Reluarea convorbirilor asupra soartei provinciei Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Viena au fost reluate convorbirile asupra viitorului provinciei Kosovo, delegaţia sârbă şi cea a autorităţilor de la Priştina urmând să se concentreze asupra problemelor descentralizării

La Viena au fost reluate convorbirile asupra viitorului provinciei Kosovo, delegaţia sârbă şi cea a autorităţilor de la Priştina urmând să se concentreze asupra problemelor descentralizării şi drepturilor celor două comunităţi - albanezii majoritari şi sârbii minoritari.
Problemele descentralizării au mai fost discutate în trecut, fără a se ajunge la vreo înţelegere. Comunitatea internaţională face presiuni pentru ca statutul pe termen lung al provinciei să fie stabilit până la sfârşitul anului.
În ultimul timp, din păcate, tensiunea între cele două comunităţi a crescut. Liderii comunităţii sârbe au criticat şi critică dur conducerea misiunii ONU, acuzând-o că favorizează kosovarii albanezi. Din punct de vedere tehnic, Kosovo constituie în continuare o parte a Serbiei, dar, de la sfârşitul războiului, din 1999, ea se află sub administraţia ONU. Acum două săptămâni, pentru prima oară, preşedintele şi primul-ministru ai Serbiei s-au întâlnit cu omologii lor din Kosovo pentru discutarea statutului provinciei. Discuţiile s-au încheiat fără niciun rezultat. Liderii albanezi insistă asupra independenţei provinciei, în vreme ce liderii sârbi declară că sunt gata să negocieze orice aspect, cu excepţia independenţei, variantă respinsă de ei în modul cel mai categoric.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite