, pe câmp, m-a pus să muncesc. A tras de mine o vară întreagă pentru a mă convinge că este mult mai bine să învăţ decât să muncesc, pentru a mă face să înţeleg ce este greutatea. M-a convins că trebuie să continui studiile, dar m-au şi mutat din internat. A fost sever tatăl meu. Nu mi-a dat voie să joc cărţi şi a avut grijă să nu mă apuc de fumat. M-a prins că am jucat şeptică şi mi-a aruncat cărţile în foc”, spune bătrânul învăţător zâmbind. Anii de liceu i-a petrecut la Caransebeş, iar în anul 1953, când a absolvit a fost repartizat la Brebu.
Sarcinile nu-i lăsau timp liber
La Brebu a predat un an, apoi a plecat în armată la Bucureşti. Moise Mândrea regretă că în tinereţe asa nu au fost vremurile de astăzi. „A fost greu atunci. Îmi amintesc că am avut o lecţie deschisă şi a venit un inspector de la Reşiţa care m-a invitat afară să-mi sugereze ce ar trebui să le spun copiilor, cum să-i fac să gândească. Aveau o poezie în care se vorbea despre recoltă. La acea vreme, toţi dădeam o parte din producţie către stat, iar copii trebuia să spună că oamenii merg cu bucurie să predea recolta. A fost destul de dificil. Învăţământul a fost politizat pentru că erau manualele de aşa natură. Eu încercam să mă joc cu cei mici, să-i fac să înveţe prin întreceri”.
Preocupat de cultură
Învăţătorul nu a avut prea mult timp liber. „Trebuia să participăm la fel de fel de munci. Am fost obligaţi să creştem viermi de mătase. Să facem diverse activităţi. Am fost şi director al Căminului Cultural. Acolo a trebuit să mă ocup de tot ce a însemnat viaţa artistică a satului, iar sâmbăta şi duminica trebuia să stau la bibliotecă. Erau nişte rigori şi sarcini pe care trebuia să le respectăm”, a spus învăţătorul.
Întrebări şi răspunsuri
Care este amintirea cea mai interesantă?
În armată am jucat şah. Am învăţat acest lucru singur. Am participat la o competiţie şi am ajuns în marea finală cu un maior. A fost o luptă strânsă, dar am reuşit. Îmi amintesc că toţi ochii erau aţintiţi spre tablă şi că nimeni nu mai respira. Cred că nimeni nu se aştepta să nu-l las pe maior să câştige.
Ce faceţi acum, în timpul liber?
Am descoperit o modalitate de calcul pentru înmulţirile cu numere formate din mai multe cifre. Am reuşit să o învăţ şi pe nepoata mea să calculeze astfel de înmulţiri.
Cum este generaţia de astăzi?
Mult diferită de cea de acum 40 de ani. Copii sunt obraznici. Atunci îi lăsam în clasă singuri şi era linişte, aveau respect. Acum, nici nu dau ziua bună pe stradă.
Ce-i place
Îmi plac oamenii sinceri. Îmi place să fac probleme de matematică şi să-mi pterec timpul liber citind şi rezolvând probleme distractive.
Ce nu-i place
Nu-mi plac oamenii care mint şi care nu-şi păstrează cuvântul. Trebuie să fim cinstiţi şi sinceri. Mai bine spunem că nu se poate rezolva ceva, decât să minţim.
Se încarcă comentariile...
