„Recrutarea cadrelor în universităţi este feudală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul Claude Karnoouh critică sistemul academic din România într-un interviu acordat ziarului „Adevărul de Seară”

Reputatul profesor francez Claude Karnoouh a intervenit, iniţial, cu comentarii pe ediţia electronică a ziarului „Adevărul”, la un articol despre topul cercetătorilor clujeni. Remarcile profesorului de antropologie şi sociologie, care a predat la Cluj 12 ani, au generat polemici aprinse. Într-un interviu acordat în exclusivitate, el a revenit cu o serie de precizări.

Ce părere aveţi despre polemica privind clasamentul cercetătorilor întocmit de Ad Astra?
Despre materiile „hard” nu am nicio părere. Nu fac nici chimie, nici matematică. Ştiu că aici (în Cluj-Napoca - n.r.) sunt câţiva chimişti şi fizicieni de calitate şi o bună şcoală de matematică. Cât despre ştiinţele umaniste, ştiu că aici se dezvoltă o singură şcoală, psihologia cognitivă.
Eu nu cred în rezultatele ei. Miclea (psihologul Mircea Miclea - n.r.), e competent în zona lui, dar restul sunt foarte provinciali. Era un bun istoric, Pompiliu Teodor, dar a murit, cu anvergură şi cu o viziune largă europeană. Şi un arheolog de foarte bună calitate, Mihai Bărbulescu, de arheologie romană. Restul istoriei e foarte provincială. Afară de cei care fac lucrări în străinătate, unde e un altfel de control.
Cercetarea sociologică este un fel de bonjurism, care se duce spre parodie de proastă calitate.

De ce credeţi că universităţile româneşti nu figurează în primele 500 din lume?
În primul rând recrutarea cadrelor aici este foarte îngustă, foarte feudală. Aici poţi fi şef de catedră de filosofie clasică, fără să ştii greaca ca lumea. În Franţa, Italia sau Germania aşa ceva nu se poate. Ideea este să ieşi la discuţii importante la nivel internaţional.
Aceste universităţi trebuie girate nu ca un business, ci ca un serviciu public, nu ca o întreprindere.

Sunt organizate multe conferinţe internaţionale, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Andrei Marga, participă la multe asemenea evenimente...
Conferinţe politice, e altceva. Lucrurile importante nu se fac la conferinţe, se fac pe hârtie şi publicaţii. Îl cunosc pe Andrei Marga de când era în învăţământul comunist. Avea altă opinie despre religie. Toată lumea are drept să-şi schimbe părerea, dar trebuie să spună de ce a evoluat astfel şi cum s-a făcut! Adică sa dai o serie de argumente, ca să se gândească oamenii.
Acum este însă pe val şi participă la evenimente, organizate tot de manageri. Nu am văzut textele lui referentate la dezbateri reale pe teme filosofice critice de actualitate.

Cine este Claude Karnoouh

Claude Karnooh are studii de ştiinţe (fizică şi chimie) la Sorbona şi studii de filosofie, antropologie socială, sociologie şi lingvistică la Universitatea Paris X Nanterre. A predat la universităţi din Paris, Gand (Belgia), Virginia - SUA, Urbino - Italia,  Budapesta. În perioada 1991-2002 a predat la Universitatea „Babeş-Bolyai” un curs de aspecte ale modernităţii târzii în postcomunism, cu abordări politice, culturale şi economice.

Citiţi şi articolul „Cei mai valoroşi cercetători clujeni”.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite