Republică sau monarhie?Sunteţi de acord cu organizarea unui referendum referitor la forma de guvernământ?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republică sau monarhie? Să fie întrebat poporul
Republică sau monarhie? Să fie întrebat poporul

În spiritul Constituţiei din 1923, regele este în serviciul naţiunii, apărător al păcii şi al drepturilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor, factor de stabilitate politică, de progres moral. Astăzi, mai mult ca oricând , monarhia constituţională poate garanta evoluţia democratică a ţării mai bine decât orice alt regim politic." ( Regele Mihai, interviu România Liberă, 1990)

„Dacă poporul doreşte revenirea mea, desigur că voi reveni", spunea în 1990 Regele Mihai. În 1990, poporul nu a fost întrebat. Interesantă este mărturisirea pe care o face Ion Caramitru în volumul Lumea Regelui: „În 1992, am fost destui care l-am îmbiat pe rege să nu mai plece şi să ne lase să punem pieptul pentru a-i garanta întoarcerea definitivă. Ne-a dojenit atunci şi a plecat, respectându-şi cuvântul dat autorităţilor".

Regele, care a întruchipat atât de curajos puterea monarhiei constituţionale la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, a fost întotdeauna foarte consecvent cu asumarea rolului de monarh constituţional şi o piatră de temelie a stabilitpăţii constituţionale. Într-un interviu acordat ziarului Ziua, cu ocazia celei de-a 85-a aniversări, Regele spunea că „românii au îndurat îndeajuns de multă suferinţă pentru a avea dreptul să fie consultaţi asupra viitorului lor". Dar poporul nu a fost nicodată întrebat.

Citeşte aici continuarea şi spune şi tu: eşti de acord cu organizarea unui referendum referitor la forma de guvernământ?

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite