Noua Republică - Republica globalizării

La 17 ani de la căderea violentă a regimului Ceauşescu şi la două luni după aderarea la Uniunea Europeană, viaţa politică plasează România mai degrabă la periferia Americii Latine sau

La 17 ani de la căderea violentă a regimului Ceauşescu şi la două luni după aderarea la Uniunea Europeană, viaţa politică plasează România mai degrabă la periferia Americii Latine sau în Asia de Sud-Est decât în hotarele Europei democratice. Trăim, fără a conştientiza poate, amurgul unei epoci, iar reflecţia asupra trecutului recent al României a devenit imperativă.

În ultimele şase decenii, România a avut două republici. Prima, în ordine cronologică, a fost Republica totalitară, impusă şi menţinută prin forţa vecinului de la Est. Contractul politic dintre stat şi societate a fost unul fraudulos, impus, nu liber consimţit, în care societatea a fost transformată pentru a fi dominată de către partidul-stat. A urmat Republica tranziţiei, orientată în mod fundamental, chiar dacă au existat şi sincope iniţiale, spre Vest. Noul contract politic, instituit la sfârşitul lui decembrie 1989, este şi el contestat, deoarece a fost "semnat" cu sângele celor care au murit în revoluţia anticomunistă. Responsabilitatea pentru morţii din decembrie 1989 nu a fost asumată, iar traumele nu s-au cicatrizat pe deplin.

Acum, rescrierea contractului politic dintre stat şi societate, dintre elita politică şi demos este cerută, în mod natural, de îndeplinirea obiectivelor care au asigurat consensul stabilit la începutul tranziţiei pentru atingerea obiectivelor esenţiale: un cadru instituţional democratic, economia de piaţă, aderarea la Uniunea Europeană şi NATO. Noul contract politic dintre naţiunea română şi elitele sale nu este necesar doar pentru o mai bună guvernare în plan naţional, regional şi local, ci pentru una europeană şi, prin aceasta, globală. În noul context istoric, Republica globalizării este întemeiată pe abolirea temerilor faţă de Est şi raţionalizarea admiraţiei faţă de Vest. Devenite parte a Occidentului Extins, elitele politice şi intelectuale din România nu mai trebuie să fie preocupate doar de buna administrare şi prosperitate a naţiunii, ci ea are responsabilităţi europene. De acum, românii se pot uita dezinhibaţi atât câtre Est, cât şi către Vest. Această necesitate este resimţită cel mai acut de către elitele economice a căror luptă pentru supravieţuire în competiţia globală trebuie sprijinită de către elitele politice şi cele intelectuale. Pentru aceasta, primul pas este abandonarea unei sterile bătălii politice interne şi evadarea din parohialismul paseist promovat de vedetele intelighenţiei dâmboviţene.

Cu tristeţe în suflet trebuie să o spun însă că, deşi fondarea Republicii globalizării este cerută de motive obiective, contextul politic naţional nu-i este favorabil. Cred că criza Republicii tranziţiei, personificată de Traian Băsescu, va continua până în anul 2009. Actualul şef al statului, departe de a fi un vizionar, este ultimul preşedinte reacţionar, legat intrinsec de Republica totalitară şi de cea a tranziţiei, folosind metodele populismului sec. al XX-lea.

Din păcate, mare parte din naţiunea română nu este încă pregătită să se detaşeze de neo-cezarismul băsescian, fiind prea încântată de modul în care "Întâiul Om al ţării" creează impresia că se bate pe burtă cu cel mai umil cetăţean. Partidele politice sunt şubrezite din interior de "elitele de pradă" ale tranziţiei, vulnerabile în faţa tele-justiţiei, dar şi de către o pseudosocietate civilă, prea frustrată pentru a fi raţională şi onestă în raport cu valorile democratice. Fără a fi cinic, cred că experienţa autoritarismului-centralist, personificat de Traian Băsescu, pare a fi inevitabilă, din motivele invocate mai sus. Ceea ce ne rămâne de făcut este să luptăm pentru diminuarea pagubelor, pregătind vaccinul pentru operaţiunea de reimunizare a mentalului colectiv naţional la populism şi mirajul autoritarist. În momentul când demos-ul se va convinge că autoritarismul şi populismul nu au nici soluţiile magice promise, iar ordinea şi justiţia vor fi pe deplin înlocuite de anarhie şi corupţia centralizată, trebuie să avem pregătit noul contract, pentru a-l supune acceptării naţiunii.

În esenţă, Noua Republică, pentru a deveni compatibilă globalizării, reclamă transformarea instituţiilor politice, pentru a fi aduse la spiritul epocii: prezidenţialismul practicat în afara Occidentului european, mult râvnit de Traian Băsescu, va trebui înlocuit printr-o suplă republică parlamentară.

În acest fel vom proteja România de umorile şi nevrozele vreunui "despot luminat" şi vom crea condiţiile pentru deplina interconectare cu instituţiile europene şi globale. În al doilea rând, după înlocuirea hard-ului (instituţiile), Republica globalizării are nevoie de un nou soft, asigurat de către elite intelectuale care să nu fie contaminate cu trojanul paseismului şi al excepţionalismului sectar. Vechea intelighenţie va trebui substituită de către oameni care vor fi capabili să sincronizeze România la temele dezbaterii europene şi globale. În acest fel, România ar putea deveni "Olanda Răsăritului", în care "spiritul mioritic" îi face loc curajului şi dorinţei de aventură, deschiderii spre nou şi diversitate. România, cât de mică poate fi lumea largă!