"Refuz sa cred ca Parlamentul va restrange autonomia PNA"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- PNA a rezolvat in 2003 dosare penale complexe, atingand zone sensibile din Justitie, Administratie, lumea afacerilor si zona politica. Sunteti multumit de ceea ce s-a facut in combaterea

- PNA a rezolvat in 2003 dosare penale complexe, atingand zone sensibile din Justitie, Administratie, lumea afacerilor si zona politica. Sunteti multumit de ceea ce s-a facut in combaterea coruptiei?
- Si da, si nu. Da, pentru ca institutia a actionat la intreaga capacitate, a fost incisiva si, pe masura ce s-a consolidat, s-a implicat si mai mult in combaterea marii coruptii. Nu, pentru ca fata de amploarea coruptiei si gravitatea ei, trebuia facut mult mai mult. In acest moment, cand cunoastem dimensiunea si cauzele fenomenului si dispunem de un sistem informational bine pus la punct, suntem in masura sa propunem luarea unor masuri mai eficiente de combatere a coruptiei.
O vom face cu siguranta in raportul ce-l vom inainta Parlamentului pana la sfarsitul lunii martie 2004. Cea mai importanta problema? Este redimensionarea institutiei in raport cu volumul mare de cauze penale in lucru, unele dintre ele fiind deosebit de complexe. Spre exemplu, intr-un singur dosar penal au fost cercetate pana in prezent peste 5.000 de persoane, iar valoarea prejudiciului cauzat statului depaseste 1.000 de miliarde de lei. - Se intelege ca este greu sa lucrezi in PNA?
- De regula, procurorul primeste un dosar penal facut de Politie. In PNA insa el porneste de la informatia bruta si incearca sa obtina probe. Aici, investigatia penala are o importanta deosebita, iar procurorul este conducatorul unei echipe multidisciplinare. De priceperea sa depinde reusita sau esecul unei anchete. Trebuie sa ai o mare experienta de anchetator, sa realizezi capcanele in care incearca sa te atraga cei urmariti penal.
- In cursul anului s-a vorbit la un moment dat de amenintari la adresa procurorilor PNA. Au mai existat de atunci astfel de "intimidari"?
- Evident. Am subliniat acest lucru si in alte ocazii. Exista oameni care dupa ce isi epuizeaza demersurile legale recurg la amenintari, calomnieri, intimidari, denigrand procurorii.
- Puteti exemplifica?
- Nu pot sa dau nume, este secret, dar va pot spune ca numai in prima parte a lunii decembrie 2003, am primit de la procurorii PNA trei semnalari de acest gen. Pe langa masurile de protectie ce le-am luat, am intarit echipele de anchetatori si acordam o atentie mai mare cauzelor penale respective.
- La sfarsitul acestui an, PNA a facut obiectul unor dispute foarte mediatizate privind autonomia lui. Ceea ce s-a intamplat este un raspuns la unele actiuni ale PNA de a ataca fenomenul coruptiei cu mai mult curaj?
- Explicatia dvs. ar fi o nota buna pentru PNA, deoarece ar insemna ca institutia este aproape de ceea ce trebuie sa fie. Eu nu doresc sa comentez acest lucru, desi sunt foarte bine informat in legatura cu toate discutiile purtate oficial sau in culise. Exista oameni care ne sustin formal, dar actioneaza impotriva autonomiei PNA ori de cate ori au ocazia. La Comisia juridica a Senatului, PNA a avut un reprezentant cand s-a discutat acest lucru, iar in plenul Senatului, ministrul Justitiei a fost foarte categoric, cerand pastrarea autonomiei PNA. Foarte importante pentru functionarea acestei institutii au fost si sunt si pozitiile exprimate de seful statului si de Guvern. In final, este o chestiune de vointa politica ce va fi transata in Parlament. Nu exista insa decat o singura solutie care trebuie sa se impuna: pastrarea si chiar cresterea autonomiei PNA, asa cum se subliniaza de altfel in Raportul de tara privind Romania, intocmit recent de Comisia Europeana.
- Domnule procuror general, ce inseamna, de fapt, concret, autonomia PNA?
- In concret, autonomia inseamna dreptul de a hotari singur in cadrul propriului sistem, Ministerul Public. Autonomia este situatia celui care are deplina libertate in actiunile sale. Ea poate fi mai mare sau mai mica, iar eficienta in actiuni poate fi influentata si de gradul de autonomie.
- Cat de autonom este PNA in prezent?
- In acest moment, gradul de autonomie conferit de lege PNA-ului este bun, dar cadrul legal poate fi imbunatatit. Subliniez ca autonomia PNA nu inseamna un Parchet strain de Ministerul Public. PNA ramane o structura a Ministerului Public, procurorul general al PNA fiind asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. O relatie similara este intre Directia Nationala Antimafia din Italia si Ministerul Public italian, iar rezultatele obtinute de aceasta structura sunt cunoscute.
- In opinia dvs., ce ar mai trebui facut pentru combaterea coruptiei?
- In comparatie cu alte infractiuni, cele de coruptie au fost tratate in general cu neglijenta de toata lumea. Masuri importante s-au adoptat in special dupa 2000, Romania fiind singura tara din sud-estul Europei care are un Parchet Anticoruptie. Coruptia sta pe prima pagina a ziarelor nu numai la noi. Ea a explodat pur si simplu in ultimii ani, aproape toate tarile fiind zguduite de scandaluri de coruptie. Nici un stat nu este imun la coruptie. Pentru a o combate cu mai multa eficienta avem nevoie - pe langa politici economico-sociale - si de actiuni represive mai importante, la care sa contribuie mai mult toate structurile specializate ale statului. Trebuie, de asemenea, sa combatem cu mai multa forta coruptia mica, fapte cu care ne confruntam zilnic. Se impune sa identificam mai bine zonele de risc, sa constientizam costurile coruptiei pentru cetateni, sa inlaturam birocratia, controalele administrative excesive, restrictiile comerciale, monopolurile. Trebuie sa luptam, de asemenea, impotriva mentalitatii ca puterea, banii si influenta sunt cele mai importante lucruri, deoarece avem suficiente cazuri cand lacomia omeneasca este un factor decisiv in savarsirea faptelor de coruptie. - Se pot face toate acestea fara autonomie? Daca totusi Parlamentul, care se stie ca este suveran, va alege altfel - in sensul restrangerii autonomiei PNA - care vor fi perspectivele pe anul 2004?
- Nu. Refuz sa cred ca Parlamentul va face acest lucru. Si daca se va intampla, voi adopta o decizie in acel moment.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite