Regele Mihai: "Judecătorii au resentimente faţă de membrii Casei Regale"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Mihai (foto) şi soţia sa, Anne de Bourbon-Parma, solicită magistraţilor Curţii Supreme să mute de la Tribunalul Teleorman judecarea procesului în care Carol Mircea de Hohenzollern

Regele Mihai (foto) şi soţia sa, Anne de Bourbon-Parma, solicită magistraţilor Curţii Supreme să mute de la Tribunalul Teleorman judecarea procesului în care Carol Mircea de Hohenzollern cere să fie recunoscut în România drept fiul regelui Carol al II-lea. Motivul: resentimentele antimonarhice ale judecătorilor teleormăneni. Cuplul regal susţine că de două ori Tribunalul Teleorman a dat dispoziţii defavorabile lor, fără a respecta regulile imperative ale Codului de procedură civilă, atunci când nu au citat-o în cauză pe Anne de Bourbon-Parma.

"Aceste <> sau omisiuni de procedură sunt atât de vădite încât nu poate fi acceptată ideea că judecătorii implicaţi le-au săvârşit fără intenţie sau din neatenţie, dimpotrivă, ele dau naştere unei bănuieli legitime, că acei judecători au resentimente faţă de membrii Casei Regale a României, extrapolând propriile lor păreri, eventual antimonarhice, asupra cererii de fond", se arată în cererea de strămutare a dosarului. Mihai şi Anne mai arată că, la nivel local, în Teleorman, ar exista un curent de opinie, "vădit defavorabil nouă", confirmat şi prin faptul că fiul fostului preşedinte al tribunalului, Crăciun Garbaci, cel care a dat o primă sentinţă în acest dosar, a publicat o carte dedicată exclusiv acestui proces - Freddy Garbaci, "Exequatur - Carol Mircea de Hohenzollern al României contra Mihai I de România", "cu comentarii nu de puţine ori vădit defavorabile nouă".

Paul de România: "Un abuz de drept procesual"

Fiul lui Carol Mircea de Hohenzollern, Paul de România, susţine în întâmpinarea de la dosar că solicitarea cuplului regal poate fi considerată "un abuz de drept procesual", scopul fiind acela de a suspenda procesul. El mai arată că îngrijorarea Annei de Bourbon-Parma faţă de atitudinile antimonarhice ale judecătorilor teleormăneni sunt "total nejustificate". Paul de România arată că în cerere sunt exprimate "frustrările" şi "manifestările jignitoare", fiind vorba, "în mod evident, de o diversiune neonorantă a petiţionarilor, având drept consecinţă prelungirea nejustificată a unui deznodământ dinainte pronunţat".

Procesul de paternitate -
de 16 ani pe rolul instanţelor

Carol Mircea de Hohenzollern a înregistrat, în august 1991, la Tribunalul Bucureşti, o cerere prin care solicita învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti date în februarie 1995, de Tribunalul din Lisabona, prin care se confima că este fiul lui Carol al II-lea. Cererea era necesară pentru "a culege eventuale drepturi patrimoniale ce îi revin". În 1993, Curtea Supremă admite cererea petiţionarului de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti şi trimite cauza la Teleorman.

Magistraţii teleormăneni au admis cererea de două ori, decizie confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, dar de fiecare dată instanţa supremă a decis rejudecarea din motive procedurale. În prezent, acest dosar, care se judecă pentru a treia oară la Tribunalul Teleorman, este supendat până la soluţionarea cererii de strămutare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite