Reduceri pentru vacanţele la munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat programul „O săptămână la munte“, prin care românii pot petrece cinci zile la munte, în perioada 1martie-30 aprilie, în hoteluri de două –patru stele la preţuri cuprinse între 158 de lei şi 358 de lei de persoană.

Biletele vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti după principiul „primul venit, primul servit“,  informează un comunicat al FPTR.

Potrivit reprezentanţilor patronatului, până acum s-au înscris 36 de hoteluri din zona montană, care au pus la dispoziţie peste 1.000 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că peste 9.000 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte prin acest program.

În condiţiile în care tot mai mulţi români sunt afectaţi de criza economică, FPTR consideră că turiştii români trebuie să fie încurajaţi să-şi petreacă vacanţele în România, în condiţii cât mai avantajoase“, se arată în comunicat. Recent, a fost lansat şi programul „Litoralul pentru toţi“, care se va desfăşura anul acesta în perioada 4 mai - 15 iunie, va avea tarife cuprinse între 250 şi 470 de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite