Recoltarea celulelor stem, la modă printre bihorence

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 300 de mămici au dorit să se asigure că micuţii lor vor avea o şansă în faţa bolilor. Prea puţin cunoscută în România, colectarea de celule stem din cordonul ombilical tinde să câştige tot mai multe adepte în Oradea.

Boli care până de curând erau catalogate ca fiind incurabile pot fi acum tratate cu celule stem. De anul trecut, de când se recoltează celule stem şi la Maternitatea Oradea, peste 280 de tinere mămici au optat pentru această procedură.
„M-am gândit la sănătatea fiicei mele, Mara, pentru viitor. Chiar dacă acum tratamentul cu celule stem nu acoperă o gamă foarte mare boli ce pot fi tratate, studiile arată că pe viitor paleta se va lărgi. Este o primă cărămidă pusă la temelia sănătăţii copilului”, spune Anca Mihociu, o tânără mămică care a optat pentru recoltarea de celule stem.

Recoltare gratuită

Daciana Sabău, directorul medical al Maternităţii orădene susţine că, în ultima perioadă se constată o creştere a numărului de mame care apelează la această practică. „Dacă pe tot parcursul anului 2008, an în care au început să se facă recoltări de celule stem la Oradea, au fost centralizate 240 de recoltări, în primele luni ale acestui an, numărul mămicilor care au solicitat această intervenţie este de 43”, susţine Daciana Sabău.
Horia Olah, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Oradea, spune că toţi medicii obstetricieni din Oradea pot face recoltarea de celule, procedeul fiind gratuit.

Recoltate la naştere

Momentul naşterii este singura şansă pentru prelevarea acestor celule. „Recoltarea este efectuată de către medicul obstetrician care asistă naşterea. Procedura nu implică riscuri sau durere nici pentru copil, nici pentru mamă, iar doctorul ar trebui să recolteze cât mai mult sânge ombilical în cele maxim trei minute pe care le are la dispoziţie dupa naştere”, declară George Bratu, reprezentantul Cord Blood Center, una din cele două companii autorizate, care oferă acest gen de servicii la Oradea.
După recoltare, sângele placentar este analizat pentru a se stabili dacă a fost contaminat şi se stabileşte greutatea ideală a pacientului la momentul unui eventual transplant, deşi acest factor este pur orientativ. „În cazul în care sângele este contaminat, el este păstrat în carantină în eventualitatea că pe viitor se vor descoperi metode de decontaminare eficiente”, spune George Bratu.
Avand în vedere birocraţia implicată în proces, clinicile recomandă mămicilor să demareze procedurile necesare în luna a şasea sau a şaptea de sarcină, astfel încât formalităţile necesare, printre care şi un contract care asigură cadrul legal pentru recoltarea sângelui placentar, să fie gata în momentul naşterii.
După recoltare, depozitarea celulelor stem se face prin criogenare, cu azot lichid la o temperatură de -196 grade.Primul pas în recoltarea de celule stem este comandarea la una din firmele autorizate a kitului în care se va recolta sângele placentar.

Cum şi cât plăteşti

Preţurile Cord Blood şi Biogenis, cele două companii româneşti care operează în Oradea, sunt aproape egale. Astfel se achită 150 de euro la achiziţionarea kitului de prelevare, care se face de preferat cu două – trei luni înainte de naşterea copilului. Acest kit este sigilat şi va fi desfăcut de către obstetrician imediat după naştere.
La preţul kitului se adaugă 1.700 de euro, plata finală urmând să se facă după confirmarea laboratoului că stocarea a fost făcută cu succes. Fiind o sumă mare, plata poate fi făcută şi într-un sistem de rate. Se poate opta pentru trei rate, prima la 30-35 de zile de la naştere, iar a doua la o lună.

Se poate şi în rate

Un alt sistem permite plata în cinci rate. Preţul final al întregii operaţiuni este de 1.850 de euro, aici fiind incluse transportul, analizele, izolarea celulelor, criogenarea şi plata depozitării pentru 20 de ani.
O alternativă mai ieftină este oferta firmei maghiare Sejtbank Budapesta. Costul total al intervenţiei, în cazul firmei maghiare, este de 1.380 de euro. Sejtbank percepe 600 de euro la semnarea contractului, restul banilor urmând a fi plătiţi în rate  de 65 de euro.

Tratează peste 70 de boli

Celulele stem, se pot folosi la tratarea a peste 70 de boli. Principalele indicaţii sunt în boli ale sângelui maligne, leucemii, limfoame sau non maligne. Exista noi direcţii terapeutice în utilizarea celulelor stem în domeniul terapiei regenerative a unor ţesuturi şi organe.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite