Reconstructia Irakului ii va costa pe americani 7,3 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Senatorii cred insa ca administratia Bush incearca sa le ascunda costurile reale ale operatiunilor postbelice * Comandantii militari de la Washington vorbesc din nou despre suplimentarea trupelor si despre desfasurarea acestora pe o perioada nelimitata

Administratia Bush a anuntat, ieri, ca, anul acesta, reconstructia Irakului va costa aproximativ 7,3 miliarde de dolari. Oficialitatile de la Washington au evitat sa faca insa estimari financiare pentru anul fiscal urmator, care incepe la 1 octombrie. "Nu putem aprecia la cat se va ridica in viitor costul pentru operatiunile de ajutor si reconstructie in Irak", a declarat, marti, Joshua Bolten, directorul Oficiului pentru Management si Buget, care, alaturi de adjunctul secretarului american al Apararii, Paul Wolfowitz, a fost chemat in fata Comitetului pentru Relatii Externe din Senat, pentru a oferi explicatii in legatura cu costurile reconstructiei Irakului in lunile si in anii care urmeaza. Refuzul reprezentantilor administratiei de la Washington de a furniza date despre bugetul din anul fiscal 2004 i-a nemultumit pe multi dintre senatori, care considera ca anumite cifre le sunt ascunse in mod intentionat, pentru ca membrii Congresului sa nu-si faca o imagine exacta asupra costurilor reale ale operatiunilor de reconstructie din Irak. Bolten le-a confirmat insa senatorilor faptul ca doar stationarea trupelor in Irak ii costa pe americani patru miliarde de dolari, in fiecare luna. La randul sau, numarul doi din Pentagon, Paul Wolfowitz, le-a spus senatorilor ca, din cauza situatiilor neasteptate cu care s-au confruntat trupele americane de la incheierea operatiunilor majore pe teritoriul irakian, "este imposibil de estimat cat va costa, in viitor, reconstructia Irakului". Cu toate acestea, el a recunoscut ca, in Irak, "exista o nevoie stringenta pentru a restabili serviciile de baza", cum ar fi apa si electricitatea, si pentru a incepe procesul de tranzitie spre un guvern democratic. Wolfowitz a vorbit apoi si despre faptul ca autoritatile de la Bagdad au inceput sa contribuie, la randul lor, la reconstructia tarii, productia irakiana de petrol ajungand in momentul de fata la peste un milion de barili pe zi. Wolfowitz a mai estimat ca aceasta productie ar putea ajunge, pana la sfarsitul verii, la 1,5 milioane de barili pe zi. De asemenea, administratia Bush insista asupra faptului ca, din fondurile alocate reconstructiei Irakului, aproximativ 2,5 miliarde de dolari provin din bunuri confiscate de la fostul regim de la Bagdad, iar un miliard de dolari din conturile programului "petrol contra hrana", administrat de Natiunile Unite. Intre timp, noul comandant al statului major al armatei americane, generalul Peter J. Schoomaker, a declarat, miercuri, ca, foarte probabil, Statele Unite vor avea nevoie de trupe suplimentare pentru a face fata misiunilor militare la care participa in intreaga lume. Referindu-se apoi la Irak, Schoomaker a declarat ca, in privinta duratei desfasurarii trupelor americane pe teritoriul irakian, ia in calcul "cel mai rau caz cu putinta".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite