Reconstituire în cazul "Râmaru din Braşov"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 28 de ani suspectat că a ucis cu sânge rece două tinere a fost adus, ieri, din Bucureşti la Braşov, pentru reconstituirea oribilelor crime. În mare taină, procurorii

Tânărul de 28 de ani suspectat că a ucis cu sânge rece două tinere a fost adus, ieri, din Bucureşti la Braşov, pentru reconstituirea oribilelor crime.

În mare taină, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme au dus inculpatul pe strada Bazaltului, din Braşov, în cartierul Bartolomeu, în apartamentul Mădălinei Motrună, unde le-a ucis pe cele două tinere. Asta pentru ca suspectul să le explice anchetatorilor, pas cu pas, modul în care a acţionat.

Două femei ucise cu sânge rece

În urmă cu o lună, cinci ofiţeri de poliţie din Bucureşti au venit la Braşov pentru a superviza ancheta în cazul cazul dublului asasinat. Ionuţ George Nicolae este suspectat că a ucis-o pe fiica adjunctului şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Braşov, Mădălina Motrună, dar şi pe Vasilica Mihai, o tânără, de 22 ani, din Zărneşti.

Tânărul le-a explicat anchetatorilor, cu lux de amănunte, cum a acţionat. Cadavrele le-a pus în saci şi le-a transportat din Braşov la Bacău cu o camionetă. Potrivit surselor judiciare, la reconstituire au mai participat avocatul lui Nicolae şi câţiva martori.

Criminalul a avut discernământ

Expertizarea psihiatrică a lui Ionuţ George Nicolae a relevat că acesta a avut discernământ în momentul comiterii crimelor. Tribunalul Bacău a dispus arestarea criminalului, ulterior, Tribunalul Capitalei prelungind mandatul de arestare cu 29 de zile.

Ancheta în acest dosar a fost făcută, iniţial, de procurorii din Bacău, locul în care au fost găsite cadavrele celor două fete.

Cercetările au fost preluate, apoi, de anchetatorii braşoveni, având în vedere că tinerele au fost ucise în Poiana Braşov. În final, ancheta în acest caz a ajuns la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dublul asasinat a fost descoperit, după ce Ionuţ George Nicolae nu a mai plătit chiria locuinţei pe care o închiriase în Bacău, pentru a ascunde cadavrele tinerelor. Proprietarii imobilului au găsit cadavrele într-o magazie şi au anunţat imediat poliţia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite