Refugiaţii climatici – victime ale efectelor încălzirii planetei

50 milioane de persoane din lumea întreagă vor fi nevoite să-şi schimbe domiciliul până în 2010 din cauza schimbărilor climatice şi a degradării solurilor. În câteva zeci de ani,

50 milioane de persoane din lumea întreagă vor fi nevoite să-şi schimbe domiciliul până în 2010 din cauza schimbărilor climatice şi a degradării solurilor. În câteva zeci de ani, numărul sinistraţilor va atinge aproximativ un miliard.

Locuitorii din Bangladesh plutesc deja pe ape

În mod direct ameninţată de creşterea nivelului oceanului planetar, Olanda îşi întăreşte de mai mulţi ani sistemul de diguri. "Într-o ţară bogată este posibil să se construiască diguri pe câţiva zeci de kilometri costieri. Dar este absolut imposibil să protejezi mii de kilometri de litoral în Indonezia sau în Bangladesh", trăgea concluzia Martin Beniston, climatolog la Universitatea din Fribourg.

Pe lângă acestea, Lacul Tchad, cel de-al patrulea rezervor de apă dulce din Africa, a pierdut 90 la sută din suprafaţa sa în numai 40 de ani. Altădată fertilă şi populată, această regiune frontalieră este acum sinistrată. Pescarii practică acum agricultura, uneori foarte departe de satele de origine. De asemenea, topirea accelerată a gheţii de pe Himalaya prezintă multiple pericole pentru nepalezi. Astfel, în cel mult zece ani, barajele naturale alcătuite din mai mult de 20 de lacuri glaciare s-ar putea rupe şi ar putea inunda numeroase văi locuite.

Condiţiile climatice din Bangladesh pun deja în pericol viaţa a 14 milioane de locuitori ai zonei respective. O treime din pământurile Bangladesh-ului sunt sau vor fi inundate de mări. Locuitorii acestei ţări urmează să emigreze în zonele vecine, înrăutăţind situaţia gravă din India sau Nepal. Şi Delta Nilului e pe cale de a împărtăşi aceeaşi soartă. Egiptenii vor rămâne fără câmpiile lor roditoare, dar se vor muta în Sahara, care, parcă pentru a compensa, va deveni din nou un teren fertil.

Numai uraganul Katrina a obligat peste 370.000 de persoane să se mute în alte regiuni ale ţării, iar în insulele din Oceanul Pacific, milioane de indigeni îşi vor pierde casele şi terenurile din cauza dereglărilor climei. Până în anul 2050, numărul refugiaţilor climatici se va ridica la un miliard, conform unui studiu publicat de Naţiunile Unite. De asemenea, un document intitulat "Mareea umană: o veritabilă criză de migraţie" propune ca ţările dezvoltate, principalele responsabile pentru încălzirea globală, să ofere ajutor populaţiilor sinistrate, pentru a evita un conflict planetar.

Naţiunile Unite au definit refugiaţii climatici ca fiind "persoanele forţate să-şi părăsească locurile natale, temporar sau permanent, din cauza unei degradări - naturale sau ca urmare a acţiunii umane - a mediului, care a provocat mari dezechilibre calităţii vieţii persoanelor respective". Creşterea nivelului mărilor, deşertificările, canicula sau inundaţiile îi vor obliga pe mulţi oameni să-şi părăsească spaţiile de origine pentru că acestea vor deveni de nelocuit.

ONU trage un semnal de alarmă

"Cifra de 50 de milioane este absolut justificată. Populaţii întregi vor fi nevoite să fugă prin alte părţi din cauza condiţiilor de mediu dezastruoase care ar putea creşte exponenţial în cursul anilor viitori, atâta vreme cât planeta va suferi în continuare efectele schimbărilor climatice", a declarat într-un comunicat Janos Bogardi, directorul Institutului Universitar al Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Securitate Umană.

Conform cifrelor indicate de ONU, 20 milioane de persoane s-au deplasat deja în alte părţi din cauza alunecărilor de teren masive sau a poluării pânzei freatice. Printre zonele geografice cu risc ridicat, studiul Naţiunilor Unite indică avansarea deşertului Gobi spre China, cu mai mult de 10.000 km pătraţi pe an, eroziunea accelerată a solurilor cultivabile din Turcia, salinizarea a jumătate din pământurile arabile irigate din

Egipt şi creşterea nivelului apelor oceanului planetar.

Justiţia climatică apără sinistraţii

Anticipând viitoarele deplasări ale populaţiei, ONU pledează pentru o recunoaştere juridică a acestui nou tip de refugiaţi, ignoraţi la ora actuală de convenţiile internaţionale. În acest sens, programul "Climate justice" reuneşte 70 de ONG-uri, printre care Prietenii Pământului, Greenpeace, WWF etc.

În Nigeria, programul "Climate justice" a intervenit în comunităţile locale "unde modul de viaţă al oamenilor este pe punctul de a fi distrus din cauza poluării produse de societăţile petroliere", după cum spunea un reprezentant al programului.

Acelaşi demers a fost întreprins şi în Nepal, în cadrul comunităţii din Himalaya ameninţată de gheaţa de pe munte, a cărei rapiditate de topire este fără precedent. Militantul ecologist Simon Fiu Mataese Elisara aprecia că toate ţările din Pacific au dreptul să existe ca naţiune suverană pe teritoriile tradiţionale. Acest drept este inclus în articolul 15 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care menţionează că fiecare persoană are dreptul la o naţionalitate.

Ce se va întâmpla cu dreptul la suveranitate al refugiaţilor climatici, odată ce şi-au părăsit pământurile străvechi? Practica clasică constă în "încorporarea" acestora în naţionalitatea ţării care îi primeşte şi unde ei vor rămâne permanent. Cu siguranţă vor fi necesare adaptări ale anumitor dispoziţii de drept naţional şi internaţional pentru tratarea acestei probleme specifice.

Unii poluează, alţii suferă

Dezbaterea creează dispute printre asociaţiile ecologiste. Un american emite de cinci ori mai mult dioxid de carbon decât un mexican şi de 20 de ori mai mult decât un indian. Concluzia: ultimul lucru pe care mediul şi
l-ar putea dori ar fi o creştere a populaţiei americane.

Acesta este argumentul limitat, dar tulburător în acelaşi timp, al uneia dintre cele mai importante asociaţii americane de apărare a mediului, Sierra Club. La începutul lunii mai, membrii clubului s-au reunit pentru a susţine reducerea imigranţilor în Statele Unite, al căror număr ajunge la 700.000 de persoane pe an. "Demografia americană, prin mărimea şi prin nivelul său de creştere, pune mediul mondial la mare încercare", insista Dick Schneider, un californian, membru al Sierra Club.

După părerea acestuia, soluţia constă în reducerea drastică a emisiilor poluante din ţărilor bogate. Alţii însă spun că, dimpotrivă, frenezia consumului trebuie să facă ţările bogate mai deschise faţă de imigranţi. Într-o scrisoare recentă adresată revistei "Nature", Sujatha Byravan şi Chella Rajan pledau în favoarea unei noi versiuni a principiului "poluatorul plăteşte": ţările responsabile ar trebui să primească exilaţii direct proporţional cu nivelul lor de poluare.

Dacă această propunere va intra în vigoare, atunci Statele Unite, al căror consum energetic a stat la originea a peste 30 la sută din emisiile mondiale de carbon în cursul secolului precedent, ar trebui să primească "în grijă" 30 la sută din exilaţi.

Fiecare propunere are lacunele ei. Astfel, una dintre principalele critici aduse partizanilor reducerii imigrării pe motive ecologice este că o astfel de iniţiativă nu incită în niciun fel ţările dezvoltate în a-şi asuma responsabilitatea pentru prejudiciile cauzate.

De asemenea, ecologistul Tim Andrew Simms, de la Noua Fundaţie Economică din Londra, este de acord cu propunerea de primire a refugiaţilor proporţional cu noxele emise, dar el este de părere că acest fapt s-ar complica mult dacă refugiaţii climatici vor refuza să se deplaseze către ţările dezvoltate.

"Dacă jumătate din populaţia din Bangladesh trebuie să se deplaseze, atunci va pleca în India, cu siguranţă, şi nicidecum în Occident", declara Neil Adger, un climatolog britanic. Populaţiile ameninţate cu inundaţiile din Bangladesh sunt deja pe punctul de a emigra spre India. În plus, Noua Zeelandă şi Australia sunt destinaţiile cele mai probabile ale locuitorilor din insulele Pacificului.

Inuiţii părăsesc Alaska

Încălzirea planetară a topit aproape în întregime un oraş eschimos din Alaska. Orăşelul Shishmaref, situat pe un ostrov în apropiere de Alaska, se scufundă în mare din ce în ce mai mult în fiecare an, locuitorii săi fiind astfel obligaţi să se mute prin alte părţi, chiar cu riscul de a-şi pierde identitatea.

Cu o lăţime de aproximativ 600 de m şi cu o lungime de cinci km, insula este situată pe un permafrost (strat de sol care, în condiţii climatice normale, nu se dezgheaţă nici în timpul verii). "În Alaska se înregistrează o importantă încălzire de cel puţin 30 de ani.

Temperaturile atmosferice cresc, iar permafrostul devine tot mai vulnerabil la inundaţiile cauzate de topirea banchizei şi a gheţarilor. Toate acestea au dus la creşterea nivelului apelor şi la producerea unor furtuni foarte violente", explică Vladimir Romanovsky, profesor de geofizică la Universitatea din Alaska. Permafrostul acoperă aproximativ 90 la sută din Alaska.

"În fiecare an, noi trăim cu teama ca viitoarea furtună să nu fie cea care ne va lua pe toţi", povesteşte Luci Eningowuk, un localnic inuit. Valurile "au distrus numeroase depozite, vapoare, dar şi rezervele alimentare conservate în permafrost", adaugă aceasta.

O casă s-a scufundat pur şi simplu şi mai multe persoane au fost nevoite să se deplaseze în locuri mai sigure, înspre interiorul insulei. Toţi cei 600 de locuitori ai oraşului vor fi nevoiţi să se mute. Oraşul a votat în iulie 2002 mutarea colectivă pe continent.

"În aproximativ cinci ani va trebui cu adevărat să plecăm de aici. Mutarea comunităţii noastre într-o regiune care se află atât de departe de teritoriul nostru natal va avea un impact catastrofic asupra modului nostru de viaţă şi a identităţii noastre. Noi locuim pe această insulă de peste 4.000 de ani, suntem oameni ai mărilor, marea este principala noastră sursă de hrană," sublinia Tony Weyiouanna, un alt inuit.

Statele insulare din Pacific sunt tot mai afectate

Aproximativ şapte milioane de locuitori din 22 de micro-state insulare din Pacific împărtăşesc aceeaşi problemă gravă: încălzirea globală şi creşterea nivelului mărilor le ameninţă modul secular de viaţă. Efectele tulburărilor climatice se resimt în termeni de securitate alimentară. În plus, accesul la apa potabilă este din ce în ce mai dificil.

Toate insulele Pacificului au fost deja devastate de o creştere a numărului şi a puterii ciclonilor din ultimii ani, printre care ciclonul Heta din ianuarie 2004, care a distrus aproape toată infrastructura din Niue, o insulă apropiată de Noua Guinee. Consecinţele schimbărilor climatice nu sunt numai ecologice, ci şi sociale, culturale şi economice.

De asemenea, Tuvalu, una dintre ţările cele mai mici din lume - un arhipelag constituit din nouă insule măsurând 26 km² fiecare - este ameninţată cu dispariţia din cauza creşterii nivelului apelor, iar populaţia sa, alcătuită din 11.600 de locuitori, caută deja să se stabilească prin alte părţi.

Ţara a obţinut recunoaşterea mondială ca fiind una dintre cele mai vulnerabile naţiuni de pe planetă la schimbările climatice. Tuvalu a negociat deja pentru toţi locuitorii săi drepturi de imigrare spre Noua Zeelandă. Există totuşi foarte mulţi locuitori, îndeosebi cei în vârstă, care nu vor, pur şi simplu, să plece de acolo. Noua Zeelandă, una dintre puţinele ţări pregătite pentru afluxul de imigranţi, a acceptat să primească sinistraţii tuvalezi, începând cu un număr limitat în fiecare an.

În momentul de faţă, unii chiar au fost nevoiţi să plece. Acum ei trăiesc în Auckland, singuri şi părăsiţi, fără suportul comunităţii sau al culturii lor. Tuvalezii nu sunt obişnuiţi cu centrele urbane, ei ducându-şi viaţa, de sute de ani, în mijlocul naturii.

Pierderea teritoriului va însemna de fapt şi pierderea identităţii lor.

Oficialii Naţiunilor Unite privesc deja Tuvalu ca pe un exemplu al modului în care schimbările climatice pot face ca o ţară să dispară pur şi simplu de pe harta lumii. Pentru că în dreptul internaţional nu există nicio definiţie a unei ţări fără teritoriu, unii profesori în drept au ajuns la concluzia că, în absenţa unui teritoriu fizic, toţi tuvalezii devin apatrizi. Este cu atât mai revoltător cu cât aceşti insulari contribuie cel mai puţin la producerea încălzirii globale.

Katrina a creat mii de sinistraţi

După cifrele indicate de Naţiunile Unite, 40 la sută din populaţia mondială trăieşte la aproximativ 60 de kilometri de malurile mării. Impactul uraganului Katrina, care, în august 2005, a răvăşit, New Orleans, regiune a Statelor Unite de mari dimensiuni, a scos la iveală vulnerabilitatea populaţiilor costiere în faţa riscurilor climatice. Katrina a omorât 1.800 de oameni şi a cauzat pagube de peste 80 miliarde de dolari. După producerea uraganului, 370.000 de persoane au părăsit acele locuri.

Două treimi din evacuaţi nu au mai revenit în oraşele de origine. Cel puţin 100.000 dintre ei au fost cazaţi în case şi apartamente din Houston. Părţile costiere din Louisiana şi Mississippi au pierdut, de asemenea, rezidenţi. "Noi estimăm că cel puţin 250.000 dintre ei şi-au stabilit domiciliile prin alte părţi şi nu se vor mai întoarce aici niciodată. Aceşti evacuaţi au devenit acum refugiaţi climatici", a spus Lester Brown, geofizician american.