Reşiţa: Focul de la groapa de gunoi îmbolnăveşte oamenii din zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poluarea vine de la haldina de gunoi a oraşului care se autoaprinde datorită biogazului acumulat.

De cum dă puţin căldura în cartierele din apropierea Dealului Lupacului se lasă o pojghiţă serioasă de fum şi dioxină. La temperaturi ceva mai ridicate biogazul de la haldina de gunoi se autoaprinde şi arde mocnit, înnecând Reşiţa într-un nor de fum.

„Când mi-am făcut sălaş aici, în Moroasa, am zis să fiu şi eu la iarbă verde, dar eu vă spun că noi ne îmbolnăvim mai repede decât cei care-s lângă furnale, că haldina asta arde şi câte-o săptămână, de vin pompierii altă dată s-o stingă”, a spus Ioan Lungu. „La noi, aici pe strada Sportului, dar şi la cei de pe Petru Maior e la fel, când arde nenorocirea aia nici nu poţi deschide geamul, că intră tot mirosul în apartament”, a spus Nicolae Jula.

Proprietarul haldinei este SC Prescom SA care, atunci când arde, ar trebui să intervină cu apă, pentru a stinge focul. „Tot ce ne rămâne nouă de făcut este să punem mereu pământ peste gunoaie, cu buldozerul, pentru a evita să se autoaprindă, dar când i-a foc nu avem cum interveni, decât tot cu pământ”, a spus Doru Marchiş, directorul SC Prescom Reşiţa SA.

Haldina trebuie închisă
Cum fumul este toxic, atunci când arde haldina, Garda de Mediu intervine şi sancţionează proprietarul acesteia, care este tocmai SC Prescom Reşiţa SA.

„Am sancţionat proprietarul cu o amendă de 15.000 de lei pentru neexploatarea corespunzătoare a haldinei şi urmărim îndeaproape procesul de închidere a haldinei, care din 16 iulie 2008 nu mai are autorizaţie de funcţionare”, a spus comisarul Gărzii de Mediu, Gheorghe Pitulan.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite