Referendum in Ungaria cu rasunet in Romania:

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordarea cetateniei ungare pentru etnicii maghiari din afara granitelor - o decizie cu consecinte europene

Alegatorii din Ungaria (aproximativ 8 milioane) au fost chemati, ieri, din nou, la urne, dupa ce in vara si-au desemnat deputatii in Parlamentul European. De data aceasta a fost vorba despre un referendum in cursul caruia avea sa se decida asupra a doua probleme: una de interes social, cealalta cu o pronuntata coloratura nationala. Cea dintai priveste procesul de privatizare a spitalelor, operatiune care starneste populatiei destule temeri si nelinisti intrucat ar putea periclita gratuitatea serviciilor medicale. Cea de-a doua se refera la acordarea cetateniei ungare pentru cele 2,7 milioane de etnici maghiari din afara hotarelor Ungariei. Partidele de opozitie, si in special formatiunea FIDESZ, condusa de ex-premierul Orban Viktor, au cerut populatiei sa raspunda afirmativ la cea de-a doua problema, apreciind ca, astfel, se inlatura efectiv cea mai mare parte a consecintelor Tratatului de la Trianon, care a vaduvit natiunea maghiara. FIDESZ are alaturi, in acest demers, biserica si chiar pe presedintele Madl Ferenc, dar mai ales pe etnicii maghiari din Romania, cei mai numerosi dintre cei aflati dincolo de frontierele Ungariei (in jur de 1,7 milioane). In tara noastra s-au desfasurat, de altfel, si cele mai multe actiuni consacrate sensibilizarii opiniei publice din tara vecina: marsuri cu torte si lumanari, scrisori si mesaje telefonice ori prin media electronica adresate rudelor si prietenilor din tara vecina, declaratii politice, inclusiv ale liderilor UDMR, in favoarea dublei cetatenii. Marko Bela, presedintele Uniunii, a afirmat repetat in campania electorala ca votul de la 28 noiembrie este nu numai un vot pentru bunastare si autonomie, ci si pentru dubla cetatenie. Chiar ieri, mai multi preoti din Secuime si-au parasit parohiile, spre a oficia la biserici din Ungaria, unde au pledat pentru coagularea sufleteasca a natiunii ungare, dubla cetatenie fiind un mijloc de atingere a acestui scop. Ca orice formatiuni aflate la putere, partidele socialist si liberal-democrat din Ungaria au trebuit sa priveasca lucrurile cu mai multa luciditate. Argumentul decisiv folosit de ele impotriva dublei cetatenii a fost unul de natura sociala: sute de mii de maghiari din Romania, Serbia, Croatia si Ucraina subcarpatica se vor putea stabili in Ungaria, bulversand piata fortei de munca. S-a vorbit chiar de costuri economice de circa 2,1 miliarde de euro, carora Budapesta nu le va putea face fata pe termen scurt. Puterea din Ungaria a atras atentia ca dubla cetatenie duce la pierderea facilitatilor, deloc de neglijat, dobandite prin Legea Statutului, insa acest argument nu a avut ecoul scontat, judecand dupa faptul ca anul trecut trei din cinci maghiari din Romania s-au pronuntat pentru obtinerea cetateniei ungare. Autoritatile de la Budapesta au vorbit si de greutatile externe pe care le aduce cu sine dubla cetatenie. La Bratislava se pastreaza, deocamdata, o tacere prudenta, dar Bucurestiul a sustinut, prin vocea premierului Nastase, ca dubla cetatenie nu s-ar conforma normelor europene si ca Romania nu se simte obligata sa aplice pe teritoriul sau legi votate de altii. Celor care i-au raspuns ca si tara noastra practica dubla cetatenie pentru romanii din Republica Moldova si din Ucraina, primul-ministru le-a explicat ca este vorba de solutionarea unor cereri individuale. "Cetatenia se acorda individual, nu in masa. Noi n-am acordat cetatenia din avion pentru cetatenii din Republica Moldova si Ucraina, ci am analizat fiecare caz". Nastase n-a putut uita insa ca se afla el insusi in campanie electorala si ca un refuz drastic al dublei cetatenii i-ar indeparta electoratul maghiar. De aceea, el si-a nuantat afirmatiile initiale, declarand ca se va consulta in aceasta privinta cu organismele europene. Puterea de la Budapesta are, tototdata, temeri ca ar avea de intampinat dificultati si din partea Uniunii Europene, pe care dubla cetatenie ar putea pune-o in fata unui fapt implinit: cateva sute de mii de noi cetateni ai Europe unite, proveniti din tari care inca bat la poarta acesteia. Unii deputati europeni sustin insa ca, in problema acordarii cetateniei, UE nu impune reguli membrilor ei. Referendumul din Ungaria s-a incheiat aseara. Pentru ca el sa fie validat, cel putin jumatate dintre alegatori trebuia sa se prezinte la urne si problemele supuse consultarii sa fie aprobate de un sfert din totalul acestora, adica de peste 2 milioane de oameni. Pana la ora 14, votasera doar 18,57 la suta dintre alegatori. Raspunsurile lor vor fi contabilizate separat la fiecare dintre cele doua intrebari inscrise pe buletinele de vot.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite