Reşiţa: Iepuraşul duce cadou de Paşte pomii de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul este iniţiat de mai multe asociaţii pentru protecţia mediului în parteneriat cu Parcul Naţional Retezat.

Un camion a mutat din Bucureşti, pe Masivul Retezat, brăduţii sub care Moş Crăciun şi-a pus darurile ani la rând. Pentru că ne aflăm în preajma Paştelui şi în Luna Pădurii, brăduţii sunt plantaţi în curtea Centrului de vizitare Nucşoara şi într-o pepinieră de la Sălaşu de Sus. Copăceii au fost crescuţi în ghiveci, în capitală, şi au fost folosiţi ca pomi de Crăciun câţiva ani. După ce ani la rând au adus bucurie copiilor, acum şi-au câştigat dreptul de a curăţa aerul poluat.

Brad în ghiveci

Iniţiativa aparţine asociaţiei „Copacul de Hârtie” din Bucureşti care a trimis pomii, iar rangerii de la Administraţia Parcului Naţional Retezat şi membri ai Asociaţiei de Turism Retezat îi plantează şi le poartă de grijă. „Deci se poate şi aşa! Putem avea miros de brad în casă de Crăciun şi fără să distrugem un pom care cu greu a crescut mai bine de zexe ani. Într-un minut l-am tăiat şi după cel mult două săptămâni îl aruncăm la gunoi”, a spus Alexandru Bulacu, vicepreşedinte al Asociaţiei de Turism Retezat. Acţiunea face parte dintr-un proiect „Life Natura” cofinanţat de Comisia Europeană.
„Poate că în dimineaţa zilei de Paşti, la umbra pomişorilor, vom avea surpriza să găsim ouă roşii puse de iepuraş.  De ce nu?  La iarnă îi împodobim pentru Moş Crăciun, iar acum îi pregătim de Paşti" a spus Florina Crişan, responsabilul cu relaţii publice al Parcului Naţional Retezat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite