Reşiţa: Cosmin Maliţa este fascinat de gimnastică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă nu ajungea la înalta performanţă în gimnastică, tânărul probabil era acum pe terenul de tenis.

Profil:

Născut: 20.04.1989
Educaţie: Liceul cu Program Sportiv Reşiţa, Facultatea de Educaţie fizică şi sport „Vasile Goldiş” din Arad
Experienţă: gimnast
Familie: necăsătorit

Urmând exemplul fratelui său, care deja activa de câţiva ani în gimnastică, Cosmin Maliţa a intrat pentru prima dată în sala de sport când a împlinit şapte ani. Fascinat de lumea sportului, tânărul a început să practice gimnastica la Clubul Sportiv Şcolar din Reşiţa. Persoana care l-a făcut pe Cosmin să se îndrăgostească de calul cu mânere este profesorul Nicolae Borceanu. „Am lucrat cu domnul antrenor numai un an de zile, însă acest an a însemnat un pas important spre pregătirea mea sportivă. Apoi am continuat să mă pregătesc cu antrenorii Cristian Balinţ şi Mihaela Rugaci. Îmi plăcea atât de mult încât nu am avut niciun regret că mai tot timpul mă aflam în sala de gimnastică, în timp ce alţii de vârsta mea se jucau în faţa blocului.”, ne-a povestit Cosmin.

Primele rezultate

Rezultatele nu au întârziat să apară. „Antrenorii mi-au dat încredere, mi-au spus că pot avea o carieră frumoasă în gimnastică şi asta m-a ambiţionat”, a adăugat gimnastul. În puţinul timp liber pe care tânărul îl avea între antrenamente, Cosmin juca tenis de câmp. „În cantonamentele pe care le desfăşuram la Izvorani îmi plăcea ca timpul liber să îl petrec tot prin sport. Mergeam la tenis cu colegii, fiind un mod plăcut de relaxare”, a mai spus tânărul. Mereu preocupat ca lucrurile pe care le practică să fie bine făcute, Cosmin a învăţat să joace tenis foarte bine.

Performanţa a venit în 2003
Primul pas spre înalta performanţă l-a făcut în 2003, când a fost cooptat în lotul naţional de juniori. Patru ani mai târziu Cosmin s-a alăturat componenţilor Lotului Olimpic de seniori, cu care a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing. Gimnastul a fost însă lovit de ghinion. „Anul trecut am cunoscut cea mai mare dezamăgire din viaţa mea. Am suferit o accidentare şi am fost nevoit să abandonez. Chiar înainte de plecarea spre Beijing, în timp ce mă aflam în cantonament la Sfântul Gheorghe, am suferit o accidentare care m-a obligat să abandonez cariera sportivă”, a spus Cosmin. 

Nu renunţă la gimnastică


Maliţa  nu va sta departe de gimnastică. Vrea să realizeze ca antrenor toate visele pe care şi le-a făcut ca sportiv. „Acum nu îmi rămâne decât să îmi continui studiile, pentru că îmi doresc foarte mult să devin antrenor de gimnastică. Mi-ar plăcea ca, la rândul meu, să-i pot învăţa şi îndruma spre înalta performanţă pe copii cărora le plac calul cu mânere sau bara”, a mai adăugat gimnastul.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost primul tău rezultat în gimnastică?
Primul rezultat obţinut în gimnastică a fost la categoria a III-a. Am obţinut titlul de Campion Naţional la individual compus.

Care a fost cel mai mare titlu obţinut?

La Campionatul European de Gimnastică Artistică din anul 2008 de la Lousan am obţinut împreună cu echipa locul trei.

Ai vreun regret că a trebuit să renunţi la înalta performanţă?
Regret că nu mai am ocazia să continui această carieră, însă sper ca viitorul meu să fie îndreptat tot spre sport, deoarece intenţionez să devin antrenor.

Ce-i place

„Îmi place foarte mult să călătoresc, sunt o fire dinamică şi îmi place să cunosc culturi şi popoare diferite. Mexicul este una din destinaţiile pe care îmi doresc să o văd”, a spus gimnastul.

Ce nu-i place

„Nu îmi plac oamenii care se folosesc de minciuni în diferite scopuri. Consider că o persoană care nu este integră nu poate reuşi în viaţă. Şi ce nu îmi mai place sunt anotimpurile reci, în special iarna”, a spus Cosmin.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite