Reconstructia Irakului - un plan facut pe coltul mesei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un raport secret destinat Statului Major Interarme, ajuns in posesia cotidianului Washington Times, arata ca strategia de razboi si reconstructie a Statelor Unite in Irak a fost creionata in pripa si

Un raport secret destinat Statului Major Interarme, ajuns in posesia cotidianului Washington Times, arata ca strategia de razboi si reconstructie a Statelor Unite in Irak a fost creionata in pripa si neglijand aspecte esentiale ale operatiunii. De aici si numeroasele probleme cu care se confrunta in prezent trupele aliate aflate la fata locului. Potrivit raportului, cele mai grave "balbe" se regasesc in operatiunea de cautare a armelor de distrugere in masa, planificata atat de tarziu, incat era practic imposibil sa fie facuta eficient. Dificultatea misiunii a fost subapreciata si i-au fost alocate resurse insuficiente, desi era vorba despre o sarcina de un tip nou, care ar fi trebuit conceputa minutios. Planificarea post-conflict, combinatia de militari activi si de rezervisti si desfasurarea trupelor au primit si ele nota mica. Ceva mai bine au stat americanii la capitolul depistarii tintelor care trebuiau sa fie bombardate, identificarii trupelor aliate (desi zeci de militari au murit din cauza asa-numitelor "gloante prietenesti", adica impuscati din greseala, de aliati), operatiunilor fortelor speciale si la capitolul de imagine. Cel mai bine s-au descurcat, considera autorii raportului, in ce priveste operatiunile mixte interarme si viteza de reactie in a bombarda tinte care, din diferite motive, trebuiau distruse rapid. In ansamblu, insa, nu s-a acordat suficient timp unei planificari corespunzatoare. Cronologia dezvaluita in premiera de raport arata ca presedintele Bush a aprobat strategia generala de razboi in 29 august 2002, cu opt luni inainte de caderea primei bombe si cu sase luni inainte de a solicita o rezolutie din partea Consiliului de Securitate. Cu trei luni inainte, Pentagonul facuse o serie de simulari si exercitii pentru a determina daca armata americana ar putea castiga razboiul din Irak, mentinand in acelasi timp o forta de descurajare in alte zone, precum Coreea de Sud. La 24 noiembrie, generalul Tommy Franks, seful Centrului de Comanda al armatei, i-a prezentat secretarului de stat pentru aparare Donald Rumsfeld cele "sase misiuni majore pentru succesul operatiunilor", iar planul sau a fost testat in 4 si 5 octombrie, in cadrul unei simulari de amploare. La mijlocul lui februarie, oficialii americani i-au informat pe liderii israelieni asupra planului de razboi. Raportul arata ca SUA s-au aflat tot timpul in stransa legatura cu Israelul in planificarea razboiului. Cu toate acestea, Paul Wolfowitz, adjunctul lui Rumsfeld si Richard Armitage, adjunctul secretarului de stat Colin Powell, au recunoscut recent ca nu au anticipat atacurile de gherila care au ucis mai multi americani dupa terminarea conflictului decat in timpul acestuia. Strategia de reconstructie, responsabilitatile sau modul de cooperare intre institutii nu au fost definitivate decat cu cateva zile inainte de demararea operatiunii "Libertate pentru Irak", iar planurile initiale au fost date peste cap de violentele cu care s-au confruntat trupele americane.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite